Ce nu se potriveşte în povestea crimei de la Cenei. De ce seamănă cu Caracal

Ce nu se potriveşte în povestea crimei de la Cenei. De ce seamănă cu CaracalSursa foto: Arhiva EVZ

Crima din seara de 19 ianuarie petrecută în comuna Cenei, judeţul Timiş, pe lângă disputa pe care a generat-o în societate cu privire la vârsta de la care un minor poate răspunde penal, ridică multe semne de întrebare în ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentelor tragice, dar şi participanţii la ele.

Din acest punct de vedere, putem spune că această crimă seamănă foarte bine cu tragedia de la Caracal, unde, după părerea mea, adevărul nu a fost încă scos la lumină.

Prima asemănare este faptul că, de la început, ni s-a servit o poveste poliţistă, numai bună de înghiţit pe nemestecate. La Caracal, autorităţile s-au străduit să ne bage pe gât povestea lupului singuratic, un asasin în serie care răpea, viola şi ucidea fete. Şi le mai şi ardea în butoaie, deşi s-a dovedit că nu era posibil. Şi în „Cazul Cenei” ni s-a servit imediat o poveste. Un tânăr de 15 ani este chemat de un alt prieten la el acasă, ca să se plimbe cu un ATV. Asta noaptea, după ce părinţii pleacă de acasă, ca şi când nu i-ar fi dat voie proprietarului ATV-ului să-l împrumute cuiva pentru plimbare.

Ce nu se potriveşte în povestea crimei de la Cenei. De ce seamănă cu Caracal

Înainte de a vedea ce nu se potriveşte în tragedia de la Cenei, am făcut această paralelă cu Caracalul pentru că în spatele poveştilor poliţiste gata servite, sunt convins că se ascund lucruri mult mai grave, care nu trebuie cercetate, pentru că se poate ajunge la concluzii teribile.

Să vedem însă ce este la Cenei. În primul rând, nu mă convinge deloc mobilul crimei. Este străveziu rău de tot. Adică, noaptea, la 21,30, criminalul îl cheamă pe Mario, zicându-i că-l lasă să se plimbe cu ATV-ul său. ATV-ul a fost cumpărat în urmă cu cinci ani. Abia acum, după cinci ani, autorul de 13 ani, căruia i-a fost cumpărat ATV-ul de către părinţi pe când avea 8 ani, îl cheamă pe Mario să se plimbe cu el? Să presupunem că de fapt părinţii îl cumpăraseră pentru ei, iar minorul de 13 ani găsise un prilej, pentru că ai lui nu erau acasă, ca să îl împrumute şi prietenului, fără ştirea părinţilor. Să nu pierdem din vedere însă condiţiile meteo.

Mario, victima, s-ar fi dus să se plimbe cu ATV-ul doar dacă era amator de sporturi extreme, ceea ce nu era. Pentru că în noaptea crimei, la Cenei era ger cumplit, multe grade sub minus zece. De altfel, într-o localitate din apropiere s-a înregistrat un record de – 19 grade. Să fi vrut Mario, victima, să se plimbe cu ATV-ul vechi de cinci ani, fix în cea mai friguroasă noapte din acest an din zonă.

Cel de-al doilea semn de întrebare este în privinţa atacului.

Nu numai că a fost unul extrem de violent, dar este foarte clar că atacatorii au vrut să-l ucidă pe Mario, nu doar să-l rănească sau să-l sperie, aşa că motivul servit nouă că minorul de 13 ani era invidios că Mario avea mai mult decât el, era mai răsfăţat, cade. Nu a fost o ceartă între adolescenţi, încheiată, din nefericire, tragic. Ci un omor în toată regula, făcut cu bună ştiinţă. Dovadă, faptul că Mario a reuşit să scape din primul atac, s-a târât, dar a fost tras de cei doi atacatori înapoi în curte şi căsăpit. Asta ne spune că din prima, de când l-au chemat, au vrut să-l omoare. Doar din invidie că era mai răsfăţat decât ei?

În al treilea rând. Nu s-a făcut filmul evenimentelor de când Mario a fost lăsat fără suflare şi până a fost dus la groapa din curte. Cu ce a fost cărat? Cu roaba? A fost cercetată roaba? S-au luat din ea probe de sânge şi ADN, pentru că sânge era peste tot. Inclusiv în faţa casei. Dacă nu l-au dus cu roaba, cu ce l-au dus, pentru că amândouă roabele proprietatea familiei erau în curtea criminalului la multe zile după crimă.

Şi am ajuns acum la groapă.

La aprioximativ -10 grade, câte erau în acea noapte în Cenei, pământul este îngheţat. Este tare ca betonul. Ar fi putut cei doi atacatori, poate ajutaţi şi de cel de-al treilea complice pe care l-au chemat la faţa locului, să sape în timp record, în pământul ca piatra, o groapă de 50 de centimetri adâncime? Eu cred că orice experiment judiciar pe această temă ar demonstra că nu se poate. Săpaseră groapa înainte? S-ar încadra în povestea că se pregăteau de o lună să-l ucidă pe Mario. Dar s-au găsit să-l ademenească fix în cea mai geroasă noapte? Iar el să se şi ducă să îngheţe plimbându-se cu ATV-ul?

Şi o ultimă asemănare cu Caracalul. Procurorul a stat, aşa cum ştiţi, în poarta lui Dincă, să se facă şase dimineaţa. La Cenei, deşi era alertă din pricina urmelor de sânge din faţa casei criminalului, poliţia, prezentă la faţa locului, îl lasă pe principalul suspect să plece liber cu maşina împreună cu unchiul victimei, care, pe drum, îl şi face să mărturisească grozăvia pe care o comisese.

Şi peste toate, vine şi DGASPC Timiş, care area lege pentru a-l izola pe minorul de 13 ani într-un centru specializat.

Nu este adevărat că nu poate fi tras în niciun fel la răspundere. În loc să aplice legea şi să-l izoleze în centru, îl încredinţează familiei, care familie îl scoate pe semnătură din spitalul unde fusese internat, stârnind revolta oamenilor din localitate.

Punând toate aceste elemente cap la cap şi alăturând şi inadvertenţele mamei minorului pe care le face în declaraţii, personal cred că nu a fost doar o simplă crimă comisă de doi adolescenţi, unul de 13 şi altul de 15 ani. Şi mai cred că la acest asasinat a participat şi cel puţin un adult, capabil să-l anihileze pe Mario.

Să nu uităm că minorul de 13 ani avea droguri în sânge şi că era cunoscut la şcoală că era consumator. Ceea ce mama neagă vehement.

Cercetări fac acum în acest caz şi procurorii DIICOT. Să sperăm că nu va rămâne doar povestea cu doi criminali minori care l-au ucis pe un al treilea pentru că îl invidiau şi l-au prostit să vină să-l omoare ademenindu-l că-l lasă să se plimbe cu ATV-ul noaptea, la – 10 grade.

 

 

18
Ne puteți urmări și pe Google News