Câți ofițeri avea Securitatea lui Ceaușescu în 1989. Numărul lor te va surprinde

Câți securiști erau înainte de 1989? Era o întrebare care frământa multă lume. Și la care poate că unii dintre dumneavoastră nu știu un răspuns precis.

Acum pot da un răspuns documentat bazat pe datele cercetării istorice prezentate în volumul „Securitatea pe înțelesul tuturor. Vademecum”. O carte scrisă de Florian Banu și Luminița Banu, doi istorici și cercetători în cadrul CNSAS.

Astfel putem analiza riguros evoluția aparatului de represiune din România comunistă, dincolo de miturile urbane. Analiza cifrelor dezvăluie o dinamică strâns legată de perioadele de criză și de consolidare ale regimului.

Evoluția numerică la Securitatea comunistă

Conform graficului evoluției numărului de angajați prezentat în carte, Securitatea a pornit în 1948 cu un efectiv modest de 3.042 de persoane. Această cifră a crescut exponențial în perioada de teroare stalinistă, atingând un vârf istoric în anul 1953, cu 19.295 de angajați.

De ce nu se ieftinesc apartamentele în plină criză economică. Explicațiile din spatele fenomenului

Noi acuzații în scandalul emailurilor Oanei Gheorghiu. Fostul șef al ADR ia în calcul sesizarea DNA

După această perioadă de maxim, efectivele au cunoscut fluctuații semnificative. În 1956, numărul scăzuse la 13.348 de angajați. Până în 1960, cifra a urcat din nou la 17.703. Anul 1967 înregistra 16.740 de lucrători ai Securității.

La momentul Revoluției din 1989, efectivul total era de 15.312 persoane. Doar 15.000 de cadre ale Securității, față de sutele de mii pe care ni le închipuiam noi.

Ion Mihai Pacepa în uniformă de ofițer de securitate. sursa: Arhiva EVZ

Anatomia Securității în 1989

Structura personalului în ultimul an de existență al regimului, detaliată în sursa citată, arată un aparat dominat de ofițeri. Din totalul de 15.312 angajați, structura pe categorii era următoarea:

Ofițeri: 10.114.

Subofițeri: 3.179.

Personal civil: 1.228.

Maiștri militari: 791.

Din punct de vedere organizatoric, unitățile centrale de securitate grupau 6.602 angajați, în timp ce securitățile județene și cea a municipiului București însumau 6.059 de persoane. Unitățile speciale acoperite numărau 2.426 de membri, iar școlile instituției aveau 225 de angajați.

Mitul omniprezenței vs. realitatea statistică din Securitatea

Un aspect fascinant analizat de cei doi istorici este discrepanța dintre percepția publică asupra „omniprezenței” Securității și ponderea sa reală în populație. Autorii explică faptul că sentimentul că există un securist la fiecare colț a fost un „sentiment fals”, întreținut deliberat de instituție și perpetuat de teama civililor.

Datele statistice raportate la totalul populației confirmă acest lucru:

În 1948, angajații Securității reprezentau doar 0,019% din populație.

În 1967, ponderea a atins un maxim de 0,087%.

În 1989, Securitatea reprezenta 0,066% din populația României.

Ilie Ceaușescu, general, fratele lui Nicolae. sursa: Wikipedia

Teroarea psihologică

Pentru o înțelegere mai clară, în 1989 revenea un singur angajat al D.S.S. la fiecare 1.512 cetățeni. Exemplul județului Botoșani este elocvent: în 1968, o populație de peste 452.000 de persoane era supravegheată de doar 107 angajați ai securității, adică un raport de 1 la 4.228 de persoane.

Impactul psihologic al Securității nu s-a bazat pe o prezență fizică masivă, ci pe o strategie de manipulare a percepției colective. Din punct de vedere teoretic, conform surselor analizate, acest mecanism s-a sprijinit pe construcția deliberată a mitului omniprezenței. Sentimentul că Securitatea este pretutindeni a fost unul „fals”, fiind însă „întreținut cu abilitate” chiar de către angajații instituției.

Teama a fost auto-perpetuată de românii de rând, mulți fiind convinși, fără dovezi concrete, că orice persoană cu o funcție de conducere („orice șef de cadre”) este automat un „securist sub acoperire”.