Un idnivid pe nume JD Vance, condamnat pentru că l-a amenințat cu moartea pe JD Vance

Un idnivid pe nume JD Vance, condamnat pentru că l-a amenințat cu moartea pe JD VanceJustiție. Sursă foto: Pixabay

Un bărbat din Michigan care poartă același nume și aceleași inițiale ca vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost condamnat luni la doi ani de închisoare pentru amenințări exprimate pe rețele sociale la adresa președintelui Donald Trump, a vicepreședintelui și a altor persoane, potrivit autorităților federale.

Detalii despre condamnarea lui JD Vance

Potrivit unui comunicat al Biroului Procurorului SUA pentru Districtul de Vest al statului Michigan, James Donald Vance Jr., în vârstă de 67 de ani și locuitor al orașului Grand Rapids, a fost condamnat de un judecător federal pentru postări amenințătoare pe platforma Bluesky.

El și-a asumat vina și a pledat vinovat pentru două capete de acuzare: „amenințarea de a ucide sau vătăma președintele și vicepreședintele” și „comunicări amenințătoare transstatale”.

Fiecare dintre aceste capete este pedepsit, în legea federală, cu până la cinci ani de închisoare și o amendă de până la 250.000 de dolari.

Conținutul amenințărilor lui Vance Jr.

În perioada martie–aprilie 2025, Vance Jr. a postat sub pseudonimul “Diaperjdv” mai multe mesaje pe Bluesky în care a făcut amenințări explicite la adresa președintelui Trump, a vicepreședintelui JD Vance și a unuia dintre copiii lui Trump.

Într-unul dintre postări, el a scris:

„Dacă Trump, Vance sau Musk vor mai veni vreodată în orașul meu, vor pleca... într-un sac mortuar.”

În același mesaj, și-a exprimat resemnarea față de consecințele pe care ar putea să le suporte:

„Fie voi fi împușcat de un lunetist al serviciilor secrete, fie îmi voi petrece restul vieții în închisoare... Oricum, mai am doar vreo 10 ani de trăit.”

De asemenea, într-o postare din 7 martie, Vance l-a amenințat pe Donald Trump Jr.:

„O să-l ucid pe nenorocitul ăla înainte să primească protecție de la Serviciile Secrete.”

Motivarea instanței și declarații oficiale

Judecătorul federal Paul L. Maloney, care a pronunțat sentința, a caracterizat comportamentul inculpatului drept „o conduită gravă” și a subliniat că este nevoie de o pedeapsă cu închisoarea pentru a descuraja astfel de amenințări.

Procurorul SUA pentru districtul de vest al Michigan-ului, Timothy VerHey, a declarat:

„Apariția internetului ne oferă tuturor oportunitatea de a ne angaja într-un schimb sănătos de idei... Dar unii ar prefera să folosească acest instrument pentru a amenința și intimida...

Când Vance a spus că plănuiește să-l omoare pe președintele și pe vicepreședintele nostru pur și simplu pentru că nu era de acord cu ei, a depășit limita... și, prin urmare, a trebuit să fie pedepsit..” 

JD Vance, Sursa foto J.D. Vance- Senate.gov

JD Vance, Sursa foto J.D. Vance- Senate.gov

De asemenea, William Shink, agent special responsabil la Serviciul Secret (Secret Service) în biroul din Detroit, a precizat:

„Amenințările la adresa liderilor națiunii noastre și a familiilor acestora nu vor fi tolerate... Persoanele care amenință președintele, vicepreședintele sau orice persoană protejată de Serviciile Secrete ale SUA vor fi investigate și trase la răspundere pentru acțiunile lor.” 

Situație particulară și ironiile cazului

Cazul este remarcat pentru natura ironică, deoarece numele și inițialele inculpatului sunt identice cu cele ale vicepreședintelui JD Vance. Totuși, autoritățile au declarat că nu există nicio legătură de rudenie între cei doi.

În documente depuse de apărare înainte de pronunțarea pedepsei, avocata sa, Helen C. Nieuwenhuis, a cerut deschiderea spre o alternativă la închisoare, argumentând că acesta este un infractor la prima abatere și suferă de probleme „serioase fizice și mintale”.

Afirmațiile lui Vance Jr. retorică - nu planuri

Apărătoarea a susținut că afirmațiile clientului „erau retorică – nu planuri”, și că nu a făcut niciun pas concret pentru a-și pune în aplicare amenințările.

De asemenea, a relatat că Vance Jr. a cooperat imediat cu autoritățile, a acceptat percheziții și şi-a recunoscut faptele.

Acesta nu este un caz izolat în regiunea Michigan: este al doilea dosar recent în care un instanț fierbinte de amenințări împotriva președintelui Trump este soluționat în districtul federal al vestului Michigan.

În luna octombrie 2025, un alt bărbat — Richard James Spring, din Comstock Park — a primit 18 luni de închisoare pentru amenințări similare.