romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Florin Călinescu, verdict cu privire la intrarea României în Schengen: Nu intrăm. E mâna Moscovei. Austria e oficina Rusiei

Florin Călinescu, verdict cu privire la intrarea României în Schengen: Nu intrăm. E mâna Moscovei. Austria e oficina Rusiei

Florin Călinescu a făcut câteva comentarii cu privire la intrarea României în spațiul Schengen. Realizatorul TV a dat un verdict tranșant spunând că Austria face jocul Rusiei şi nu va...

Mișcare decisivă pe piața supermarketurilor. O companie pleacă din România. Acordul a fost semnat

Mișcare decisivă pe piața supermarketurilor. O companie pleacă din România. Acordul a fost semnat

Un mare lanţ de supermarketuri pleacă din România. Tranzacția este supusă aprobării de către autoritățile abilitate în domeniul concurențial și se așteaptă a fi finalizată până la sfârșitul anului 2023....

Bulgarii vor salarii ca românii. De ce Bulgaria se află pe ultimele locuri în UE la nivelul salarizării

Bulgarii vor salarii ca românii. De ce Bulgaria se află pe ultimele locuri în UE la nivelul salarizării

Analiștii financiari bulgari au comentat motivele pentru care Bulgaria se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la nivelul salariilor. Comparația făcută de analiști a fost cea cu România. De...

Județul cu cele mai multe castele din România. Turiștii pot vizita clădirile medievale într-un tur organizat

Județul cu cele mai multe castele din România. Turiștii pot vizita clădirile medievale într-un tur organizat

Românii care vor să viziteze mai multe castele din România vor putea face acest lucru într-un tur organizat, după modelul nemțesc și franțuzesc. Într-un județ din România se află o...

România s-a clasat pe primul loc la Campionatul Balcanic de culturism și fitness. Sportivii români au câștigat 43 de medalii

România s-a clasat pe primul loc la Campionatul Balcanic de culturism și fitness. Sportivii români au câștigat 43 de medalii

Sportivii români care au participat la Campionatul Balcanic de culturism și fitness de la Skopje s-au întors în țară cu nu mai puțin de 43 de medalii. Sportivii s-au clasat...

Bătălii memorabile ale poporului român. 1917 - Mărăşti şi Mărăşeşti: Pe aici nu se trece!

Bătălii memorabile ale poporului român. 1917 - Mărăşti şi Mărăşeşti: Pe aici nu se trece!

Mărăști și Mărășești. Sunt două nume de sate în jurul cărora s-au dat lupte groaznice în războiul pentru întregirea neamului și unde armatele române de sub comanda Regelui Ferdinand, au...

Ucraina transmite Poloniei și UE: Restricțiile impuse cerealelor noastre sunt inacceptabile

Ucraina transmite Poloniei și UE: Restricțiile impuse cerealelor noastre sunt inacceptabile

Vineri, înainte ca Bruxelles-ul să anunţe că a ajuns la un acord privind continuarea tranzitului de cereale ucrainene prin cele cinci ţări UE care au impus restricţii, Ucraina a protestat...

Exclusiv. Ziua Muncii a fost „împrumutată” de comuniști de la tovarășii lor anarho-teroriștii. Iată de unde vine sărbătoarea de 1 Mai! Video

Exclusiv. Ziua Muncii a fost „împrumutată” de comuniști de la tovarășii lor anarho-teroriștii. Iată de unde vine sărbătoarea de 1 Mai! Video

Puțini sunt cei cărora le pasă că e vorba de Ziua Internațională a Muncii, chiar dacă își amintesc de paradele din vremea comuniștilor. Oamenii se bucură, pur și simplu, de...

Viza SUA ar putea fi obținută mai repede de români. Concluzii după vizita politicienilor PSD la Washington

Viza SUA ar putea fi obținută mai repede de români. Concluzii după vizita politicienilor PSD la Washington

Purtătorul de cuvânt al PSD a vorbit despre vizita la Washington. Oficialul susține că a observat determinare la nivelul administrației americane pentru ca românii să beneficieze de vize într-un timp...

Sfaturi contra beţiei. O broșură scrisă în 1929 dezvăluie amploarea alcoolismului în România

Sfaturi contra beţiei. O broșură scrisă în 1929 dezvăluie amploarea alcoolismului în România

170.000 de cârciumi existau în România anului 1929. Așa rezultă dintr-o broșură redactată de Departamentul de Propagandă, din care redăm fragmente. "Beţia, este cel mai mare duşman al trupului şi...

Exclusiv. 1940 – Hitler a decis de unul singur să dea Cadrilaterul bulgarilor. Evenimentul Istoric. Video

Exclusiv. 1940 – Hitler a decis de unul singur să dea Cadrilaterul bulgarilor. Evenimentul Istoric. Video

Ultimul act din tragedia sfârtecării României în vara și toamna anului 1940 avea să se petreacă pe 7 septembrie. România se înclina, atunci, pentru a treia oară, în fața poftelor...

În spatele refuzului Austriei stă Rusia. Un diplomat american a explicat de ce România nu intră în Schengen

În spatele refuzului Austriei stă Rusia. Un diplomat american a explicat de ce România nu intră în Schengen

În ultimul an de zile, Austria a transmis mai multe mesaje negative la adresa României, cu privire la aderarea la Spațiul Schengen. Totul a culminat în decembrie 2022, când Austria...

Exclusiv. De ce insistă România să ignore China, viitorul lider planetar? Cristian Diaconescu: Un astfel de semnal trebuie înțeles foarte bine. Video

Exclusiv. De ce insistă România să ignore China, viitorul lider planetar? Cristian Diaconescu: Un astfel de semnal trebuie înțeles foarte bine. Video

Invitatul jurnaliștilor EVZ Robert Turcescu și Mirel Curea în podcastul HAI România, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, a analizat asemănările și deosebirile dintre conflictul din Ucraina și Războiul Rece...

Klaus Iohannis vrea ca UDMR să rămână la guvernare: Este o formațiune matură care îşi asumă răspunderea şi în perioade dificile

Klaus Iohannis vrea ca UDMR să rămână la guvernare: Este o formațiune matură care îşi asumă răspunderea şi în perioade dificile

Lucrările Congresului UDMR au început vineri la Timişoara şi se vor desfășura şi pe parcursul zilei de sâmbătă, când va fi ales președintele. Cu acest prilej, Klaus Iohannis a transmis...

Încep săpăturile în munții Carpați. O călătorie Brașov-Sighișoara va dura doar o oră și 30 de minute

Încep săpăturile în munții Carpați. O călătorie Brașov-Sighișoara va dura doar o oră și 30 de minute

Cel mai mare și mai dificil proiect feroviar din România este pe cale să înceapă. Compania Aktor din Grecia a promis că distanța dintre Brașov-Sighișoara va fi parcursă în doar...

Ungaria îşi asumă un rol important în vederea consolidării flancului estic al NATO

Ungaria îşi asumă un rol important în vederea consolidării flancului estic al NATO

Ungaria îşi asumă un rol important în vederea consolidării flancului estic al NATO, a declarat miercuri, la Varşovia, Kristóf Szalay-Bobrovniczky după întâlnirea miniștrilor apărării ai Formatului Bucureşti 9 (B9). Ministerul...

Populația României a scăzut alarmant. Fenomenul de îmbătrânire demografică se accentuează

Populația României a scăzut alarmant. Fenomenul de îmbătrânire demografică se accentuează

Potrivit datelor de la Institul Național de Statistică, populația României, în funcție de domiciliu a scăzut anul trecut cu 0,4% față de 2022, la 21,92 milioane de persoane. Această schimbare...

Reprezentanții Carrefour au confirmat preluarea operațiunilor Cora din România. Când va fi finalizată tranzacția

Reprezentanții Carrefour au confirmat preluarea operațiunilor Cora din România. Când va fi finalizată tranzacția

În spațiul public au apărut informații potrivit cărora grupul francez Carrefour urmează să achiziționeze toate operațiunile Cora din România. Inițial, reprezentanții celor două grupuri nu au comentat pe baza acestui...

Lucian Bode vrea ca țara noastră să intre în Schengen în 2023, iar Gerhard Karner promite ajutor în acest sens

Lucian Bode vrea ca țara noastră să intre în Schengen în 2023, iar Gerhard Karner promite ajutor în acest sens

Miercuri, la București, a avut loc o întrevedere între ministrul român de Interne, Lucian Bode, și omologul său austriac, Gerhard Karner, cel care a blocat aderarea țării noastre la spațiul...

România, fruntașă în UE la scumpirea energiei electrice. Și prețul gazelor a crescut alarmant

România, fruntașă în UE la scumpirea energiei electrice. Și prețul gazelor a crescut alarmant

România rămâne campioană la scumpirea electricității, dar și a gazelor, potrivit ultimelor date Eurostat. Astfel, în a doua jumătate a anului trecut, prețurile medii ale energiei electrice pentru uz casnic...