Vremea, transformare radicală începând de miercuri! Vești proaste de la specialiști

Vremea, transformare radicală începând de miercuri! Vești proaste de la specialiști

Temperaturile din termometre vor coborî simțitor, iar precipitațiile vor cuprinde întreg teritoriul României, începând de miercuri, 14 aprilie.

Vremea se schimbă profund, miercuri, 14 aprilie, conform anunțului făcut de specialiștii de la ANM. Temperaturile din termometre vor scădea, iar precipitațiile își vor face simțită prezența în toate regiunile țării. După ce marți maximele au fost de 20 - 21 de grade, miercuri maximele vor scădea cu 10 grade. Vremea va deveni foarte rece pentru această perioadă anului, în toată țara. Cerul va fi predominant noros și va ploua în cea mai mare parte a țării.

La munte vor fi rafale puternice de vânt

La munte vor predomina ninsorile, iar noaptea vor fi precipitaţii mixte în Maramureş, Transilvania şi Crişana. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 25…30 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări puternice la munte. Pe crestele montane rafalele vor ajunge la 60…70 km/h, vântul urmând să viscolească ninsoarea şi să spulbere zăpada. Și în alte zone vântul va sufla, cu viteze de 40…50 km/h, în special în sudul şi sud-estul teritoriului.

Vremea în București, neprietenoasă

Temperaturile maxime vor varia, în general, între 5 şi 12 grade, în timp ce minimele se vor situa între -1 şi 8 grade.

În București va ploua, iar temperatura maximă va fi de 12 grade Celsius. Minima va fi de 4 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în prima parte a zilei, atunci când rafalele vor atinge 40…50 km/h. Vremea va fi rece și în următoarele zile în Capitală, iar vântul va sufla moderat în continuare. Maximele vor urca și în zilele următoare cu câteva grade.

Cum vor arăta temperaturile maxime pe regiuni

Temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 14 grade în Moldova, 9 în Transilvania, 7 în Maramureș, 7 în Crișana și 8 în Banat, 13 în Muntenia și Oltenia și 14 în Dobrogea.

În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă și ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi și în cea de joi spre vineri) pe alocuri și temporar cu depunere de strat de zăpadă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News