Alexandru Arșinel va fi înmormântat duminică. Toate detaliile despre ceremonie
- Iulia Moraru
- 30 septembrie 2022, 20:01
Alexandru Arșinel a murit joi, la vârsta de 83 de ani. Trupul lui a fost depus vineri la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, acolo unde actorul a jucat mai bine de jumătate de secol. Aici va sta doar o zi, urmând ca duminică să fie înmormântat.
Înmormântarea îndrăgitului actor Alexandru Arșinel va avea loc duminică, 2 octombrie, la Cimitirul Bellu. Familia lui a dat mai multe detalii despre ceremonie.
Alexandru Arșinel va fi înmormântat duminică. Familia actorului îi va respecta toate dorințele actorului pe care le-a avut înainte de moarte. El va fi înmormântat purtând pălăria, costumul și butonii favoriți.
Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus la Cimitirul Bellu. Până atunci, cei care vor dori să-și ia adio de la actor vor putea merge la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, până sâmbătă după-amiaza.
De sâmbătă, 1 octombrie, până în ziua înmormântării, sicriul se va afla la Capela Bellu.
„Tata va ajunge astăzi, 30 septembrie 2022, la ora 14 la teatru, la Tănase. Va sta până mâine la prânz. Mâine va fi depus la Capela Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 12, la Cimitirul Bellu”, a declarat Bogdan Arșinel, unul dintre fiii actorului.
A murit Alexandru Arșinel
Marele actor a murit joi, la vârsta de 83 de ani. Ultimele sale dorințe pe care și le-a exprimat chiar de ziua sa de naștere au fost legate de familie și de cariera sa. El visa să mai fie încă o dată pe scenă cu actrița Stela Popescu, partenera sa. De asemenea, el a mai povestit că marea sa dorință este să se întâlnească cu toată familia și să se gândească la momentele petrecute cu Stela Popescu.
„De ziua mea am ceea ce îmi doresc. O întâlnire cu toată familia. Nu doar copiii, ci și cu nepoții. Ei au inițiat asta, iar eu sunt chiar bucuros că ne strângem toți, în jurul unei mese, să stăm de vorbă, așa, ca o familie. Nici nu mai vreau vreun cadou, dacă îi am alături pe ei, sunt bucuros, mă simt bine”, spunea regretatul actor.
Apropiații actorului, întristați de moarte lui
Apropiații actorului au rămas profund îndurerați de pierderea actorului. Mirela Vaida a menționat că nu o să accepte niciodată că Arșinel nu o să mai fie, iar Vasile Muraru a menționat că pierderea lui este una uriașă pentru teatrul românesc, transmițând familiei cele mai sincere condoleanțe, potrivit Fanatik.