Fenomenul „Clanul Cămătarilor”. Codine, ești cel mai mare șmecher pitic din tot spațiul public

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Apropos de marea controversă din jurul marelui documentar realizat despre clanul Cămătaru la Pro TV de către amicul Anghel Damian, pe care îl invit să citească asta, și despre marea carte a lui Codin Maticiuc, marele creator al eroului Nuțu în marele nostru spațiu public. Practic, cel mai acultural din UE, cu cele mai mari festivaluri de manele din lume, cu cel mai mic consum de carte din Europa și cu cel mai mare consum de jocuri de noroc și camătă pe cap de locuitor. Altfel, felicitări, foarte bun! Mai bun decât ăla cu Recorderul anti-Lia.

Codine, vorba lui Naumo, ai redevenit Poponeț cu cartea asta a ta de juma de milion de coco. Hai să-ți zic și #dece. Băi băiatule, erai, după cum bine știi, pe lista mea de invitați la radio Guerrilla. Nu mai ești. Știu, ți se rupe: ai scris o carte care va face juma de milion de euro net, pe puțin; ești și mai influencer cu cei peste 600k de falăuărși; te invită toți DJ-ii pe la podcasturile lor de jurnaliști pirați. Știu, ai semnat cu Netflix pentru „Miami Bici”. Ești, ca între pitici ți-o zic, cel mai mare șmecher pitic din tot spațiul public.

Te-am cunoscut la fostul nostru prieten comun și cineast, Dan Chișu, ultimul golan povestaș mai pe gustul meu, și mi-ai fost simpatic că ești asumat pe ce faci sau pe ce nu vrei să faci.

Codin Maticiuc. sursa: EVZ

Bun, hai acuma să-ți explic de ce „cover-up-ul” tău justificativ-explicativ și „mash-up-ul” tău comparativ cu Escobar, Narcos și Sean Penn nu va sta niciodată în picioare la coadă la cartea ta și nici în genunchi la „domnul Nuțu”. Eu fac jurnalism din 1990. Primul articol din Cațavencu se numea: „Cu cât suntem mai mulți, cu-atât suntem mai culți”. Băi, nu mai e așa! Jur pe bufanții mei de proto-hipster și pe fostul meu cercel din ureche, de băiat care o ardea prin discotecile pe valută pe vremea lui Ceaușescu: nu, e invers. Cu cât suntem mai mulți, cu-atât suntem mai proști. Deci, ratingul pe mine mă lasă suficient de rece.

Războiul ascuns dintre Consiliul Concurenței și bănci în dosarul ROBOR. Bogdan Chirițoiu: Au încercat pe toate căile să oprească investigația

Ah, ce Epocă de Aur, când dacii zburdau liberi prin România Socialistă! Amănunte inedite de la nașterea filmului Burebista

Păi nu-i așa, nu pentru că tu nu ești Sean Penn. Și nici pentru că nu ești nici Cărtărescu, nici Teleșpan, și nici pentru că nu ai inventat tu p...a sau banii de la tata. Nu-i așa pentru că, atunci când faci un film despre Escobar sau Toto Rina sau alți mari mafioți ai lumii, faci un film despre un fenomen de terorism mafiot anti-judiciar sau narco-terorism, care a dominat Italia, Mexicul sau Columbia aruncând în aer șosele cu judecători, sau au executat amantele miniștrilor de justiție, sau au îngropat banii și oamenii într-atât de multe locuri pe pământ, încât nici CIA-ul nu le-a dat nici azi de cap.

„Domnu Nuțu” nu s-a bătut nici cu CIA-ul, nici cu carabinierii și nici cu judecătorii cei mai tari ai României. Și nici nu a adus statul român în asemenea „hal de nervi” încât să intre pe proprietățile private ale mafioților cu TAB-uri sau tancuri, „montându-le” probele prin curte, ca italienii pe vremea judecătorilor asasinați, Falcone, Borsellino, sau a procurorului Di Pietro. Așa că, lasă-mă cu comparația pe care ai scuipat-o repede și ușor nervos pe podcasturile de marketing la fraieri. Jurnalismul este una, șmecheria cu simț mereu acut al oportunității e altceva. E biznis. La care tu ai nas. Și spate.

Și nici domnu' Nuțu nu e vreun fenomen. Că altfel prefera să moară în „luptă dreaptă” cu organele, pe acoperișul închisorii. Gen. „Dresorul tău de fraieri și de lei” – numele cărții tale epuizate instant – este un interlop de top care, alături de fratele său, Sile, au încasat peste 30 de ani de închisoare (în SUA ar fi luat peste 250 de ani).

Fac parte din acea Românie în care Poliția e atât de coruptă, încât șefii de la „doi și-un sfert” (afacerile interne române) mai luau și ei câte o valiză „dă cheș”, de le spuneau băieților de tip Nuțu, Fane Spoitoru (domnul Ion Titișor) sau Nicu Gheară când s-o taie din fața statului de drept. Sub acoperirea că șmecherii ăștia sunt informatori speciali împotriva marilor rețele internaționale de infractori. Așa că, dacă e s-o luăm la categoria „cel mai mare șmecher român”, Nicu Gheară este cel mai tare dintre toți, că e și acționar la o televiziune care bagă „marfă vie” din fashionul mondial.

Nuțu Cămătaru. Sursă foto: Captură video

Fraierii lui Cămătaru sunt niște victime și victimele suntem cam toți, în țara în care exemplele proaste domină spațiul public. Ba mai mult, pe Google apare în front-line-ul căutărilor „nuțu cămătaru carte”. În același timp în care statul este declarat oficial „eșuat” de cel care ar trebui să bage vaporul în port, nu în gard. Băiatul ăla cu „România Educată”.

Uite, și eu l-am cunoscut pe Fane Spoitoru și l-am intervievat pe Miron Cozma, sau pe Costel Bobic. Dar admirația mea omenească și jurnalistică s-a îndreptat spre altcineva, un alt tip de șmecher, ceva mai eroic: maiorul Florea, căruia „domnu' Spoitoru” i-a tăiat mâna cu spada, dar care a băgat atunci, la Vox Maris, șase gloanțe în „domnu Fane”. Nu știu dacă mă-nțelegi tu ce vreau eu să zic. Singura chestie pe care am admirat-o la Fane Spoitoru a fost o dumă pe care o folosesc recurent prin articole. Și este modul cum a descris el, Fane, pe bună dreptate, România: „Cea mai țară proastă!”.

Dar jur că nu mi-a trecut niciodată prin cap (și mi-au trecut multe prin cap în jurnalismul pe care l-am practicat chiar și din elicopter, noaptea, în Afganistan) să-i fac lui „domnu' Fane” o carte ca despre Escobarul nostru național. Ci mai degrabă despre polițistul Florea, despre care am scris la ziar la greu.

Chiar mă gândeam la tine în vremea în care îmi doream să te iau la microfonul radioului: „Uite, bă, băiatul ăsta, cum a ajuns el la fel de tare ca fetele alea de la Magic Camp. După ce s-a lăsat de discotecă — zic — după ce s-a lăsat de agațamentele de prima pagină, după ce s-a lăsat de palmaresul ziarelor de Dorobanți, alea care aleargă din vilă-n vilă cu șantajul și menajul să te facă șmecher sau mafiot, „ăsta micu” a apucat să-și ia, dom'ne, ce frumos, o CAUZĂ. Se onorabilizează.”

Uite, mă, zic, că și noi, golanii — eu am bătut toate coclaurile Deltei pentru sănătatea copiilor, sau a acelor fără apă potabilă sau a acelora fără trai și casă — avem și noi o șansă să facem ca „Binili să-nvinge” și „femeili să ne iubește și pe noi”. După care, doar pentru că Vântu s-a înhăitat cu mine, nu am mai fost onorabil, deși nu i-am făcut nici carte, nici parte și nici nu i-am dat un braț de Deltă pentru piciorul ăla lipsă din destinul antropologic. Nu. Aș putea spune dimpotrivă. Am interzis vânătoarea și pescuitul de sturion. Și nici nu-i scriu memoriile. Chiar dacă Vântu nu a tăiat oameni cu spada.

Așa că te-nțeleg prin ce treci acum cu heităreala asta împotriva ta. Pe care unii au clasificat-o la fel ca pe „snobăreala” de a nu asculta manele și a fi împotriva lor ca specie muzicală. Chiar dacă toți bombardierii ratați și influencerițele de la Nuba & Loft te-au felicitat că l-ai legendat pe omul și opera sa cămătărească și infracțională, întrebându-te admirativ la o țigară: „Și cum e, domnu' Nuțu!?” „Nu ți-a fost frică, Codine!?” „Bă, da' curajos ai fost, nene, să te duci în gura leului.”

Codine, tată, dacă mai vrei să scrii o „magic book”, avem eroi: de la elevi de liceu care au dat #mue, fie și pe pereți, lui Ceaușescu, la partizani și dizidenți care au ars-o niște zeci de ani prin munți pentru că au refuzat să „colaboreze” cu infractorii comuniști, „dresori de proprietăți și de intelectuali”, și nici să scrie despre viața și opera lor de cizmari ilegaliști în închisorile monarhiste unde s-au dat „șmecheri” că aruncau manifeste în Obor. Și zic asta trăind într-o țară care nu a făcut documentare nici despre Nadia, nici despre Ilie Năstase, iar cel mai mare vânător de securiști, Marius Oprea, are un documentar despre ce face el mai bine în țara noastră taman în... Cehia. Că zicea bine Costi Ioniță, cel mai șmecher producător de muzică balcanică din țara noastră, că în ultima lui pop-manea festivă, aia de 1 Decembrie: „Mai erau muuulți români de băgat, cum ar fi George Palade.”

Suntem prea săraci moralmente, Codine, pentru a ne cumpăra sau vinde modele ieftine. Știi ce zic. Ia-o și tu chestia asta ca pe o publicitate negativă și dă-o la tine pe pagină să o citească ăia peste 600k de influențați ai tăi. Dă-te prins! Dacă ai sânge de șmecher și nu de fraier.

Liviu Mihaiu — 2 decembrie 2021 — b365.ro

p.s. După acest articol, talentatul domn Maticiuc m-a trecut la capitolul „să moară dujmanii mei”.

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.