Marius Niculescu. sursa: evz
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Puțini intelectuali români ai secolului XX au avut darul de a comprima în câteva cuvinte adevăruri pe care alții au încercat să le explice în biblioteci întregi de tratate.
Unul dintre aceștia a fost Petre Țuțea (1902-1991) – filosof, eseist, economist, jurist, publicist și martir al temnițelor comuniste; el a petrecut treisprezece ani în închisorile regimului pentru convingerile sale. A ieșit din detenție sărac, marginalizat și lipsit de orice putere materială, dar cu o libertate intelectuală pe care puțini au avut-o.
Petre Țuțea a lăsat în urmă zeci de aforisme devenite celebre, formule scurte și tăioase care surprind esențe politice și umane imposibil de ignorat. Unul dintre acestea suna astfel:
„Politicianul este ca vulturul de sus, afaceristul este ca rața de jos care se uită la el.”
Formula poate părea brutală, dar ascunde o observație profundă despre diferența dintre perspectiva politică și cea strict economică.
România în context euro: Între orgoliu național și realitate economică
Există popoare care au dreptul să fie orgolioase, care au construit imperii, au dat lumii civilizații, au schimbat cursul istoriei și au impus modele urmate de alții. Există națiuni care pot privi cu o anumită superioritate în jurul lor pentru că au în spate secole de putere, prestigiu și, mai ales, cultură - o mare cultură.
România nu este una dintre ele, iar aceasta nu este o insultă, ci o constatare. Țara noastră nu este o mare putere economică, militară, tehnologică sau diplomatică, nu stabilește regulile jocului european, nu influențează decisiv marile decizii ale continentului; nu produce curente intelectuale globale, nu are companii care domină piețe mondiale, nu este un stat de care depinde echilibrul Europei.
România este, în cel mai bun caz, o țară de pluton; nu una dintre locomotivele continentului, ci unul dintre vagoanele care încearcă să țină pasul cu ele. O țară care, de cele mai multe ori, este mulțumită atunci când nimeni nu o observă, care rareori apare în presa internațională din motive pozitive și care, în marile dosare ale lumii, este de regulă spectator, nu actor principal.
Paradoxul adoptării monedei euro și mitul „patrioților monetari”
Și tocmai aici începe paradoxul. Atunci când trebuie să concurăm cu statele performante, explicăm doct că suntem prea mici, prea săraci și prea puțin dezvoltați. Când vine vorba despre autostrăzi, spitale, educație, productivitate sau inovare, găsim imediat o mie de motive pentru care nu putem fi comparați cu Germania, Franța sau Belgia – țară în care ne trimitem arșii, chiar și atunci când este vorba de un singur pacient – spre disprețul tacit al celor care ne privesc.
Dar când vine vorba despre moneda euro, descoperim brusc o mândrie națională aproape mistică. Dintr-odată, leul devine un simbol sacru. Dintr-odată, apar patrioți monetari care vorbesc despre identitate, demnitate și suveranitate de parcă România ar fi Elveția, Statele Unite sau Japonia.
Aceasta însă nu este mândrie, este orgoliu; iar diferența dintre cele două este fundamentală. Mândria reprezintă satisfacția legitimă pe care o simți atunci când ai realizat ceva valoros, este bucuria unei reușite reale, a unui merit autentic sau măcar a participării la o operă demnă de respect. Orgoliul, în schimb, este o părere exagerată și nejustificată despre propria importanță. Dacă mândria se sprijină pe realitate, orgoliul se hrănește din iluzii. Dacă mândria este o virtute, orgoliul este o caricatură.
Refuzul euro
În cazul României, refuzul monedei euro de către unii politicieni, atât de la putere, cât și din opoziție, pe motiv că trebuie să fim „mândri de leul românesc”, seamănă izbitor cu orgoliul omului care locuiește într-o garsonieră insalubră, dar refuză să se mute într-un apartament modern pentru că este atașat sentimental de igrasie.
Leul nu este o valoare în sine, ci un instrument. Nimeni nu devine mai patriot pentru că își măsoară distanțele în kilometri și nu în mile, după cum nicio națiune nu devine mai demnă pentru că folosește o anumită monedă.
În schimb, apartenența la zona euro reprezintă un semnal de credibilitate, stabilitate și maturitate economică. Nu întâmplător statele din Europa Centrală și de Est tratează aderarea la zona euro ca pe un obiectiv strategic.
Studiul de caz: Trecerea Bulgariei la Euro în 2026
Cel mai bun exemplu este vecinul nostru de la sud, Bulgaria, care a renunțat la 1 ianuarie 2026 la propria monedă națională, leva (cuvânt care înseamnă, de altfel, tot „leu”), și a aderat la zona euro. În timp ce la București se organizau dezbateri solemne despre „apărarea leului românesc” și despre pretinsa obligație patriotică de a păstra moneda națională cu orice preț, la Sofia clasa politică urmărea un obiectiv mult mai concret: creșterea prestigiului internațional al statului bulgar și integrarea deplină în nucleul dur al Uniunii Europene.
Bulgarii au înțeles ceva ce mulți comentatori români refuză să accepte: într o lume competitivă și ierarhizată contează mai puțin simbolurile și mai mult locul pe care îl ocupi. Prestigiul nu este dat de numele monedei, ci de puterea, credibilitatea și influența statului care o folosește. Bulgaria a ales să urce o treaptă în arhitectura europeană; România continuă să dezbată dacă nu cumva treapta respectivă îi rănește orgoliul.
Istoria este plină de state care au dispărut ținând strâns în brațe simbolurile trecutului. În schimb, statele inteligente au păstrat ceea ce era esențial și au renunțat fără ezitare la ceea ce devenise inutil.
Perspectiva politică și geopolitică asupra monedei euro
În această discuție merită amintită din nou observația lui Petre Țuțea. Politicianul autentic are obligația să privească de sus, asemenea vulturului. El trebuie să vadă ansamblul, să urmărească destinul unei națiuni și locul ei în lume, trebuie să gândească în termeni de putere, prestigiu, influență și interes strategic.
Antreprenorul, economistul, finanțistul, contabilul, consultantul, profesorul sau tehnicianul văd doar o parte a realității. Ei sunt specialiști și fiecare este indispensabil în domeniul său, dar niciun specialist nu poate înlocui perspectiva politică asupra destinului unui stat.
Aderarea la euro nu este doar o problemă contabilă. Este o decizie geopolitică, este o alegere privind locul României în Europa, este răspunsul la întrebarea dacă vrem să stăm în anticamera Uniunii Europene sau în încăperea principală.
Riscul ignorării
De aceea, argumentul sentimental al „mândriei față de leu” este unul dintre cele mai slabe argumente care pot fi formulate. România nu pierde nimic esențial renunțând la leu, în schimb, pierde enorm atunci când refuză să înainteze din cauza unei vanități fără acoperire.
Există un patriotism matur și există un patriotism infantil. Patriotismul matur își pune întrebarea: „Ce este mai bine pentru țară?” Patriotismul infantil întreabă: „Cum să renunțăm la leul nostru?” Primul construiește, al doilea compensează prin vorbe ceea ce nu poate obține prin performanță.
Iar atunci când o țară care nu este în prima ligă a lumii începe să se comporte ca și cum ar fi o superputere jignită de realitate, nu mai vorbim despre mândrie națională. Vorbim despre orgoliu. Iar orgoliul, atât la oameni, cât și la națiuni, este adesea cea mai sigură metodă de a rămâne exact acolo unde ești: în pluton, ignorat de toți, copleșit de disprețul celor care performează, dar convins că meriți mai mult.
Rolul „ciorilor” în degradarea administrativă și politică
Ciorile sunt niște păsări cu pene negre și vocea aspră, care fac parte din familia Corvidae, alături de corbi și coțofene; ele sunt lacome și oportuniste gata să profite de slăbiciunea altora și să transforme orice urmă de viață sau de frumusețe într-o sursă de hrană.
Pot ataca în grup și hărțui alte păsări, inclusiv răpitoare mult mai mari decât ele. Supranumite și „gunoierii cerului”, ciorile sunt necrofage, consumând aproape orice sursă de hrană disponibilă; au fost asociate timp de secole cu moartea, câmpurile de luptă, spânzurătorile și cimitirele, deoarece apăreau frecvent în locurile unde existau cadavre.
Fură ouă și pui din cuiburile altor păsări, contribuind la distrugerea generațiilor unor specii mai mici, consumă semințe și fructe provocând pagube fermierilor, cărora le distrug culturile agricole.
Ciorile sunt păsări extrem de zgomotoase; croncănitul lor este perceput de mulți oameni ca strident, monoton și neplăcut. Se adună în stoluri numeroase, iar prezența lor poate crea impresia unei invazii întunecate și apăsătoare. Au un comportament agresiv în perioada cuibăritului și pot ataca oameni sau animale care se apropie de cuib.
De la rațe la vulturi
Din păcate, în România contemporană, cugetarea lui Petre Țuțea pare să fi suferit o deformare tragicomică. Rațele există: ingineri, medici, profesori, arhitecți, antreprenori, oameni care își văd de profesia lor și încearcă să construiască ceva durabil. Problema este că, acolo unde ar trebui să găsim vulturi, găsim prea adesea altceva.
Politicienii români nu sunt, în marea lor majoritate, vulturi; vulturul domină înălțimile, vede departe și înțelege întregul peisaj. Politicienii noștri seamănă mai degrabă cu niște ciori – sunt gălăgioși fără a fi impunători, agitați fără a fi dinamici, omniprezenți fără a fi indispensabili.
Se adună în stoluri, se ceartă zgomotos pentru resturi și transformă orice subiect, oricât de important, într-o dispută pentru avantaje mărunte. Nu privesc spre orizont, ci spre câștigul imediat, nu caută destinul unei națiuni, ci confortul propriei cariere, nu urmăresc prestigiul României, ci avantajele funcției și siguranța propriei poziții. Iar atunci când asemenea „ciori” ajung să vorbească despre măreția simbolurilor naționale pentru a justifica imobilismul și lipsa de ambiție strategică, rezultatul este inevitabil: o țară care rămâne pe loc, în timp ce alții înaintează.
Poate că tocmai de aceea una dintre cele mai amare reflecții ale lui Petre Țuțea continuă să tulbure și astăzi:
„Am făcut 13 ani de temniță pentru un popor de idioți.”
O frază nedreaptă pentru milioane de români cinstiți, muncitori și inteligenți. Dar ea exprimă disperarea unui om care a visat o Românie ridicată de vulturi și care a avut prea des impresia că este administrată de ciori.
Inteligența speciilor din familia Corvidae: O nuanță științifică
Există însă o nedreptate în comparația de mai sus. Deși în cultura populară au o imagine întunecată, fiind adesea asociate cu moartea, ghinionul sau magia neagră, din punct de vedere științific, ciorile, alături de cimpanzei și delfini, sunt cele mai inteligente specii de pe planetă, cu excepția omului; creierul lor, raportat la dimensiunea corpului, poate fi chiar mai mare decât cel al omului.
Prozencefalul – zona creierului care definește inteligența unui animal – este mai bogat în neuroni decât cel al primatelor, iar mai mulți neuroni înseamnă un raționament cognitiv mai bun: capacități remarcabile de învățare, memorie și rezolvare a problemelor.
Ciorile sunt singurele viețuitoare, pe lângă maimuțe și oameni, care știu să folosească unelte; mai mult, ele îți recunosc fața ani de zile dacă le-ai deranjat și învață întreaga familie să te considere un dușman periculos.
P.S. Ciorile nu sunt doar deștepte, sunt înfricoșător de deștepte; de aceea, este foarte posibil ca anumite comparații politice să le ofenseze profund.
Recomandările noastre
