International
Von der Leyen, confruntată cu două moțiuni de cenzură și presiunile opoziției. S-a decis soarta președintei CE. Update
Ursula von der Leyen / sursa foto: captură YouTube
Din cuprinsul articolului
Ursula von der Leyen se află într-una dintre cele mai dificile perioade ale mandatului său la conducerea Comisiei Europene. În fața a două moțiuni de cenzură depuse în Parlamentul European și a criticilor tot mai diverse venite din rândul partidelor, guvernelor și organizațiilor civice, președinta încearcă să mențină un echilibru politic fragil.
Update ora 18.15. Ursula von der Leyen rămâne în funcție. Parlamentul European a respins și moțiunea de cenzură propusă de grupul Stângii radicale, la scurt timp după ce a votat împotriva unei inițiative similare venite din partea extremei drepte. A doua moțiune de cenzură îndreptată împotriva Comisiei Europene în actuala sesiune plenară – și a treia din acest an – a fost respinsă cu 133 de voturi „pentru”, 383 „împotrivă” și 78 de abțineri.
Dezbaterile privind cele două moțiuni, cea a grupului Stângii și cea a formațiunii Patrioți pentru Europa, au avut loc luni seară, în cadrul aceleiași ședințe a Parlamentului European.
În intervenția sa din plen, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la solidaritate și cooperare între partidele pro-europene, subliniind necesitatea apărării unității Uniunii în fața celor care încearcă să o submineze.
Von der Leyen, față în față cu moțiunile de cenzură
La începutul lunii octombrie 2025, Ursula von der Leyen s-a confruntat cu două moțiuni de cenzură simultane în Parlamentul European — una inițiată de grupurile de extremă dreaptă și alta de formațiuni de extremă stângă.
Deși este puțin probabil ca acestea să obțină majoritatea necesară pentru a o demite, momentul are o puternică valoare simbolică: indică o acumulare de tensiuni politice în jurul conducerii Comisiei și o erodare a consensului european.
Ambele moțiuni invocă motive diferite, dar converg în critica la adresa stilului de guvernare al Comisiei. Grupurile de extremă dreaptă acuză un „exces de centralizare” și o „agendă ideologică” în domeniul climei, în timp ce formațiunile de stânga denunță o „abandonare a valorilor sociale” în favoarea politicilor economice pro-industriale.
Parlamentul European. Sursa foto: Captură video Youtube
Potrivit politico.eu, liderii acestor grupuri urmăresc mai mult un impact mediatic și electoral decât un rezultat instituțional real.
Cu toate acestea, numărul tot mai mare al parlamentarilor care susțin aceste inițiative reflectă un climat de polarizare fără precedent în politica europeană post-2024.
Von der Leyen, între economiști și activiștii de mediu
În centrul controverselor se află schimbarea de direcție a politicilor economice și climatice europene. După primul mandat (2019–2024), dominat de Pactul Verde European (Green Deal), noul executiv condus de von der Leyen pare să fi pivotat către o agendă industrială, concentrată pe relansarea competitivității economice.
Această reorientare a stârnit nemulțumiri în rândul mișcărilor ecologiste și al partidelor verzi, care o acuză pe președintă că a „slăbit” angajamentele climatice.
În iunie 2025, Comisia a anunțat posibilitatea retragerii directivei împotriva așa-zisei „dezinformări ecologice” (anti-greenwashing directive), invocând motive tehnice.
Măsura a fost criticată de activiști și chiar de unii comisari, precum Teresa Ribera, care a avertizat că
„Uniunea riscă să piardă credibilitatea obținută în ultimii ani în materie de tranziție verde”.
De asemenea, decizia din septembrie 2025 de a amâna aplicarea regulamentului privind defrișările a fost percepută ca un semnal de slăbire a priorităților ecologice.
Oficial, Comisia a justificat amânarea prin „probleme tehnice legate de implementarea sistemelor digitale de monitorizare”. Însă vocile critice au considerat explicația insuficientă.
Astfel, von der Leyen trebuie să gestioneze simultan așteptările contradictorii ale mediului de afaceri și ale electoratului ecologist.
Pentru unii, pragmatismul economic este o necesitate într-o perioadă de creștere lentă și tensiuni comerciale globale; pentru alții, este o renunțare la valorile care au definit începutul mandatului său.
Opoziția ideologică
În Parlamentul European, opoziția față de von der Leyen vine atât dinspre extrema dreaptă, cât și dinspre extrema stângă. Într-un context marcat de ascensiunea mișcărilor eurosceptice și populiste, discursurile anti-Bruxelles au devenit o armă politică eficientă.
Pentru aceste formațiuni, președinta Comisiei reprezintă personificarea „birocrației europene” și a centralizării deciziilor la nivel supranațional.
Criticii o acuză că a „depășit limitele mandatului” și că a „politizat” activitatea executivului european. În același timp, rețelele sociale joacă un rol esențial în propagarea acestor mesaje, adesea mai rapide și mai eficiente decât mecanismele de comunicare instituțională ale Comisiei.
Deși influența numerică a acestor grupuri rămâne limitată în Parlament, impactul lor asupra opiniei publice este semnificativ. Prin clipuri virale, declarații provocatoare și campanii coordonate, reușesc să impună teme de dezbatere și să forțeze reacții politice.
Tensiunile din propriul partid
Poate cea mai delicată provocare pentru von der Leyen vine din interiorul familiei sale politice: Partidul Popular European (PPE).
În timp ce președinta se bazează pe sprijinul PPE pentru majoritățile din Parlament, în ultimele luni au apărut divergențe serioase privind direcția Comisiei.
Nemulțumirile legate de pozițiile sale privind conflictul din Orientul Mijlociu, sancțiunile impuse unor oficiali israelieni și inițiativele climatice pentru 2040.
Această fragmentare internă complică procesul decizional. Într-un Parlament European unde PPE este formațiunea-cheie pentru obținerea majorităților, orice tensiune internă se traduce prin riscuri legislative.
Astfel, chiar și o simplă abținere a unei fracțiuni PPE poate bloca proiecte importante ale Comisiei.
Von der Leyen și presiunile făcute de liderii europeni
În ciuda puterii tot mai mari pe care Comisia o exercită asupra politicilor comune, Consiliul European — format din șefii de stat și de guvern ai celor 27 de țări membre — rămâne instanța supremă de decizie politică. De aici provine un alt tip de presiune asupra von der Leyen.
În 2025, liderii mai multor state, inclusiv Germania, Italia și Franța, și-au exprimat public rezervele față de unele inițiative ale Comisiei.
Copenhaga Summit / sursa foto: captură video
Acordul comercial recent cu Statele Unite, de exemplu, a fost criticat pentru concesiile făcute privind tarifele de import. De asemenea, propunerea de a construi un „zid de drone” la frontierele estice ale Uniunii, ca măsură de protecție împotriva incursiunilor ruse, a stârnit îndoieli privind fezabilitatea și costurile proiectului.
Aceste reacții arată că relația dintre Comisie și capitalele europene rămâne una de echilibru delicat: președinta are mandatul de a implementa politici comune, dar depinde de sprijinul politic al liderilor naționali care, la rândul lor, se confruntă cu propriile presiuni interne.
Von der Leyen și „euro-puriștii”
Un alt front deschis este cel al „euro-puriștilor”, adică al celor care o acuză pe von der Leyen că a diminuat rolul instituțiilor europene în favoarea deciziilor executive centralizate.
Cazuri precum ștergerea unor mesaje text legate de achiziția de vaccinuri în timpul pandemiei sau utilizarea procedurilor rapide pentru alocarea fondurilor de apărare au alimentat discuții privind transparența decizională.
Criticii din rândul eurodeputaților consideră că „Parlamentul European a fost marginalizat” și că „procesul democratic european are nevoie de reechilibrare”.
Comisia a răspuns acestor acuzații afirmând că urgențele geopolitice și economice impun decizii rapide, uneori fără consultări extinse.
Între legitimitate și continuitate
În ciuda presiunilor multiple, von der Leyen continuă să beneficieze de un sprijin semnificativ din partea majorității moderate din Parlamentul European.
Chiar și adversarii săi recunosc competența administrativă și capacitatea de negociere pe dosare complexe.
În interiorul instituțiilor europene, există un consens tacit că o eventuală schimbare bruscă de conducere ar adânci instabilitatea într-un moment în care Uniunea se confruntă cu provocări majore: războiul din Ucraina, relațiile comerciale globale și tranziția energetică.
