Doi copii, diagnosticați cu malarie după o călătorie în Africa. Al treilea este în atenția medicilor

Doi copii, diagnosticați cu malarie după o călătorie în Africa. Al treilea este în atenția medicilorCopil în spital. Sursa foto: dreamstime.com

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, luni, apariția unor cazuri suspecte de malarie în rândul unor minori evaluați într-o unitate medicală din Iași. „Este vorba despre trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, recent întorși dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.

Copiii s-au întors dintr-o zonă endemică din Africa

Potrivit ministrului, cei trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, s-au întors recent dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa.

„Este vorba despre trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, recent întorși dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa. Doi dintre aceștia au fost diagnosticați prin identificarea parazitului Plasmodium în sângele periferic, iar al treilea copil este contact, aflat în monitorizare, fără confirmare de laborator la acest moment”, a explicat Rogobete.

Pacienții au fost transferați la București pentru investigații suplimentare

Potrivit ministrului, debutul simptomelor a inclus manifestări digestive, precum diaree și vărsături, urmate de febră în cazul a doi dintre copii, iar la cel de-al treilea simptomatologia este ușoară, de tip respirator. El a menționat că starea generală a pacienților este stabilă.

Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete. Sursa foto: Facebook/Alexandru Rogobete

„Conform procedurilor medicale și epidemiologice în vigoare, s-a dispus transferul tuturor pacienților către Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, în vederea confirmării diagnosticului, inițierii tratamentului specific și monitorizării evoluției”, a explicat acesta.

O anchetă epidemiologică, în desfășurare

Alexandru Rogobete a anunțat că Direcția de Sănătate Publică a fost informată în legătură cu aceste cazuri, iar o anchetă epidemiologică este deja în desfășurare.

Malaria este o boală transmisă prin înțepătura unor țânțari infectați (Anopheles), specifici zonelor tropicale și subtropicale, cum este Africa. Boala nu se transmite de la om la om prin contact direct, aer sau prin activități obișnuite.