Culisele recrutării liceenilor în rândul cadrelor din Securitate. Mărturiile a doi foști ofițeri de informații

Culisele recrutării liceenilor în rândul cadrelor din Securitate. Mărturiile a doi foști ofițeri de informațiiGheorghe Paraschiv, autorul cărții "Galeria Figurilor de Piatră". sursa: EVZ

Dezvăluiri exclusive din podcastul „Contrapunct”, realizat de Dan Andronic, ieri, 15 iulie, au făcut doi foști ofițeri de Securitate: Ristea Priboi și Gheorghe Paraschiv. Unul avea să devină ofițer de spionaj extern, cu post la Londra, iar cel de-al doilea, în aparatul intern, lucrând la București, Constanța și Cernavodă. Acum amândoi sunt pensionari, dar amintirile au o autenticitate greu de egalat.

Momentul a fost marcat de lansarea cărții de amintiri a col. (r.) Gheorghe Paraschiv, la Galeria Romană.

Cum ajungeau în Securitate

Din start s-a discutat despre faptul că falia istorică din anul 1965 reprezintă momentul de cotitură în care Securitatea din România a trecut printr-un proces masiv de primenire a angajaților.

Lansarea volumului de memorii „Galeria figurilor de piatră”, semnat de fostul colonel de informații Gheorghe Paraschiv a prilejuit o discuție de colecție în care acesta, alături de fostul său coleg de promoție de la Școala Militară de la Băneasa, Ristea Priboi.

Cei doi au detaliat cum se realizau recrutările de top direct de pe băncile liceelor de zi, o noutate absolută introdusă de regimul Nicolae Ceaușescu pentru eliminarea treptată a influențelor sovietice din KGB sau GRU.

Galeria Figurilor de Piatră, cartea de memorii a col.(r.) Gheorghe Paraschiv

Galeria Figurilor de Piatră, cartea de memorii a col.(r.) Gheorghe Paraschiv. sursa: edituradecarte.ro

Anul 1965 și „revoluția de catifea” din Securitate

Conform spuselor lui Ristea Priboi, anul 1965 a marcat o schimbare dramatică în strategia de cadre a Departamentului Securității Statului. După eliminarea discretă a consilierilor sovietici care controlau informativ fiecare serviciu cheie, noul regim a decis intelectualizarea aparatului.

„1965 a fost primul an în care la școala de ofițeri de la Băneasa au fost recrutați și aduși absolvenți de liceu de la cursurile de zi. În plus, s-a stabilit ca în cei trei ani de școală militară să se facă, în paralel, trei ani de Facultate de Drept, cu profesorii titulari din Universitatea București”, a explicat Priboi, subliniind duritatea examenului unde concurența depășea 3,5 candidați pe un loc.

Ristea Priboi, fost ofițer de spionaj extern. sursa: EVZ

Ristea Priboi, fost ofițer de spionaj extern. sursa: EVZ

Cum a fost recrutat Gheorghe Paraschiv

Fostul ofițer de securitate internă Gheorghe Paraschiv, cel care avea să coordoneze ulterior, din punct de vedere contrainformativ, “perlele regimului Ceaușescu”, Portul Constanța și Centrala Nucleară de la Cernavodă, a povestit cu umor cum a fost selectat la doar 17 ani, pe când era elev în Constanța.

„M-am trezit într-o zi, în timpul orelor, că dirigintele m-a trimis în laboratorul de fizică. Acolo erau niște tovarăși care s-au recomandat de la Securitate. Au cerut de la fiecare clasă elevii care se remarcaseră prin rezultate. Pe mine m-a atras și mi-au sclipit ochii când mi-au spus că voi face și trei ani de facultate, materia Dreptului fiind o dorință de-a mea”, a mărturisit Paraschiv.

Provenit dintr-o familie modestă, cu cinci membri care trăiau dintr-un singur salariu de funcționar poștal, Paraschiv s-a izbit inițial de refuzul categoric al mamei sale, care îl voia inspector. Pentru a debloca situația, ofițerii de Securitate au mers direct acasă la părinți, în lipsa tânărului, obținând acordul acestora cu o condiție de la care colonelul afirmă că nu s-a abătut niciodată: „Să aibă grijă să nu facă rău oamenilor în carieră”. spune autorul cărții. Care poate fi comandată pe edituradecarte.ro

Gheorghe Paraschiv, autorul cărții "Galeria Figurilor de Piatră"

Gheorghe Paraschiv, autorul cărții "Galeria Figurilor de Piatră". sursa: EVZ

Ristea Priboi: De la secretar UTM, la elita Serviciului de Informații Externe (DIE)

Spre deosebire de colegul său, parcursul lui Ristea Priboi, fost deputat PSD în epoca Adrian Năstase, a fost mult mai direct. Elev la prestigiosul liceu „Frații Buzești” din Craiova și secretar activ al UTM regional, Priboi a fost chemat de director în biroul alăturat, unde ofițerii de Securitate veniseră cu o listă de cadre propuse pentru recrutare, cerându-i părerea.

Liderul UTM-iștilor a început să facă trierea candidaților cu un spirit critic extrem de dezvoltat: „Ăsta da, ăsta nu, ăsta-i tocilar, ăla nu face față”. Observând că el însuși nu figura pe lista respectivă, le-a cerut explicații ofițerilor. Aceștia i-au replicat că fusese exclus din start, deoarece în dosar apărea ca fiind „scutit de efort sportiv”, iar probele fizice eliminatorii de la Școala Băneasa erau draconice.

Priboi a demontat rapid birocrația, dovedind că scutirea era doar o formalitate medicală pentru a avea timp pentru activitățile politice. A mers la Medicina Sportivă, a luat avizul și i-a condus pe ofițeri direct pe câmp, în comuna natală, unde părinții săi erau la cosiți: „Părinții au spus simplu: Dacă el vrea, nu ne-a întrebat nici când a plecat la liceu, să meargă”.

Ulterior absolvirii, datorită abilităților sale deosebite, Ristea Priboi a fost selectat în Direcția Generală de Informații Externe (DIE/DGIE), considerată elita absolută a spionajului românesc din acea perioadă.