romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Mare atenție! Cum poți fi păcălit de instituțiile bancare

Mare atenție! Cum poți fi păcălit de instituțiile bancare

România a fost identificată cu una dintre cele mai mari dobânzi anuale efective din Uniunea Europeană potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Credere. Potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Credere,...

Handbalistă din România, abuzată de antrenor: „Nu doar eu am fost.” Dezvăluiri

Handbalistă din România, abuzată de antrenor: „Nu doar eu am fost.” Dezvăluiri

Mariana Marica Cetiner, o fostă handbalistă din România, a dezvăluit recent felul în care a fost abuzată fizic de antrenor la numai 12 ani. Handbalistă din România abuzată de antrenor....

Doi din zece români, în șomaj tehnic în urma pandemiei

Doi din zece români, în șomaj tehnic în urma pandemiei

Pandemia a afectat serios toate domeniile. În urma unui studiu a reieșit că doi din 10 români au rămas fără loc de muncă pe timpul pandemiei. Pandemia a afectat serios...

România primește cea mai mare tranșă de doze din campania de vaccinare. Cum vor fi distribuite

România primește cea mai mare tranșă de doze din campania de vaccinare. Cum vor fi distribuite

În țara noastră, vor ajunge, luni, noi doze pentru a susține campania de vaccinare. Va fi cel mai important transport livrat României. Campania de vaccinare din România primește o nouă...

Pericol uriaș în blocuri. Nu s-a găsit nicio soluție să putem evita dezastrul. Concluzii alarmante

Pericol uriaș în blocuri. Nu s-a găsit nicio soluție să putem evita dezastrul. Concluzii alarmante

Calitatea aerului este o mare problemă în marile orașe ale României. Un studiu a arătat de ce sunt neajunsuri și în blocuri. În cinci mari orașe din România, calitatea aerului...

Traficant de droguri din Mexic, extrădat din România în SUA. Operațiune de mari dimensiuni

Traficant de droguri din Mexic, extrădat din România în SUA. Operațiune de mari dimensiuni

Un traficant din Mexic a ajuns în SUA, acolo unde va fi judecat, după ce a fost extrădat de autoritățile din România. Un traficant de droguri de origine mexicană a...

Istoria secretă. România și Ungaria, unite sub un singur Rege! Un document senzațional

Istoria secretă. România și Ungaria, unite sub un singur Rege! Un document senzațional

România și Ungaria, unite sub un singur rege! Un document puțin cunoscut arată o realitate pe care puțini sunt cei care ar crede-o posibilă. Și atunci, și acum. Un zvon...

Rage Room: locul unde oamenii plătesc să scape de stres. Cât de costă să spargi tot

Rage Room: locul unde oamenii plătesc să scape de stres. Cât de costă să spargi tot

„Rage Room” este cea mai profitabilă afacere a secolului XXI. Într-un astfel de loc, oamenii plătesc bani buni pentru a scăpa de stres. „Rage Room” este cea mai profitabilă afacere...

COVID-19. Zi istorică pentru România. Mai mulți români vaccinați decât infectați

COVID-19. Zi istorică pentru România. Mai mulți români vaccinați decât infectați

COVID-19. Zi istorică pentru România. Numărul persoanelor vaccinate a depășit numărul celor infectate și raportate  cu virusul SARS-CoV-2 COVID-19.Zi istorică pentru România. Anunț extrem de important legat de vaccinare. Mesajul...

Câte cereri de azil au fost depuse în România! Este cel mai mare număr înregistrat vreodată

Câte cereri de azil au fost depuse în România! Este cel mai mare număr înregistrat vreodată

Câte cereri de azil au fost depuse în România! S-au înregistrat peste 6000 de refugiați care au cerut în 2020 azil în România. Câte cereri de azil au fost depuse...

Ursula von der Leyen a mulțumit României în limba română pe Twitter

Ursula von der Leyen a mulțumit României în limba română pe Twitter

Ursula von der Leyen a felicitat și mulțumit României pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în lupta pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Ursula von der Leyen a felicitat și mulțumit României...

Lista țărilor pentru care este necesară carantina a fost actualizată. Document

Lista țărilor pentru care este necesară carantina a fost actualizată. Document

Joi, 19 februarie, au fost aprobate noile reglementări în contextul pamdemiei. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor și a zonelor cu risc epidemiologic. Joi, 19 februarie,...

România ar putea intra în 2021 în zona Schengen

România ar putea intra în 2021 în zona Schengen

România ar putea intra în anul 2021 în zona Schengen. Premierul român Florin Cîțu și-a exprimat recent această speranță. El a spus că totul depinde de un raport MCV favorabil,...

Încă un pas spre adoptarea bugetului. Ședință CSAT la Cotroceni

Încă un pas spre adoptarea bugetului. Ședință CSAT la Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte vineri, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. Pe ordinea de zi a reuniunii se află propunerile de buget pe anul...

România pregătește adoptarea monedei Euro. Când vom începe procedurile

România pregătește adoptarea monedei Euro. Când vom începe procedurile

România pregătește aderarea la moneda Euro, primele proceduri urmând să fie demarate peste trei sau patru ani, conform anunțului făcut de premierul Florin Cîțu. România va începe aderarea la moneda...

România - Italia se va juca la Cluj - Napoca

România - Italia se va juca la Cluj - Napoca

După ce a fost la un pas, în urmă cu doi ani, să ajungă în ultimul act al competiţiei de Fed Cup, naţionala de tenis feminin a României visează la...

45 de noi cazuri de infectare cu noua tulpină Covid-19 în România

45 de noi cazuri de infectare cu noua tulpină Covid-19 în România

Au fost descoperite încă 45 de cazuri de infectare cu noua tulpină de Covid-19 în România. Este vorba despre noua tulpină din Marea Britanie. Alte 45 de cazuri de infectări...

Armata română mai rămâne în Afghanistan câteva luni pentru RSM

Armata română mai rămâne în Afghanistan câteva luni pentru RSM

O parte din armata română, formată din 1889 de militari, va mai rămâne în Afghanistan până la începutul luni mai 2021 pentru RSM. Militarii din Armata Română vor mai rămâne...

Tesla vine în România! Cel mai mare showroom din Sud-Estul Europei va fi la București

Tesla vine în România! Cel mai mare showroom din Sud-Estul Europei va fi la București

Vești bune pentru împătimiții mașinilor electrice. Primul showroom Tesla din România va fi inaugurat joi la București. Acesta va fi prima expoziție independentă pentru mașinile Tesla din România. Vești bune...

O nouă tranșă de vaccin Astrazeneca va ajunge joi în România

O nouă tranșă de vaccin Astrazeneca va ajunge joi în România

România va primi joi o nouă tranșă de vaccin AstraZeneca. Tranșa va ajunge la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” și conține 163.000 de doze. O nouă tranșă de...