Sursa foto: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
În folclorul modern al Comisiei UE a apărut o nouă expresie: ,,Schengen militar’’. Ideea de la care s-a pornit este foarte simplă. Vorbim despre crearea unei dimensiuni militare pilonului fundamental al Uniunii, care este libera circulație. Pe lângă persoane, mărfuri,servicii și capitaluri, aceasta va include trupe, tancuri, nave, echipamente complexe.
,,Cu cât mai repede ne transferăm forțele dintr-o parte în alta a Uniunii – ne spunea Kaja Kallas săptămâna trecută, într-o conferință de presă ad hoc – cu atât mai mare va fi capacitatea noastră de apărare și descurajare a inamicului’’. Aș spune că este cam târziu, iar inamicul e știut de toată lumea și nu de azi, de ieri.
Rapoartele serviciilor de informații continentale, preluate în spațiul politic, arată destul de clar: în următorii cinci ani, Moscova ar putea ataca o țară UE sau NATO pentru a testa capacitatea de răspuns a acestor organizații. ,,Infanteria câștigă bătălia, dar logistica câștigă războiul’’ a adăugat un alt fost premier baltic, lituanianul Andrius Kubilius, comisarul UE pentru apărare, citându-l pe generalui John Pershing, comandantul forțelor americane în Primul Război Mondial.
Apostolos Tzitzicostas, grecul responsabil pentru transporturi, îl completează: ,,Europa este pregătită pentru pace, dar dacă vrem pace să ne pregătim pentru război’’.Toate acestea se cunosc încă din vremea romanilor care au inventat primul ,,spațiu Schengen’’ din istorie: Imperiul. Creația lor avea și o dimensiune militară sau, mai precis, dimensiunea militară era pe primul plan.
Și atunci, de ce Bruxellesul a întârziat atât de mult? De aproape patru ani, zărim nori de praf și fum la cealaltă margine a ,,deșertului tătarilor’’. Și când te gândești că prima cucerire a ,,noilor tătari’’ a fost un teritoriu care aparținea, pe vremuri, celor vechi, adevărați: Peninsula Crimeea. În rândurile de mai jos, voi lăsa în urmă partea metaforică a demersului meu analitic, încercând să descifrez realitatea operațională actuală într-un context care pornește de la Războiul Rece și se oprește la conflictul din Ucraina. Deocamdată.
Un cadru normativ și infrastructural adecvat și armonizat UE-NATO
Pentru a gestiona dimensiunea transatlantică a mobilității militare, NATO a înființat două comandamente. Primul a fost Joint Force Comamand Norfolk, în statul Virginia, activ din 2019 și operativ din 2021. Principala sarcină a acestuia este protecția liniilor de comunicație strategică, garantarea securității rutelor maritime – din Miami până la granița de nord-est a Finlandei – și facilitarea proiecției de putere militară aliată pe continentul european.
Al doilea – Joint Support and Enabling Command – JSEC , cu sediul la Ulm în Germania, a fost creat în 2018 și va deveni operativ peste o lună. JSEC are sarcina să faciliteze transferul rapid al capacităților Alianței acolo unde sunt necesare, peste frontierele naționale, în baza unui cadru normativ și infrastructural adecvat.
Exemplul următor este relevant. Cadrul în discuție trebuie să permită ca într-un timp foarte scurt – zile și chiar ore – tancurile germane sau americane, de exemplu, să fie îmbarcate pe platforme feroviare produse în Slovacia, să intre în traficul feroviar din Polonia sau Lituania, sub coordonare norvegiană. Simplu, nu? Ca să nu mai vorbim de rezistența fizică a podurilor din Polonia sau din altă țară în fața tancurilor de câteva zeci de tone fiecare.
Întârzierile Comisiilor Juncker și von del Leyen
La șapte ani de la prezentarea planului de acțiune pentru mobilitatea militară în Europa de către Comisia Juncker, executivul european al doamnei von der Leyen lansează acest ,,Schengen militar’’, de realizat până în 2027. Obiectivul acestui nou proiect vizează – așa cum sublinia Kaja Kallas – facilitarea deplasării de trupe și capacități militare pentru apărarea statului aflat în dificultate.
Pachetul de măsuri prezentat la mijlocul săptămânii trecute, cuprinde un regulament de mobilitate militară și un sistem de comunicare ad hoc între instituțiile europene și cele naționale. Noile reguli vor înlocui procedurile birocratice existente, vechi de zeci de ani. Unele state comunitare, de exemplu, aveau la dispoziție 45 de zile pentru autorizarea trecerii trupelor altui stat pe teritoriul lor, pentru exerciții. Acum, termenul este de trei zile pentru toate trecerile de frontieră și de șase ore pentru situații de urgență. Comisia are puterea și obligația să formalizeze astfel de situații.
Pachetul – numit ,,Military Mobility’’ – cuprinde și crearea ,,Sistemului European Avansat de Răspuns pentru Mobilitate Militară – EMERS, instituit pe modelul Mecanismului de Protecție Civilă al UE. Acesta permite activarea procedurilor accelerate și accesul prioritar al forțelor armate pe infrastructura de transport.
Mai bine mai târziu ...
Inițiativă autonomă a Comisiei UE de creare a acestui ,,Schengen militar’’ nu este chiar autonomă. Nu trebuie să facem decât conexiunea cu datele privind JSEC de la Ulm. Vedem că este răspunsul de azi al Bruxellesului la unele solicitări mai vechi ale Alianței, devenite stringente în contextul conflictului din Ucraina și al tendințelor expansioniste ale Moscovei.
În timpul Războiului Rece, fusese elaborat și implementat așa-numitul Allied Command Europe Mobile Force- Land, o forță multinațională creată în 1960 – avea dimensiunea unei brigăzi – gata de luptă în 48 de ore. Era trimisă rapid la frontiera statului atacat de inamic și trebuia să reziste până la sosirea altor trupe de intervenție. Traseele erau clare, iar capacitatea logistică s-a îmbunătățit în timp fiind prioritară la nivelul Alianței.
Despre finanțare, coridoare și ,,puncte nevralgice’’
În ceea ce privește finanțarea, Kaja Kallas propune ca în ,,cadrul financiar multianual’’ – propus de Comisie și analizat de Parlamentul European – să se prevadă 177 de miliarde euro pentru ,,infrastructura de transport dual-use’’. Acestei sume i se adaugă angajamentul membrilor NATO să aloce 1,5% din PIB pentru investiții pe segmentul securității. Prioritățile sunt legate de reabilitarea și restructurarea celor ,,500 de noduri nevralgice’’ situate pe coridoarele militare fundamentale – patru la număr – care brăzdează Uniunea de la vest la est. Este vorba de poduri, tunele, șosele, căi ferate care nu au capacitatea fizică să susțină transferul de forțe spre zonele de pericol potențial sau iminent.
O privire asupra coridoarelor menționate mai sus arată că, istoric vorbind, cel septentrional: Olanda – Germania - Polonia-statele baltice – Ucraina este mult mai avansat decât celelalte. Cel meridional – Italia –Albania – Bulgaria – a primit mai puține resurse chiar dacă are o anumită relevanță în planul stabilității în regiunea Balcanilor și Mediterana Orientală.
Scurtă concluzie
Invadarea Ucrainei a atribuit un nou sens material cuvântului ,,urgență’’, legat de mișcările forțelor militare în cadrul UE pentru a răspunde eficient amenințărilor externe. Pachetul de măsuri ,,Military Mobility’’ – acest ,,Schengen Militar’’, cum a intrat în conștiința europenilor – este un element crucial al unui sistem de garanții defensive axat pe complementaritatea UE-NATO.
Într-un context politic instabil – cu un război la frontiera Uniunii și unul hibrid în interior – în care Casa Albă redefinește rolul Statelor Unite ca garant al securității europene – spațiul ,,Schengen militar’’ nu trebuie interpretat ca o metaforă. Este o necesitate strategică. O adevărată cheie de boltă în arhitectura defensivă a continentului, în secolul XXI. Nu cred că vor exista state sau peronalități politice care să susțină că unul sau altul dintre membrii ,,Spațiului Schengen’’ nu ar îndeplini condițiile pentru apartenența la versiunea sa militară. Viena și Haga, se aude?
