Marea Britanie, Imperiul unde Soarele nu apunea vreodată nu a avut niciodată o Constituție

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Marea Britanie a fost un Imperiu. Soarele nu apunea niciodată în Imperiul Britanic. Și totuși, un Imperiu imens nu a avut niciodată o Constituție.  Pe ce s-a bazat sistemul instituțional britanic? Denumirea de Marea Britanie datează de la 1 mai 1707, când Anglia, Țara Galilor și Scoția s-au unit. În 1801, statul s-a numit Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei iar din 1927, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Principalele documente constituționale din Marea Britanie sunt:

Magna Charta Libertatum (1215);

Bill of Attainder (1321, folosit ultma dată, notabil în 1641, apoi căzut în desuetudine);

Petition of Right (1628):

Habeas Corpus Act (1679);

Bill of Rights (1689);

Reform Act (1832).

Ce a fost înainte de Marea Britanie?

Anglia a fost din 1215 și până în 1689, principala forță din ceea s-a numit generic Marea Britanie. Primul document constituțional din Marea Britanie a fost Magna Charta Libertatum din 15 iunie 1215. Nobilii englezi l-au pus pe regele Ioan Fără Țară în fața faptului împlinit. Magna Charta a reglementat tot de la măsuri, greutăți, la madate și drepturi fundamentale. Începea rolul predominant al Parlamentului englez.

În secolul XVII, Regele Carol I Stuart a încercat să ocolească Parlamentul, dorind să impună taxe, impozite peste capul acestuia. Primul act menit să oprească aceste abuzuri a fost Petiția Dreptului (Petition of Right) care nu trebuie confundată cu Bill of Rights de mai târziu. Petiția Dreptului din 1628 este al doilea document constituțional după Magna Charta. Nu exista lege marțială pe timp de pace, exista doar arestarea cu motiv, nu se făceau rechiziții și încartiruiri pe timp de pace. Regele nu putea introduce taxe fără votul Parlamentului.

Marea Britanie. Sursă foto: Unsplash

Bill of Attainder, condamnarea fără proces folosită în 1641 contra Contelui Strafford

În Evul Mediu Britanic, se folosise și „Bill of Attainder” (Writ of attainder, în engleza medievală). Prima dată, a fost utilizat în 1321. Provine din termentul latin „attintura”. Însemna că un om care era culpabil de trădare era „atins”. Adică era dezonorat, El nu mai avea drepturi civile, nu putea avea proprietate, nici să lase un testament.

„Bill of Attainder” însemna de fapt că se puteau lua măsuri contra lui în afara unei proceduri juridice obișnuite.  Era un act care justifica în cazuri exepționale, condamnările fără proces, pentru fapte evidente de trădare. Cel mai cunoscut caz a fost al lui Thomas Wentworth, Primul Conte de Strafford. Acesta acționase la ordinul Regelui Carol I Stuart în Irlanda, dar nemulțumise Parlamentul. În 1640, prin JohnPym, Parlamentul a introdus un proces, dar Strafford a fost achitat. Atunci, s-a găsit în legislație, Bill of Attainder și Strafford a fost învinuit în aprilie 1641 de trădare pentru abuzurile sale în numele Regelui. A fost executat în 12 mai 1641.

Regele Carol I a început să radicalizeze partizanii săi și s-a ajuns la conflictul Rege-Parlament. Din 1642 și până în 1649, a fost Revoluția Engleză. După execuția lui Carol I, s-a ajuns la instituirea Republicii și Protectoratului. Apoi s-a ajuns la restaurarea Stuarților.

În timpul Restaurației, Regele Carol al II-lea Stuart a acceptat un al treilea document cu rol constituțional, Habeas Corpus Act din 1679, care proteja dreptul cetățenilor în fața abuzurilor.

Marea Britanie. Sursa foto: Dreamstime.com

De la Anglia, spre Marea Britanie

Din 1660 până în 1688, a avut loc Restaurația Stuarților. În 1688, Stuarții au fost alungați și s-a ajuns la Revoluția Glorioasă. În 1689, Stathuderul Olandei, Wilhelm de Orania a devenit rege al Angliei. S-a votat atunci , în 1689, de către Parlament, „Bill of Rights”. Acesta introducea principiul „Regele domnește dar nu Guvernează”.

Marea reformă parlamentară din 1832

Marea Britanie avea un Parlament care funcționa cu mandatele Camerei Comunelor în limitele Magnei Charta. Apăruseră orașe industriale (Birmingham, Manchester) care nu aveau reprezentanți. Alte orașe, vechi, depopulate în 1830, dar puternice la 1215 aveau reprezentanți. Lor, li se spunea „rotten boroughs”, „târgurile putrede”.

În 1830, a căzut Guvernul Conservator, Tory și au venit Whigs, Liberalii. Practic, s-a demarat reforma electorală în 1831, în ciuda opoziției din Camera Comunelor și Camera Lorzilor. În 1832, Marea Britanie a cunoscut Reform Act.

Practic, se reevalua numărul de mandate, se schimbau condițiile de reprezentare parlamentară. Noile orașe aveau reprezentanți în Parlament. Reform Act din 1832, completează tabloul constituțional britanic.