Dacian Cioloş, atacat de Dan Barna! Război dur înaintea şedinţei coaliţiei. Exclusiv EVZ

Dacian Cioloş, atacat de Dan Barna! Război dur înaintea şedinţei coaliţiei. Exclusiv EVZ

Demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a reaprins orgoliile politice în Alianţa USR PLUS, care iniţial a marşat pentru mesajele despre înlocuirea premierului Florin Cîţu, dar care înaintea şedinţei coaliţiei de guvernare încearcă să-şi impună propriul favorit pe locul lăsat liber.

Dacian Cioloş, atacat de Dan Barna! Război dur înaintea şedinţei coaliţiei. Exclusiv EVZ. Conform surselor Evenimentului zilei, Dacian Cioloş a reuşit să se refacă la timp după ce a contractat Covid-19 şi va fi prezent la şedinţa coaliţiei de guvernare, de la ora 17:00. Miza prezenţei lui Cioloş este foarte importantă, având în vedere că partenerii din Alianţă au lansat în spaţiul public numele care ar urma să-i ia locul lui Vlad Voiculescu, cofondator al PLUS.

Dacian Cioloş, atacat de Dan Barna

„Dacian Cioloș s-a făcut bine. Vine la București, că-i scandal în coaliție și bătaie pe Ministerul Sănătății. Ministerul îi revine PLUS, degeaba încearcă USR să impună un nume «pe surse». Când doi se bat, al treilea câștigă.

Ludovic Orban l-a dominat pe Florin Cîţu în conferinţa comună. Replici spumoase

Cred că Cioloș va învinge, așa cum a învins, la timp, si Covidul. La ora 17:00 e ședința coaliției. Până atunci tineretul USR își poate arăta mușchii pe la tv sau fb. De asemenea, nu trebuie uitat că acum face ordine în Ministerul Sănătății secretarul de stat Andrei Baciu, medic de profesie cu vederi liberale, dar propus de Dacian Cioloș la Sănătate în prima sa variantă de cabinet. Asta nu înseamnă că va fi propunerea PLUS pentru funcția de ministru, ci doar că cei doi vor putea conlucra”, este informația oferită de Simona Ionescu, redactor-şef al Evenimentului zilei.

Practic, liderii USR PLUS au devenit captivi propriului scandal generat de înlăturarea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii, iar în prezent nu reuşesc să ajungă la o înţelegere internă cu privire la numele înlocuitorului ministrului demis de premierul Florin Cîţu. Planul liderilor USR PLUS pregătit pentru ședința coaliției își păstrează caracterul radical deocamdată.

negociere prefecți

Sănătatea a îmbolnăvit Alianţa USR PLUS

Scurgere de informaţii în PNL. Florin Cîţu a lovit fără milă, secondat de Ludovic Orban

Altfel spus, progresiștii nu vor propune încă un nou ministru la Sănătate şi vor continua cu solicitarea înlocuirii prim-ministrului Cîţu până își lămuresc problemele interne. Şi asta se întâmplă în contextul în care liderii USR PLUS au stabilit clar că nu vor ieși de la guvernare.

Dan Barna şi USR au deja pregătit și candidatul: deputatul Adrian Wiener, doctor și manager de spital. De cealaltă parte, Dacian Cioloș are două candidaturi: Ioana Mihăilă (secretar de stat în Ministerul Sănătății, medic endocrinolog) şi Radu Lupescu (medic decorat de preşedintele Franţei Emmanuel Macron pentru implicarea în lupta cu pandemia de Covid-19).

Rareş Bogdan atacă dur USR PLUS: Să nu vină cu aberaţia schimbării lui Florin Cîţu

Schepsisul lui Florin Cîţu

Despre doctorul care este a treia variantă pentru Ministerul Sănătăţii şi care deţine un capital uriaş de imagine, puteţi citi mai multe detalii aici. Despre frământările interne din USR PLUS se pare că au aflat şi liberalii, care, prin vocea prim-ministrului Florin Cîţu, au solicitat rapid un nou ministru la Sănătate.

„Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a coaliției, este absolut inacceptabil”, declara copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloș la puţine clipe după aflare veştii despre demiterea lui Vlad Voiculescu.

Raluca Turcan i-a somat pe guralivii din USR PLUS: „Să aibă grijă la cuvinte.”