Explozia din Rahova. Ce s-a întâmplat, pe ore, până la deflagrație. Cronologia IGSU
- Maria Dima
- 17 octombrie 2025, 18:41
Sursa: Inquam photos/Octav GaneaInspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis vineri după-amiază cronologia oficială a evenimentelor care au dus la explozia din cartierul Rahova, Sectorul 5, potrivit documentelor operative ale structurilor MAI. Informația a fost făcută publică după ce, pe parcursul zilei, orele comunicate de diferite instituții implicate nu au coincis. Deflagrația a avut loc la ora 09:08, vineri, 17 octombrie 2025.
Cronologia exploziei din Rahova
16 octombrie 2025, ora 08:22: Un apel la numărul unic de urgență 112 semnalează miros puternic de gaz la adresa respectivă.
16 octombrie 2025, ora 08:29: Un echipaj ISU București-Ilfov ajunge la fața locului și confirmă sesizarea. Pompierii opresc alimentarea cu gaze și solicită intervenția echipelor operatorului de distribuție. Echipajul rămâne la fața locului pentru a asigura măsurile din competența sa, până la sosirea operatorului de distribuție a gazelor.
16 octombrie 2025 – 17 octombrie, ora 09:08: În intervalul respectiv nu au mai fost înregistrate alte sesizări la 112 privind situația din imobilul respectiv.
17 octombrie 2025, ora 09:08: Produsă explozia.

Sursa: Inquam photos/Octav Ganea
Centru de asistență pentru persoanele afectate
În incinta Liceului „Dimitrie Bolintineanu” a fost organizat un centru de asistență pentru locatarii blocului afectat de explozie, care nu pot reveni momentan în locuințe din cauza pericolului reprezentat de stabilitatea construcției.
„În gestionarea centrului beneficiem de sprijinul DGASMB, DGASPC Sector 5, Crucea Roșie, Fundația World Vision și Salvați Copiii. Persoanele implicate au fost înregistrate și, cu sprijinul autorităților, vor beneficia de cazare pentru următoarea perioadă, alimente și medicamente, acolo unde este cazul”, au transmis reprezentanții ISU.
De asemenea, în centru sunt prezenți psihologi din cadrul IGSU și ISU București-Ilfov, care oferă suport psihologic și emoțional persoanelor afectate direct și aparținătorilor victimelor.
Pentru cei care au nevoie de asistență suplimentară, a fost pus la dispoziție numărul de telefon al DGASPC – 0219524, dedicat urgențelor sociale.