Scandal uriaș! Dialog incendiar între liderii PNL și Nicolae Ciucă. „Cum vă permiteți?”

Scandal uriaș! Dialog incendiar între liderii PNL și Nicolae Ciucă. „Cum vă permiteți?”

Scene incredibile petrecute la întâlnirea dintre premierul interimar Nicolae Ciucă, primarul Capitalei Nicușor Dan și liderii liberali.

Sursele Capital au dezvăluit un dialog incendiar între premierul interimar Nicolae Ciucă și lideri ai Guvernului Orban.

În cadrul unei întâlniri în care principalul subiect de dezbatere erau problemele bucureștenilor, dialogul a degenerat. Conform surselor Capital, în cadrul întâlnirii cu ELCEN, Nicolae Ciucă le-ar fi adresat liberalilor un mesaj dur, fără echivoc.

Cel vizat direct de premierul Nicolae Ciucă  a fost Ionel Dancă, însă mesajul a fost pentru toți liberalii. Martorii susțin că Generalul în rezervă s-a ridicat în picioare în mijlocul întâlnirii și i s-a adresat lui Ionel Dancă pe un ton dur, spunându-i liderului PNL că este inadmisibil modul în care se comportă în relația cu el. Mai mult, Nicolae Ciucă a acuzat și jocurile de culise pe care acesta, împreună cu liberalii, le-ar face.

Ionel Danca Ludovic Orban

Ionel Dancă a fost prins la mijloc în războiul dintre Nicolae Ciucă și Ludovic Orban

Nicolae Ciucă către liderii PNL: „Cum vă bateți joc de un general al Armatei Române?”

Nicolae Ciucă a terminat discuția cu o amenințare, aceea că va fi rău pentru el și pentru șefii lui dacă nu încetează aceste jocuri.

„Știu exact ce faceți și dacă nu vă potoliți va fi foarte rău pentru voi,” a declarat premierul interimar Nicolae Ciucă. „Cum vă permiteți să vă bateți joc de un general al Armatei Române?,” a continuat premierul interimar.

Mai mult, Ciucă a spus clar ca nu mai tolerează sa fie ținta atacurilor pornite împotriva sa.

Modul abrupt în care a decurs discuția a șocat întreaga asistență, mai ales pe Ionel Dancă, liberalul vizat de cuvintele dure ale premierului interimar.

Ludovic Orban l-a sunat pe Nicolae Ciucă

Potrivit acelorași surse, Ludovic Orban l-a sunat pe Nicolae Ciucă pentru a lamuri situația.

Situația tensionată dintre liderii PNL și Nicolae Ciucă a fost observată de analistul politic Dan Andronic în momentul în care Florin Cîțu a devenit propunerea PNL pentru viitorul Guvern. De asemenea, încă un moment prin care s-a putut observa tensiunea dintre cele două părți a fost reprezentat de hotărârile luate de Nicolae Ciucă și care vizau oamenii lui Ludovic Orban.

Astfel, încă din primele de ore de când a obținut noua funcție, Nicolae Ciucă s-a debarasat de locotenenţii fostului premier Ludovic Orban. De asemenea, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, adjunctul său, Costel Barbu, şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă, şi consiliera Mădălina Simion şi-au dat demisia la ordinul premierului interimar.

Nicolae Ciucă

Nicolae Ciuca a arătat că nu are de gând să dea înapoi în conflictul cu liderii PNL

Surse politice au dezvăluit că premierul interimar Nicolae Ciucă i-a convocat pe apropiaţii fostului premier Ludovic Orban şi le-a cerut, scurt, demisia din Guvern.

Totodată, același surse susțin că Nicolae Ciucă a ţinut să le transmită și ce să spună presei.

„Să spuneţi în presă că eu v-am cerut să plecaţi”, ar fi spus premierul interimar. De asemenea, se pare că noile mișcări făcute de Nicolae Ciucă au stârnit un adevărat haos în PNL. Mai mulți lideri sunt deranjați de comportamentul acestuia.