Alianță PSD-AUR? Întâlnire de taină între liderii celor două partide

Alianță PSD-AUR? Întâlnire de taină între liderii celor două partideSursa foto: Arhiva EVZ

Este destul de plauzibilă o alianță între AUR și PSD, mai ales după ultima lor întâlnire secretă de la sediul IRES.

Chiar dacă ambele formațiuni politice „au jurat” că nu se vor regăsi niciodată în ipostaza de a face o alianță, iată că acum acest scenariu nu mai pare la fel de absurd la fel ca la început. Potrivit jurnaliștilor de la Gândul, liderii celor două partide s-ar fi întâlnit pe ascuns pentru a avea o discuție.

Cum s-a ajuns în acest punct și ce s-a negociat în weekend?

Negocierile pentru formarea noului Guvern au început de sâmbătă dimineața la Vila Lac, unde au participat echipele desemnate din partea PNL, USR PLUS și UDMR.

Prima rundă de negocieri dintre echipele PNL, USR PLUS şi UDMR s-a soldat cu stabilirea structurii programului de guvernare. În urma primei runde de negocieri s-a stabilit și ca PNL să primească postul de premier, USR-Plus pe cel de președinte al Camerei Deputaților și UDMR pe cel de președinte al Senatului, aceasta pare să fie propunerea formațiunii conduse de Dacian Cioloș și Dan Barna potrivit presei.

Până la acest moment s-ar fi stabilita ca PNL să primească șase comisii în Camera Deputaților, USR patru, UDMR două, iar minoritățile o comisie.

De asemenea, un prim capitol din Programul comun de Guvernare al coaliţiei USR PLUS-PNL-UDMR a fost stabilit cu acordul tuturor, este vorba despre cel care vizează digitalizarea.

PSD și AUR intră în alianță?!

După negocierile din care PSD a fost complet exclus, acum se implică și social-democrații, dar nu oricum, ci printr-o discuție cu liderii AUR.

Conform Gândul.ro, PSD s-a întâlnit încă de vineri cu liderii AUR. Mai exact, Marcel Ciolacu și George Simion au avut parte de o discuție mai lungă sub „îndrumarea” lui Vasile Dîncu, strateg politic.

Negocierile dintre PSD și AUR ar fi avut loc la sediul IRES, din selectul cartier al Capitalei, Primăverii. De asemenea, reamintim că Vasile Dîncu se află la conducerea IRES.

Deși inițial Dîncu a declarat în fața presei că „PSD nu va avea nicio discuție cu AUR”, iată că datele problemei s-ar fi schimbat de atunci și până în prezent.

„Nu avem niciun fel de discuţie cu AUR. Nu credem în acest moment, nici nu înţelegem foarte bine care este orientarea acestui partid, care este un partid contra sistem şi care probabil că se va raporta critic la toate partidele din mainstream-ul politic”, spunea Vasile Dîncu la acel moment.

Marcel Ciolacu nu elimina posibilitatea unei alianțe cu AUR

„Esența politicii este să discuți cu toți actorii politici. Am anunțat în campanie că nu vom avea o discuție cu PNL”, declarație din care putem concluziona că AUR nu s-ar fi aflat pe lista partidelor cu care PSD nu este dispus să negocieze.

De asemenea, Ciolacu a mai spus în trecut că de obicei este bine să ai o discuție cu toate forțele politice.

„Nu cunosc cât de controversat este domnul Simion, nu am avut timp în această campanie să studiez ceilalți competitori. Dar românii au întotdeauna dreptate când votează. Vom avea o discuție cu toate forțele politice", spune anterior şeful PSD.

George Simion, liderul AUR, a „taxat” PSD cu fiecare ocazie

„PSD face gafe enorme, nu taxează deloc derapajele anticonstituţionale ale preşedintelui. (…) Este un alt partid în siajul preşedintelui”, declara George Simion nu cum mult timp în urmă.

Ne puteți urmări și pe Google News