Vremea va fi capricioasă de 1 Martie. Unde va ploua şi unde va ninge mai mult în România

Vremea va fi capricioasă de 1 Martie. Unde va ploua şi unde va ninge mai mult în România

De 1 Martie, vremea va fi capricioasă în România, iar conform prognozei meteo, luni va ploua mai mult în regiunile estice şi sud-estice, dar şi în centrul ţării.

Vremea va fi capricioasă de 1 Martie. Unde va ploua şi unde va ninge mai mult în România. Meteorologii anunţă că în aceste zone, cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii slabe, sub formã de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. De asemenea, vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în general de 45-55 km/h.

Vremea va fi capricioasă de 1 Martie

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în zona montană vor predomina ninsorile, mai frecvente în Carpaţii Orientali. De asemenea, vântul va sufla cu rafale de 60-80 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali va atinge viteze de peste 90 km/h, mai ales în prima parte a zilei.

Meteorologii subliniază că în restul teritoriului, cerul va fi variabil spre parţial noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în sud-vest. Maximele se vor încadra în general între 4 şi 12 grade Celsius.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste valori sunt considerate normale pentru începutul lunii martie. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -5 şi 2 grade Celsius. În unele zone, mai ales în timpul nopţii, se va instala ceaţa.

Vremea în București, la 1 Martie

În Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar trecător va ploua slab. În primele ore ale zilei pot apărea precipitaţii mixte. În ceea ce priveşte vântul, acesta va sufla slab şi moderat.

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru începutul lunii martie, cu o maximă de 8-9 grade Celsius şi o minimã de 0…1 grad Celsius. Noptea vor fi condiţii de ceaţă.

Altfel, amintim că odată cu prima zi de primăvară vin și Babele din Martie. Aceasta este luna în care mulţi români îşi aleg „baba”.

Fiecare dintre noi își alege o zi și mai departe, în funcție de cum va fi vremea, tradiţia spune că aşa va fi și anul care urmează.

Mai trebuie spus că mitul babelor ar avea legătură cu legenda despre Baba Dochia, cu 1 Martie și cu mărțișorul.

„Etnologii spun că anul agricol începea în trecut la data 1 martie. Dispariția Dochiei, în ziua de 9 martie, reprezintă hotarul dintre anotimpul friguros și cel cald. Se spune că aspectul instabil al vremii din această perioadă este influențat de caracterul capricios al Babei Dochia”, se arată într-un articol pe care îl puteţi citi integral aici.

meteoromania.ro