Orban i-a pus la punct pe liderii USR. Poziția pe care PNL nu o negociază

Orban i-a pus la punct pe liderii USR. Poziția pe care PNL nu o negociază

Ludovic Orban a avut un mesaj scurt și dur la adresa colegilor de la USR. Deși vor negocia pentru formarea majorității parlamentare, liderul PNL a declarat că nu există posibilitatea ca șeful Senatului să fie de la USR.

Ludovic Orban a explicat de ce  nu se poate ca șefia Senatului să aparțină celor de la USR. „Gândiți-vă că președinția Senatului și președinția Camerei Deputaților sunt extrem de importante în procedurile parlamentare iar Guvernul va avea nevoie de adoptarea proiectelor de lege pe care le va trimite spre dezbaterea Parlamentului", a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban neagă că șefia Senatului poate să aparțină celor de la USR: "Nu s-a discutat nimic, nici despre portofolii, nici despre împărțirea funcțiilor. Există doar acordul de a forma o majoritate parlamentară de centru dreapta care să formeze Guvernul".

Care este planul lui Ludovic Orban

Negocierile privind existența unei majorități parlamentare vor începe sâmbătă, a mai spus Ludovic Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Am hotărât ca negocierile să demareze sâmbătă dimineață. Vom negocia pe mai multe paliere programul de guvernare. Va fi o echipa care va negocia programul, echipa politică care va negocia chestiunile politice, structura Guvernului , pozițiile și care, evident, va valida programul de guvernare. De asemenea, o să existe o negociere și la nivelul Parlamentului, privitoare la Comisii parlamentare, reprezentarea în birourile politice și o strategie comună de manifestare a acestei majorități parlamentare", a conchis Ludovic Orban.

Ce s-a stabilit în PNL

Partidul Național Liberal a votat, miercuri, în Biroul Politic Național, ca președinția Camerei Deputaților să îi revină lui Ludovic Orban.

Senatorul PNL Alina Gorghiu, a afirmat că decizia a urmat cursul firesc al statutului pe care Ludovic Orban îl are în PNL.

„Da, a fost astăzi (miercuri – n.r.) un vot în BPN conform căruia președinția Camerei o dorim pentru Ludovic Orban. E un lucru absolut firesc. Este partidul care a câștigat cele mai multe voturi din această coaliție. Camera Deputaților este cameră decizională și în mod firesc, pentru coerența actului legislativ, parteneriatul firesc între Guvern, președinte și Legislativ, ne-am dori ca acest punct să fie unul atins”, a spus Alina Gorghiu.

Senatorul PNL a precizat că în privința ministerelor nu a existat o discuție oficială în interiorul partidului.

„Singurul lucru pe care l-am agreat împreună cu Ludovic Orban este că ne dorim în continuare o structură suplă, nu ne dorim înființarea de ministere și paraministere, pentru că nu aceasta este soluția. O structură suplă este una eficientă și una care să poată duce proiectele propuse de fiecare în programul de guvernare la finalitate”, a mai spus Alina Gorghiu.

Tot miercuri, ministrul de finanțe, Florin Cîțu, a fost votat de membrii BPN al PNL pentru a fi propunerea formațiunii de premier. A existat o singură abținere.