Generalul Vasile Milea a fost exclus din partid în 1958. Rolul lui Ceaușescu în reabilitarea și ascensiunea sa

Moartea generalului Vasile Milea rămâne unul dintre cele mai controversate momente ale Revoluției Române din 1989, un eveniment de care a atârnat soarta întregii țări.

La ora 10:45, în ziua de 22 decembrie 1989, Televiziunea Română transmitea un mesaj șocant: „Ministrul Forțelor Armate a acționat ca un trădător... s-a sinucis”.

Dincolo de acest comunicat oficial, biografia lui Milea dezvăluie parcursul unui ofițer ambițios, marcat de momente de cumpănă și de o relație complexă cu Nicolae Ceaușescu

Originile și ascensiunea lui Vasile Milea

Născut în 1927 la Lerești, județul Argeș, Vasile Milea a lucrat inițial ca învățător suplinitor înainte de a îmbrățișa cariera militară în 1947.

Biletele de avion se scumpesc după noile reguli privind emisiile de carbon. Anunțul vine înainte de sezonul vacanțelor

Unde se plătește cel mai mult pentru apă și canalizare în România

A urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și a avansat rapid într-o armată aflată sub influență sovietică. În 1952, a absolvit Academia Militară Generală, Facultatea de Tancuri, cu calificativul „foarte bine” și diplomă de merit. Apoi, a avansat rapid în 1964, la 37 de ani, era general-maior, general-locotenent în '69 și șef al Marelui Stat Major în 1980.

Intrarea lui Vasile Milea în Partidul Muncitoresc Român nu s-a făcut imediat, ci a urmat traseul rigid al birocrației de partid din anii ’50.

La 16 februarie 1955, pe atunci maior, acesta a depus o cerere de primire în PMR la Organizația de Bază a UM 04326 Basarabi. Declarând că, după studierea hotărârilor partidului, a înțeles „țelul și scopul măreț” pe care comuniștii urmăreau să-l îndeplinească în România.

Vasile Milea și Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Wikipedia

Evaluări politice și militare

Ca orice viitor membru, a trecut prin verificări amănunțite privind familia, rudele, relațiile apropiate și activitatea sa profesională, fiind necesare autobiografii, referințe și analize din partea superiorilor și camarazilor.

În evaluările făcute de cei care îl cunoșteau, Milea apărea drept un ofițer foarte bine pregătit, ambițios și dornic să obțină rezultate bune, dar și ca un om arogant, care avea încă multe „lipsuri” de îndreptat.

În acest context, la 20 iulie 1955, el a adăugat la dosar un element esențial pentru legitimarea sa ideologică! Mărturia despre antipatia sa față de moșieri și față de clasele exploatatoare. Povestea cum, în adolescență, lucrând alături de familia sa la lemne pentru un moșier, a văzut numeroase nedreptăți și înșelătorii făcute muncitorilor, experiență care l-a determinat să-l urască și mai mult pe stăpânul respectiv.

Această atitudine era prezentată ca o dovadă a apropierii sale de ideologia comunistă, mai ales că și unele dintre rudele sale își câștigau existența tot din muncă forestieră.

Primit în Partidul Muncitoresc, exclus rapid

După aproape doi ani de verificări, analize și perioadă de probă, la 20 septembrie 1957, Vasile Milea a fost primit în PMR (precursorul PCR) ca membru cu drepturi depline. Totuși, integrarea sa în partid nu a însemnat și o relație ușoară cu disciplina impusă de acesta. La mai puțin de un an de la primirea efectivă, cariera sa politică avea să fie grav afectată de o serie de acuzații care au dus la excluderea sa.

Pe 30 iulie 1958, devenit între timp locotenent-colonel, Milea a fost exclus din partid după ce un control financiar intern a descoperit o pagubă de peste 700.000 de lei. În hotărârea de excludere i se reproșau nereguli serioase. Lipsuri în parcul auto, probleme legate de carburanți, depășirea normelor de kilometri, însușirea unei butelii de aragaz neachitate și chiar obligarea unor subordonați să ia materiale de pe șantiere.

În plus, era acuzat de comportament violent și jignitor față de militari și ofițeri, pe care îi lovea, îi înjura și îi umilea, folosind apelative precum „boule”, „măgarule” sau „ceferistule”, fapt ce a creat în jurul său un climat de teamă și ostilitate.

Generalul Vasile Milea în anii 80. sursa: arhiva EVZ

Calea spre iertare

Căzut în dizgrația partidului, Vasile Milea a încercat însă constant să-și recapete statutul de membru, urmând procedurile specifice epocii: autocritici, justificări și dovezi că și-a „lichidat lipsurile”. În declarațiile sale, el susținea că unele dintre faptele reproșate au fost comise din convingerea că serveau pregătirii de luptă a unităților militare.

În cele din urmă, eforturile sale au dat rezultat, iar la 6 octombrie 1960 Comisia de Partid de pe lângă Direcția Superioară Politică a Armatei a decis ridicarea sancțiunii și reprimirea sa în partid, fără recunoașterea vechimii anterioare.

Printre argumentele invocate s-a aflat ideea că Milea fusese „frământat” de situația sa și că dovedise preocupare pentru îndreptarea greșelilor sale.

Rolul lui Ceaușescu

Cel care l-a ajutat a fost Nicolae Ceaușescu, la acel moment membru al Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român (PMR) și secretar al Comitetului Central al PMR. În această calitate, el gestiona Sectorul Organizatoric și de Cadre.

Deși nu era încă liderul suprem, funcția de la "Cadre" era cea mai influentă din punct de vedere birocratic. Ceaușescu era cel care aviza numirile în funcții importante în tot aparatul de stat și de partid. Practic, în 1960, el își "planta" oamenii loiali în puncte-cheie, pregătind terenul pentru succesiunea din 1965.

Tot sub supravegherea sa se aflau și organele de forță Ministerul Forțelor Armate și Ministerul Afacerilor Interne.

Cariera la vârful puterii și deschiderea externă

Milea a ocupat funcții de maximă importanță, ajungând ca în 1985 să fie numit Ministru al Apărării Naționale. Deși a luat măsuri nepopulare, precum reducerea normelor de echipare, mandatul său a fost marcat de o deschidere surprinzătoare către Occident.

În octombrie 1986, Milea a fost primul ministru al Apărării dintr-o țară a Pactului de la Varșovia care a vizitat Washingtonul. Vizita a fost ținută secretă față de aliații din est și a inclus un mesaj verbal pentru președintele Ronald Reagan, deși acesta nu l-a primit oficial pentru a nu-și afecta șansele electorale.

Era un militar extrem de devotat lui Nicolae Ceaușescu.

Victor Atanasie Stănculescu declara în fața Comisiei Parlamentare: „Îl cunosc pe fostul ministru al Apărării Naționale din primii ani de carieră militară, fiind coleg cu acesta atât la școala de ofițeri cât și la Academie. Era o persoană foarte sensibilă, dedicat în totalitate lui Ceaușescu. Avea chiar un cult pentru acesta, motiv pentru care avea în sufrageria locuinței un portret (pictură) al fostului conducător al statului. Probabil că acuzațiile venite din partea acestuia au determinat gestul de suicid. Consider că gen. Milea s-a simțit lovit în soartă, în credința sa și nu a acceptat calificarea de trădător care i-a fost atribuită de Ceaușescu“.

Ceaușescu, extrem de apropiat de armată

Generalul Milea în 1989

Izbucnirea revoltei de la Timișoara pe 16 decembrie 1989 l-a pus pe Milea în situația imposibilă de a alege între ordinele dictatorului și refuzul de a măcelări populația. La Timișoara, evenimentele ce au culminat în 17 decembrie 1989, inițial a refuzat scoaterea armatei în stradă. Ulterior a cedat presiunilor lui Ceaușescu, ordonând totuși ca militarii să iasă fără armament și muniție. Apoi a urmat măcelul...

În fața CPEx, a fost amenințat cu plutonul de execuție pentru „trădare și lașitate” deoarece nu a ordonat tragerea în plin din primul moment.

La București între 21-22 decembrie 1989, În ultima sa noapte, Milea a coordonat dispozitivele din Piața Universității, fiind martorul spargerii baricadei cu tancurile. Ulterior, s-a confesat generalului Iulian Vlad că se simțea înjosit de folosirea armatei împotriva poporului. Dar despre toate acestea, în alt episod.