Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
La 10 august, creştinii ortodocşi îi pomenesc pe Sfinţii Mucenici Lavrentie (Laurențiu), arhidiaconul, Xist (Sixt) şi Ipolit.
Sfântul Sixt (sau Xist) era grec din naștere și studiase filosofia la Atena înainte de a veni să se stabilească la Roma, în timpul domniei împăratului Valerian și al pontificatului Sfântului Ștefan I (253-257, prăznuit la 3 august).
Inițial favorabil creștinilor, împăratul Valerian a ajuns sub influența magilor și ghicitorilor egipteni după o nefericită expediție în Orient. Ulterior, a publicat un edict prin care interzicea practicarea în public a cultului creștin și le cerea clericilor să se închine zeilor, amenințându-i cu exilul în caz contrar.
Sfântul Ștefan a fost una dintre primele victime ale acestei persecuții, iar Sixt a fost consacrat pentru a-i succeda.
Persecuția creștinilor sub împăratul Valerian
Persecuția s-a intensificat, fiind decretată execuția episcopilor, preoților și diaconilor, pe baza simplei constatări a identității lor. Laicii urmau să fie condamnați la înjosire și muncă forțată.
Sfântul Sixt a fost arestat și, după un prim interogatoriu, a fost dus la renumita închisoare Mamertină, unde fuseseră închiși și Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Pe drum, arhidiaconul Lavrentie l-a întâlnit și i-a spus în lacrimi: „Unde te duci, Părinte, fără fiul tău? Ce jertfă te pregătești să aduci fără Diaconul tău? M-ai găsit cumva nedemn de aceasta? Vei refuza tu să-ți fie alături pentru a-și vărsa sângele pe cel pe care l-ai primit întru Sfintele Taine?”
Episcopul i-a răspuns: „Nu, fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă și mai mari te așteaptă. Noi, ca bătrânii, ne-am angajat într-o luptă ușoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te așteaptă o victorie și mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul îi va urma Preotului.”
Înainte de a-i da sărutul păcii, Sfântul Sixt i-a încredințat lui Lavrentie administrarea, în numele său, a bunurilor Bisericii.
Sfântul Lavrentie și misiunea încredințată de Sfântul Sixt
Lavrentie și-a îndeplinit imediat sarcina, împărțind bogățiile Bisericii clericilor și săracilor.
Pe muntele Coelius a întâlnit o văduvă pe nume Domnita, care ascundea mai mulți creștini. Profitând de întuneric, Lavrentie le-a adus bani și haine, apoi a trecut din casă în casă, vindecând bolnavii și spălând picioarele credincioșilor, asemenea Domnului.
Cum Papa fusese condamnat să fie decapitat pe Via Appia, Sfântul Lavrentie i-a ieșit în cale și i-a strigat: „Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat.”
Auzind vorbindu-se despre comori, soldații l-au prins imediat pe Lavrentie și l-au dus în fața tribunului Partenius, care l-a înștiințat pe împărat.
„Comorile Bisericii” prezentate împăratului Valerian
Aruncat în închisoare și dat în paza tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie l-a vindecat prin rugăciune și l-a adus la credință pe un orb numit Lucillus. După ce au auzit vestea, alți numeroși orbi au venit la el și au fost vindecați de sfânt. Lavrentie l-a botezat apoi pe Ipolit, împreună cu celelalte 19 persoane care se aflau în casa acestuia.
Convocat de Valerian, care i-a cerut să predea comorile Bisericii, Lavrentie a cerut să i se aducă, trei zile mai târziu, un număr mare de care.
Între timp, el i-a chemat în casa lui Ipolit pe orbi, șchiopi, bolnavi și oameni aflați în diferite suferințe. I-a urcat în care și i-a dus la palat, spunând: „Iată comorile veșnice ale Bisericii, care nu se împuținează și sporesc mereu, care sunt răspândite în fiecare și se regăsesc în toți.”
Cuprins de furie, Valerian i-a cerut să se închine idolilor și să renunțe la credința sa. Sfântul Lavrentie i-a răspuns că nimic nu îl putea face să accepte cultul demonilor în locul Făcătorului tuturor lucrurilor.
Martiriul Sfântului Lavrentie
Lavrentie a fost supus chinurilor și aruncat în închisoare. După un al doilea interogatoriu, desfășurat la palatul lui Tiberiu de pe colina Palatino, i s-au pus pe trup lame de fier înroșite în foc și a fost bătut cu bice plumbuite și lanțuri cu cârlige la ambele capete.
În fața rezistenței sale, un soldat numit Roman a mărturisit credința în Hristos și a fost imediat executat.
Un al treilea interogatoriu a avut loc la Termele situate în apropierea Palatului Salluste. Împăratul a poruncit să îi fie zdrobite cu pietre maxilarele Sfântului Lavrentie. Apoi a ordonat să fie dezbrăcat și întins pe un grătar așezat peste cărbuni aprinși.
Somat pentru ultima dată să se închine idolilor, Lavrentie a răspuns: „Eu mă dau ca jertfă plăcut mirositoare singurului Dumnezeu adevărat, pentru că jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inimă înfrântă și smerită.” (Psalmii 50:18).
În timp ce călăii ațâțau focul, el i-a spus tiranului: „Învață, nenorocitule, că acest jăratec mă răcorește, dar pe tine te va chinui veșnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă.”
După ce a fost întors, Sfântul Lavrentie a rostit o ultimă rugăciune: „Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porțile Împărăției Tale.” Apoi și-a dat duhul.
Îngroparea Sfântului Lavrentie și cinstirea sa
Ipolit a mers să îl îngroape în secret pe proprietatea văduvei Domnita, alături de preotul Iustin.
La aproximativ 50 de ani după aceea, Sfântul Constantin a construit o biserică lângă catacomba în care fusese îngropat Sfântul Lavrentie, pe Via Tiburtina, la est de Roma. În secolul al VI-lea, cripta a fost transformată într-o biserică mare, însă mormântul a rămas în același loc.
Cum a murit Sfântul Ipolit
Ipolit a fost denunțat și, în scurt timp, arestat. Un înger a venit însă să îl elibereze și l-a dus în casa sa, unde și-a luat cu dragoste rămas-bun de la părinți și de la slujitorii casei și le-a oferit tuturor o masă festivă.
În timp ce se aflau la masă, soldații au apărut și l-au luat din nou pe Ipolit pentru a-l duce în fața împăratului.
Sperând să îi schimbe hotărârea, suveranul a cerut ca Ipolit să fie acoperit de distincții militare și i-a promis onoruri și mai mari. Sfântul a rămas însă neclintit și a declarat că nu mai dorea decât o singură cinstire: aceea de a sluji în armata lui Hristos.
A fost bătut cu lanțuri cu cârlige la ambele capete și apoi legat de cai sălbatici, care l-au târât pe o distanță mare.
Astfel și-a câștigat palma victoriei, precedat de doica sa, Concordia, și de oamenii din casa lui pe care îi adusese la credință.
Potrivit tradiției, la șapte zile după martiriul său, Sfântul Ipolit i s-a arătat împăratului și fiului său, care se îndreptau spre amfiteatru, și i-a lovit cu lanțuri de foc nevăzute.
Martiriul său este consemnat la 13 august în cea mai veche Viață a sa, dată care corespunde pomenirii sale în tradiția latină. Este posibil însă ca acesta să fie identificat cu Sfântul Ipolit pomenit la 30 ianuarie, născut în jurul anului 235.
Informațiile despre viețile Sfinților Mucenici pomeniți la 10 august sunt prezentate de calendar-ortodox.ro.
Recomandările noastre
