gabriel oprea

Gabriel Oprea, născut la 1 ianuarie 1961, este un politician român și general în rezerva armatei.

Fost președinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) și fost membru al Partidului Social Democrat (PSD), a fost membru al Camerei Deputaților din România pentru județul Ilfov din 2004 până în 2012 și senator de București din 2012 până în 2016.

În cabinetul Adrian Năstase, a fost ministru delegat pentru administrația publică din iunie 2003 până în iulie 2004; în cabinetul Emil Boc, a fost ministru al administrației și internelor din decembrie 2008 până în ianuarie 2009; din nou sub Boc și continuând sub Mihai Răzvan Ungureanu, a fost ministru al Apărării (decembrie 2009–mai ​​2012); și în cabinetul Victor Ponta, a ocupat funcția de viceprim-ministru din decembrie 2012, deținând suplimentar portofoliul de Interne din ianuarie 2014.

Din iunie până în iulie 2015 și din nou de la sfârșitul lunii iulie până în august, a fost prim-ministru interimar al României. În noiembrie aceluiași an, a părăsit guvernul după demisia lui Ponta.

ContrapunctEVZ. Pierdută, teza de doctorat a lui Florian Coldea s-ar fi găsit în sufrageria lui Gabriel Oprea

ContrapunctEVZ. Pierdută, teza de doctorat a lui Florian Coldea s-ar fi găsit în sufrageria lui Gabriel Oprea

O nouă ediție a emisiunii ContrapunctEVZ, de pe EVZ TV, o puteți urmări pe evz.ro și pe pagina de Facebook a evz.ro. În această ediție, o temă fierbinte: teza de...

Fostul ministru Gabriel Oprea candidează independent la alegerile parlamentare

Fostul ministru Gabriel Oprea candidează independent la alegerile parlamentare

Fostul ministrul al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, și-a depus candidatura pentru un nou mandat de deputat. Într-un comunicat de presă, emis de Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, se arată...

Bomba din dosarul lui Gabriel Oprea. Detaliul care are putea schimba totul

Bomba din dosarul lui Gabriel Oprea. Detaliul care are putea schimba totul

Dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă a fost reluat de Tribunalul București. Dosarul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea va fi...

Dosarul lui Oprea. Decizia Înaltei Curți este definitivă. „Nu există nicio legătură între...”

Dosarul lui Oprea. Decizia Înaltei Curți este definitivă. „Nu există nicio legătură între...”

Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” vine cu noi precizări legate de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, judecat pentru moartea poliţistului motociclist Bogdan Gigină. Mai jos redăm integral comunicatul...

Cazul Oprea: Ce a dispus MAI în privința soției motociclistului decedat

Cazul Oprea: Ce a dispus MAI în privința soției motociclistului decedat

Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazu” vine cu noi precizări legate de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, care va fi judecat pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină. Mai jos redăm...

Decizie-bombă! Gabriel Oprea va fi judecat pentru moartea lui Bogdan Gigină

Decizie-bombă! Gabriel Oprea va fi judecat pentru moartea lui Bogdan Gigină

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea va fi judecat pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină. Decizia este definitivă. Curtea de Apel Bucureşti a decis joi, definitiv, că Gabriel Oprea poate fi...

Sufrageria lui Oprea, „redeschisă”. Eveniment major în familia politicianului

Sufrageria lui Oprea, „redeschisă”. Eveniment major în familia politicianului

Gabriel Oprea Jr. a făcut pasul cel mare chiar în sufrageria tatălui său. Evenimentul a fost pregătit luni de zile. Gabriel Oprea Jr. și Davida s-au căsătorit religios marţi, respectând...

Dancă, lovitură puternică pentru PSD. Gafă majoră a social-democraților

Dancă, lovitură puternică pentru PSD. Gafă majoră a social-democraților

Dialog aprins în plaotul televiziunii Digi24. Ionel Dancă, șeful Cancelariei, a ajuns „la cuțite” cu fostul ministru Radu Ștefan Oprea. Ionel Dancă a scos în evidență carențele celor de la...

Gabriel Oprea, judecat pentru ucidere din culpă. Breaking News

Gabriel Oprea, judecat pentru ucidere din culpă. Breaking News

Gabriel Oprea apare din nou în fața instanței. Tribunalul Bucureşti a dispus luni începerea judecăţii pe fond în dosarul în care fostul ministru de Interne este acuzat de ucidere din...

Cea mai celebră sufragerie din România își schimbă proprietarul

Cea mai celebră sufragerie din România își schimbă proprietarul

Vila lui generalului Gabriel Oprea, fost ministru și viceprim-ministru, din Cotroceni este de vânzare pentru frumoasa sumă de 1.799.999 euro. Viitorul cumpărator va beneficia de un teren de 468 mp...

Ce se întâmplă cu Gabriel Oprea, după demisia lui Dăncilă. Detalii de culise

Ce se întâmplă cu Gabriel Oprea, după demisia lui Dăncilă. Detalii de culise

Gabriel Oprea a fost surprins la sediul PSD zilele trecute, ceea ce se anunța o revenire de senzație în tabăra social-democraților. În contextul speculațiilor cu privire la poziția sa din...

Ambuscadă pentru General. Ciolacu: „Oprea nu va fi niciodată membru PSD”

Ambuscadă pentru General. Ciolacu: „Oprea nu va fi niciodată membru PSD”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat după şedinţa şedinţa CEx, că Gabriel Oprea nu este membru PSD şi nu va fi cât el va fi la conducerea partidului....

Gabriel Oprea, groparul Vioricăi Dăncilă. Cum a ajuns generalul șef la PSD

Gabriel Oprea, groparul Vioricăi Dăncilă. Cum a ajuns generalul șef la PSD

Apariția lui Gabriel Oprea la sediul PSD, în seara anunțării rezultatelor pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pare să fi fost scânteia care a inflamat spiritele în PSD. Aceasta...

Gabriel Oprea, detalii despre revenirea în PSD

Gabriel Oprea, detalii despre revenirea în PSD

Gabriel Oprea a transmis luni că întoarcerea lui nu are legătură cu „ciolanul” și că nu este omul „statului paralel”. Mesajul a fost transmis după ce a revenit cu scandal...

Ingrid Mocanu, reacţie necruţătoare: „Proasta sărbătorește pierderea alegerilor prin...”

Ingrid Mocanu, reacţie necruţătoare: „Proasta sărbătorește pierderea alegerilor prin...”

Ingrid Mocanu a reacţionat extrem de dur la aflarea veştii că Viorica Dăncilă l-a numit pe Oprea vicepreşedinte imediat după înfrângerea suferită. Ingrid Mocanu: „Cuuuum? Proasta sărbătorește pierderea alegerilor prin...

Persoane controversate dau buzna în PSD. Cine a fost zărit pe holurile partidului. Foto

Persoane controversate dau buzna în PSD. Cine a fost zărit pe holurile partidului. Foto

Momentul alegerilor pentru turului doi al prezidențialelor a fost speculat de persoane controversate, foste în PSD, ca să revină „oficial”, în sediul partidului din Kiseleff. În afară de Gabriel Oprea,...

Din nou pe cai mari. Generalul Oprea, pe neștiute, mare șef la PSD

Din nou pe cai mari. Generalul Oprea, pe neștiute, mare șef la PSD

Apariție  inedită, duminică seară la sediul PSD din Kiseleff, a lui Gabriel Oprea. Chiar dacă secretarul general al partidului, Mihai Fifor, spunea că habar n-are despre prezența generalului la sediu,...

Gabrile Firea face primul pas spre conducerea PSD. Reacție nervoasă a edilului

Gabrile Firea face primul pas spre conducerea PSD. Reacție nervoasă a edilului

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, este printre primii membri ai Partidului Social Democrat (PSD) care aleg să se delimiteze public de faptul că în Comitetul Executiv al partidului au...

Până la „Siguranţă şi încredere” mai este cale lungă

Până la „Siguranţă şi încredere” mai este cale lungă

În fiecare vară, în faţa Academiei de Poliţie se adună pentru câteva zile maşini parcate claie peste grămadă şi cohorte de părinţi care fie că tremură sau plâng de emoţie,...

Reacția UNPR după ultimele informații privind moartea lui Gigină

Reacția UNPR după ultimele informații privind moartea lui Gigină

Uniunea Națională pentru Progresul României a emis un comunicat de presă prin care se dorește lămurirea zvonurilor legate de moartea polițistului motociclist Bogdan Gigină. EvZ publică integral dreptul la replică...