Alexandru Rogobete: Respectul și empatia în fața pacientului sunt esențiale pentru sistemul de sănătate

Alexandru Rogobete: Respectul și empatia în fața pacientului sunt esențiale pentru sistemul de sănătateAlexandru Rogobete. Sursa foto: Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat că, pentru a primi respect, personalul medical trebuie să arate bun simț și empatie pacienților. Modernizarea infrastructurii nu compensează lipsa comunicării, susține oficialul.

Experiența unui pacient cronic l-a impresionat pe Alexandru Rogobete

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre importanța respectului și empatiei în relația medicilor cu pacienții în cadrul deschiderii Profit Health.forum – Ediția a XVII-a. El a povestit o experiență care l-a impresionat profund, când o persoană cu probleme i-a spus: „Eu sunt un pacient cronic, de câte ori mă duc la spital, simt că deranjez”.

Alexandru Rogobete a spus că situația reflectă percepția multor pacienți asupra sistemului medical din România. „Chiar dacă nu este, nu putem, nu trebuie să generalizăm, pentru că nu este general valabilă, dar părerea acelui pacient pe mine m-a mișcat. Mi-a zis așa: 'Eu sunt un pacient cronic, de câte ori mă duc la spital, simt că deranjez'. Și asta este o realitate pe care eu mi-o asum, pe care am spus-o public și care trebuie schimbată urgent. Dacă eu aș putea băga bunul simț într-un ordin de ministru, aș face în fiecare zi cât un ordin de ministru, dar nu pot să fac asta”, a declarat ministrul.

Respectul și empatia nu pot fi înlocuite de infrastructură

În continuare, ministrul a spus că respectul nu se obține doar prin infrastructură modernă sau echipamente performante. „Degeaba construim spitale noi, degeaba le dotăm cu echipamente de ultimă generație, degeaba am băgat o sută de medicamente noi în listă, degeaba creștem bugetele Ministerului de Sănătate sau al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Dacă empatia și comportamentul nu sunt adecvate în fața pacientului, toate astea n-au niciun rol”, a spus Rogobete.

Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete, alături de mai multe cadre medicale. Sursa foto: Facebook

El a declarat că personalul medical trebuie să ofere respect și grijă pacientului. „Vrem respect. Personalul medical vrea respect și are nevoie de respect, dar pentru a primi respect, trebuie să ofere respect. Trebuie să ofere empatie, trebuie să ofere o vorbă bună, trebuie să ofere o strângere de mână care unora face mai mult decât un tratament de milioane de lei”, a spus el.

Alexandru Rogobote admite că nu există pădure fără uscături

Totodată, Alexandru Rogobete a recunoscut că în sistem există oameni de calitate ridicată, dar și cadre medicale al căror comportament lasă de dorit.

Există medici excepționali, asistente excepționale, personal medical dedicat, care asta face cu pasiune și din suflet. Dar există și excepții, ca cel care ne arăta săptămâna trecută cum la ora 12 se spăla pe mâini și se pregătea pentru a doua intervenție chirurgicală în sistemul privat, când el trebuia să fie la public. Aceste excepții umbresc de fapt întregul sistem de sănătate și cred că este rolul meu și al nostru să oprim acest fenomen care nu ne face bine”, a spus ministrul.

Reforma sistemului de sănătate vizează diversificarea serviciilor

În ceea ce privește reforma sistemului de sănătate, ministrul a evidențiat extinderea capacității de asigurare a serviciilor și diversificarea lor. „Spargerea monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este în beneficiul Casei, este în beneficiul sistemului, este în beneficiul pacienților și este în beneficiul tuturor. Introducerea mai multor asiguratori, fie în regim public, fie în regim privat, fie în parteneriat public-privat, fie complementar asigurării naționale, automat va duce la o schimbare și la o reformă semnificativă a modului în care sunt acordate serviciile de sănătate, în modul în care sunt verificate serviciile de sănătate, în modul în care pacientul interacționează cu sistemul”, a explicat ministrul.