ceausescu

Nicolae Ceaușescu (1918–1989) a fost un om politic român, lider comunist și șef al statului român între 1965 și 1989. A deținut funcțiile de Secretar General al Partidului Comunist Român (PCR) și Președinte al Republicii Socialiste România, exercitând o putere absolută în ultimii ani ai regimului comunist.

Inițial perceput favorabil pe plan internațional pentru o aparentă independență față de Uniunea Sovietică, Ceaușescu a instaurat treptat un regim autoritar personal, bazat pe cultul personalității, controlul total al vieții politice și sociale și represiunea opoziției. Politicile sale economice, mai ales cele privind plata datoriei externe prin austeritate severă, au dus la crize alimentare și energetice în anii ’80.

A fost înlăturat de la putere în decembrie 1989, în timpul Revoluției Române, și executat împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu, la 25 decembrie 1989, în urma unui proces militar sumaru.

În istorie, Nicolae Ceaușescu rămâne o figură controversată, asociată atât cu perioada de industrializare și autonomie externă a României, cât și cu dictatura, lipsurile și abuzurile regimului comunist.

Ceaușescu și relația cu Iranul. Proiectele de miliarde dolari care au schimbat România. Evoluție 1965-1989

Ceaușescu și relația cu Iranul. Proiectele de miliarde dolari care au schimbat România. Evoluție 1965-1989

Relațiile dintre România și Iran în perioada lui Nicolae Ceaușescu reprezintă unul dintre cele mai profitabile și mai complexe parteneriate economice dezvoltate de regimul comunist de la București. Relația lui...

Pâinea care nu lipsea de pe masa lui Ceaușescu, în continuare căutată de români. Cât costă și ce o face atât de specială

Pâinea care nu lipsea de pe masa lui Ceaușescu, în continuare căutată de români. Cât costă și ce o face atât de specială

În vestul țării, locuitorii din județul Arad păstrează o tradiție culinară aparte, reprezentată de Pita de Pecica, o pâine cu gust inconfundabil, odinioară trimisă la București cu avionul pentru familia Ceaușescu. Aceasta...

Cum cenzura Ceaușescu melodiile populare. Le schimba cuvintele pe loc, susține Maria Dragomiroiu

Cum cenzura Ceaușescu melodiile populare. Le schimba cuvintele pe loc, susține Maria Dragomiroiu

Modul în care Nicolae Ceaușescu decidea să cenzureze anumite melodii populare era unul inedit. Maria Dragomiroiu a povestit la un podcast că totul se întâmpla pe măsură ce artiștii cântau....

Ziua când regimul comunist a atins maximul de imagine

Ziua când regimul comunist a atins maximul de imagine

Aprilie 1989 era o lună ca toate altele, în regimul comunist din România. Pe frontispiciul puținelor publicații oficiale, care mai apăreau, cu paginile reduse și calitatea hârtiei destul de slabă,...

Mircea Lucescu, dezvăluiri din „Epoca de Aur”: „Valentin Ceaușescu mi-a cerut de două ori să fug din țară”

Mircea Lucescu, dezvăluiri din „Epoca de Aur”: „Valentin Ceaușescu mi-a cerut de două ori să fug din țară”

Rivalitatea istorică dintre Steaua și Dinamo din perioada dinainte de 1989 capătă noi dimensiuni prin mărturiile făcute de antrenorul român Mircea Lucescu. Într-un interviu de referință acordat Gazetei de Sud,...

Două zile care au marcat decisiv ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu spre puterea absolută

Două zile care au marcat decisiv ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu spre puterea absolută

Zilele de 26 martie și 28 martie 1974 sunt importante pentru cariera politică a lui Nicolae Ceaușescu. Deja era lider al PCR din 1965, Președinte al Consiliului de Stat din...

Procesul antifasciștilor de la Brașov din 1936. Sfidare, abuzuri și condamnarea tânărului Nicolae Ceaușescu

Procesul antifasciștilor de la Brașov din 1936. Sfidare, abuzuri și condamnarea tânărului Nicolae Ceaușescu

În primăvara anului 1936, atenția publică din România a fost atrasă de un proces de anvergură desfășurat la Brașov. 21 de muncitori din județele Dâmbovița și Prahova, printre care și...

Topea sau nu laserul lui Ceaușescu tancurile rusești. Ce susține Serghei Mizil

Topea sau nu laserul lui Ceaușescu tancurile rusești. Ce susține Serghei Mizil

Zvonurile de pe vremea comunismului vorbeau despre un anumit tip de laser pe care România îl deținea și putea topi la propriu tancurile rusești. Un privilegiat al regimului, Serghei Mizil,...

Cum a ras Ceaușescu de pe fața pământului o construcție din București doar că nu i-a convenit ce a auzit

Cum a ras Ceaușescu de pe fața pământului o construcție din București doar că nu i-a convenit ce a auzit

Anumite aspecte importante din trecutul sportului românesc sunt legate de fostul dictator Nicolae Ceaușescu. Actorul Lucian Viziru a povestit cum un stadion din București a ajuns să fie demolat, după...

Vila de protocol a lui Ceaușescu va fi readusă la viață de autoritățile din Timișoara

Vila de protocol a lui Ceaușescu va fi readusă la viață de autoritățile din Timișoara

Autoritățile județene din Timiș au redeschis accesul în fosta vilă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, situată în apropierea Catedralei Mitropolitane din Timișoara, după ce administrația locală a decis exproprierea...

Muzica ascultată în perioada ceaușistă, o ilegalitate care îi punea pe jar pe români

Muzica ascultată în perioada ceaușistă, o ilegalitate care îi punea pe jar pe români

Liviu Mihaiu l-a avut invitat, marți, în podcastul „Condamnați la cultură”, difuzat de evz.ro și de canalul de YouTube Hai România, pe Lucian Stan Vasile. Cunoscut publicului ca DJ Vasile,...

Cutremurul care a ucis peste 1.500 de oameni: 4 martie 1977, 56 de secunde de coșmar în România

Cutremurul care a ucis peste 1.500 de oameni: 4 martie 1977, 56 de secunde de coșmar în România

Se împlinesc 49 de ani de la marele cutremur din 1977. Acesta rămâne în memoria românilor cel mai mare dezastru din istoria României de după 1945. Seismul din seara de...

Dictatorul Khamenei a căzut în plasa serviciilor ca și Ceaușescu. Primul a acceptat o reuniune, al doilea un miting

Dictatorul Khamenei a căzut în plasa serviciilor ca și Ceaușescu. Primul a acceptat o reuniune, al doilea un miting

Khamenei a fost urmărit luni de zile înainte de lovitura fatală asupra complexului din Iran unde își avea biroul. De exemplu, CNN este de părere că CIA și Mossad, serviciile...

ÎPS Teodosie, obligat să elibereze vila arhierească din Constanța după 50 de ani

ÎPS Teodosie, obligat să elibereze vila arhierească din Constanța după 50 de ani

După jumătate de secol, ÎPS Teodosie se confruntă cu o schimbare majoră: înaltul prelat va trebui să elibereze vila arhierească din Constanța în termen de 23 de zile, potrivit Dobrogea...

Ce relație a avut Ceaușescu cu Khamenei. Fostul lider iranian a vizitat România

Ce relație a avut Ceaușescu cu Khamenei. Fostul lider iranian a vizitat România

Anul 1989 i-a adus față în față pe Ali Khamenei și Nicolae Ceaușescu, într-un moment tensionat pentru ambele regimuri. După ce liderul iranian a făcut o vizită oficială la București...

Cum a „vopsit” propaganda ceaușistă pierderea celui mai important sprijin economic american

Cum a „vopsit” propaganda ceaușistă pierderea celui mai important sprijin economic american

Se spune că Nicolae Ceaușescu s-a ridicat economic prin apropierea de americani. A primit în 1975, Clauza națiunii celei mai favorizate de care a beneficiat 13 ani. Aflând că americanii...

Încrederea lui Valentin Ceaușescu în Steaua a fost crucială. Marius Lăcătuș explică cum a stat situația

Încrederea lui Valentin Ceaușescu în Steaua a fost crucială. Marius Lăcătuș explică cum a stat situația

Iubirea lui Valentin Ceaușescu pentru echipa Steaua a fost chiar dinainte ca jucătorii să aducă vreun titlu. De altfel, acesta a fost primul care a crezut în performanța Stelei. Valentin...

Mărturie din culisele Revoluției din '89. Paul Niculescu-Mizil: „O răsturnare dictată din exterior!”. Ce căutau morții sovietici și maghiari la Timișoara?

Mărturie din culisele Revoluției din '89. Paul Niculescu-Mizil: „O răsturnare dictată din exterior!”. Ce căutau morții sovietici și maghiari la Timișoara?

La mai bine de trei decenii de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, rănile și misterele Revoluției Române rămân deschise. Într-o mărturie tulburătoare, fostul înalt demnitar comunist Paul Niculescu-Mizil (1923–2008)...

24 februarie 1987. Ultimul mare trofeu câștigat de o echipă românească în Europa. Hagi, la mijloc între fiii lui Ceaușescu

24 februarie 1987. Ultimul mare trofeu câștigat de o echipă românească în Europa. Hagi, la mijloc între fiii lui Ceaușescu

24 februarie 1987 a fost ziua în care Steaua a reușit o prelungire a performanței unice realizate un an mai devreme, la Sevilla. După ce a câștigat Cupa Campionilor Europeni,...

Combinatul respins de URSS și inaugurat de Ceaușescu. Fostul Sidex Galați, scos la licitație la un preț mai mare

Combinatul respins de URSS și inaugurat de Ceaușescu. Fostul Sidex Galați, scos la licitație la un preț mai mare

România a lansat licitația pentru vânzarea combinatului siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, la un preț de pornire de 709,1 milioane euro. Prețul inițial fusese de 690 milioane euro, însă acum...