Tesla riscă să-l piardă pe Elon Musk. Compania trebuie să-i aprobe pachetul salarial de 1 trilion de dolari
- Andreea Răzmeriță
- 28 octombrie 2025, 08:23
Sursă foto: Captură de ecran YoutubePreședinta consiliului de administrație al companiei Tesla, Robyn Denholm, a avertizat că Elon Musk ar putea părăsi compania dacă acționarii nu vor aproba pachetul său salarial, estimat la aproape 1 trilion de dolari, înaintea adunării generale programate pe 6 noiembrie, potrivit CNBC.
Plecarea lui Musk ar putea afecta grav valoarea Tesla
Robyn Denholm, președinta consiliului de administrație al Tesla, a transmis acționarilor că fără Elon Musk compania ar putea pierde o parte semnificativă din valoarea sa, deoarece nu ar mai fi percepută prin prisma ambițiilor sale viitoare.
Votul privind pachetul salarial al lui Musk, evaluat la aproape 1 trilion de dolari, precum și alte propuneri, se va încheia pe 5 noiembrie, la ora 23:59 (ET), înaintea adunării generale din 6 noiembrie. Planul de recompensare prevede 12 tranșe de acțiuni care vor fi acordate directorului general doar dacă Tesla îndeplinește obiectivele financiare și de producție stabilite.
Pachetul salarial, contestat pe fondul unor obiective pentru Tesla
Planul de recompensare al lui Elon Musk include 12 tranșe de acțiuni, prima fiind condiționată de atingerea unei capitalizări bursiere de 2 trilioane de dolari, față de nivelul actual de aproximativ 1,5 trilioane. Ultima tranșă ar urma să fie acordată doar dacă Tesla ajunge la o valoare de piață de 8,5 trilioane de dolari.

Tesla / sursa foto: dreamstime.com
Pachetul salarial a generat însă o opoziție tot mai puternică. Cea mai mare firmă de consultanță pentru acționari, Institutional Shareholder Services, a recomandat votul împotrivă, iar grupuri sindicale și organizații de supraveghere corporativă au lansat campania ”Take Back Tesla”, acuzându-l pe Musk că a afectat imaginea companiei prin declarațiile sale politice și conspiraționiste.
Musk ar putea deveni acționarul majoritar
Elon Musk, care deține în prezent aproximativ 13% din acțiunile Tesla, ar ajunge la o participație de circa 25% dacă pachetul său salarial este aprobat, ceea ce i-ar consolida semnificativ influența în companie.
Printre obiectivele non-financiare ale companiei se numără livrarea a 20 de milioane de vehicule, 10 milioane de abonamente la sistemul Full Self Driving, precum și dezvoltarea a 1 milion de roboți umanoizi Optimus și 1 milion de robotaxiuri operaționale.