Ion Rațiu și evenimentele din decembrie 1989. Cum a luptat pentru libertatea românilor

Ion Rațiu a fost un personaj extrem de interesant al exilului românesc. Acest articol reconstruiește atmosfera febrilă a lunii decembrie 1989 prin ochii unui martor implicat. Folosind însemnările sale personale, fragmente din cartea “În fine, acasă. Jurnal 1989-1990”, pe care le-am identificat ca fiind citate.

Citind cartea descoperi portretul unui om care nu doar a privit istoria la televizor, ci a încercat, cu o energie titanică, să o scrie de la distanță.

Cine a fost Ion Rațiu

Ion Rațiu (6 iunie 1917 – 17 ianuarie 2000) a fost un politician, jurist, jurnalist și om de afaceri român, recunoscut drept cel mai proeminent lider al exilului românesc din perioada comunistă. Provenind dintr-o veche familie nobiliară din Transilvania, Rațiu s-a format intelectual la Cluj și Londra, unde a rămas după 1940 ca opozant ferm al regimului comunist de la București.

În cele cinci decenii de exil, a fondat Uniunea Mondială a Românilor Liberi (UMRL) și publicația Românul Liber, devenind vocea care a menținut vie cauza democrației românești în cancelariile occidentale.

De ce nu pot circula trenurile cu 160 km/h în România. O regulă veche de 50 de ani ține pe loc trenurile moderne

George Burcea i-a stricat nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. Imaginea a devenit virală

Revenit în țară după Revoluția din 1989, a candidat la președinție în 1990 din partea PNȚCD, rămânând în memoria colectivă prin eleganța sa britanică, simbolizată de faimosul papion, dar mai ales prin definiția sa vizionară asupra democrației.

În timp ce străzile Timișoarei și ale Bucureștiului se umpleau de sânge și speranță, la Londra și Paris, Ion Rațiu ducea propriul său război: războiul informațional. Pentru președintele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), Revoluția nu a fost doar o prăbușire de regim, ci un test suprem de patriotism și prezență de spirit sub asediul dezinformării.

Ion Rațiu, Transilvania și capcana Securității

Încă din 14 decembrie, Rațiu sesiza mișcările de culise ale vechiului regim. Un fals comunicat UMRL, care sugera ideea unei Transilvanii independente, circula în cercurile diplomatice. Rațiu a identificat imediat amprenta „Serviciului de Dezinformații al Securității”.

Comunicatul declară că în urma întrevederii avute la Frankfurt, la 11 Noiembrie, a.c., cu Dl. Dr. Tibor Hodicska, secretar de stat la Ministerul de Externe de la Budapesta, UMRL susţine ideea unei Transilvanii independente „ca o variantă tactică de moment, vizând scoaterea de sub influenţa comunismului, într-o primă fază, a unei părţi din România şi integrarea ei în Europa Unită (16 decembrie 1989)

Scopul era clar: defăimarea sa și a exilului în ochii românilor din țară, prezentându-i ca pe niște „vânzători de neam”. În loc să se lase intimidat, Rațiu a ripostat prin ceea ce știa să facă cel mai bine: comunicarea de masă.

Ion Rațiu, om politic român. sursa: EVZ

Timișoara nu este „oraș unguresc”

Unul dintre cele mai tensionate momente surprinse în memorii este interviul cu Brian Gumble de la NBC. Când jurnalistul american a afirmat că Timișoara este un oraș unguresc, Rațiu l-a întrerupt ferm: „Iartă-mă domnule, dar nu e un oraş unguresc. E românesc... Vasta majoritate sunt români. Manifestanţii au fost la început unguri, care l-au apărat pe Pastorul Tokes. Românii au ieşit să-i susţină... Victimele au fost români.”

Rațiu a înțeles că succesul Revoluției depindea de imaginea ei internațională. El a luptat împotriva clișeelor occidentale, precum cele ale lui Frank Stern de la BBC, care îi descriau pe români ca fiind „ortodocși supuși autorității” sau cu tendințe „semifasciste”.

Pentru Rațiu, Revoluția era dovada supremă a curajului unui popor pe care Occidentul refuza să-l înțeleagă.

Interviu, prin telefon, lui Brezianu la VOA - Washington. (...) Tot acest vârtej mediatic este o extraordinară oportunitate pentru România. Cu cât se vorbeşte mai mult în Occident, cu atât e mai bine pentru cei de acolo. Am sosit la timp, adică la 11.15 p.m. Programul la BBC-TV2 a început la 11.30. Dessa Trevisan a relatat, de la Belgrad, că s-a tras la Timişoara (...)

Manifestările au început din cauza Pastorului Tokes, dar după aceea au fost generale, mai ales ale românilor. Este ce am subliniat, după aceea, arătând că revolta nu are nici un conţinut etnic. Dimpotrivă, toţi manifestanţii, indiferent de naţionalitatea lor, au demonstrat sub lozin ca „Jos Ceauşescu“

Este ce am subliniat, după aceea, arătând că revolta nu are nici un conţinut etnic. Dimpotrivă, toţi manifestanţii, indiferent de naţionalitatea lor, au demonstrat sub lozinca „Jos Ceauşescu“. A vorbit apoi Frank Stern, cu care am comentat asupra evenimentelor. Am fost în total dezacord cu el. A debitat teoria că românii sunt ortodocşi, obişnuiţi să accepte autoritatea, n-au tradiţie de luptă şi de revoluţie şi au un trecut „semifascist, de altfel“. Din păcate, nu mi s-a dat nici o şansă să resping, în amănunt, analiza şi modelul construit de el. Parcă vorbeam de două ţări diferite.

Telefonul către „Joe” de la CIA

Într-un gest de o îndrăzneală diplomatică rară, pe 21 decembrie, Rațiu a sunat direct la CIA. Ignorând protocolul, a cerut să vorbească cu conducerea, probabil însuși William Webster, directorul de atunci.

Telefonez la C.I.A. îl cer pe Kerr, Vicepreşedintele organizaţiei sub Webster. Mi se răspunde că e plecat din Washington. M-am identificat. Nu e nimeni căruia aş putea să-i vorbesc? Aşteptaţi un moment, mi se răspunde. După un timp destul de lung, o voce calmă îmi spune că ştie de legătura mea cu cei doi de la CIA cu care am vorbit în toamnă şi că urmăresc situaţia din România cu mult interes. I-am vorbit cu urgenţă în voce. I-am arătat tragedia din Timişoara care poate să devină mult mai dezastruoasă decât Budapesta în 1956 sau Polonia în 1980-81. Şi mult mai gravă decât Praga.

Ştiu că aveţi mâinile ocupate, acum, în Panama. Dar poporul român e în pericol de moarte. Nu pot să vorbesc cu Preşedintele Americii? El ar trebui să-l denunţe pe Ceauşescu şi să-i ceară lui Gorbaciov să facă acelaşi lucru. E ceea ce i-am indicat lui Ray Seitz, când s-a dus cu Preşedintele american la Conferinţa din Malta. I-am vorbit de pericolul unei băi de sânge. Durere, profeţia s-a împlinit. I-am atras atenţia asupra articolului meu din Times. Îl va citi, mi-a spus, fără greş. Şi m-a asigurat că apelul meu şi mesajul vor fi prezentate Preşedintelui Bush. Noi nu determinăm politica Statelor Unite. Noi informăm guvernul, pe Preşedinte, îmi spune. Dar, în executarea unei decizii şi în formularea politicii, sunteţi consultaţi.

William Webster, fost șef al CIA (1987-1991). sursa: Wikipedia

Mesajul lui a fost un strigăt de alarmă: E urgent! România risca o baie de sânge mai mare decât Budapesta în '56. Președintele George H.W. Bush trebuie să-l denunțe pe Ceaușescu și să-i ceară lui Gorbaciov să facă același lucru.

Această intervenție arată dimensiunea influenței lui Rațiu; el nu era doar un observator, ci un „lobby-ist” neobosit pentru libertatea României, folosindu-și toate contactele pentru a preveni un masacru.

Relația cu Regele și unitatea exilului

Memoriile dezvăluie o colaborare strânsă, dar plină de nuanțe, cu Casa Regală. Rațiu s-a coordonat permanent cu Principesa Margareta și cu Regele Mihai, căutând să ofere o voce unitară românilor. Totuși, el a refuzat să apară „umăr la umăr” cu Regele în anumite articole. Dintr-o modestie strategică de a nu lăsa impresia că se folosește de imaginea Monarhului pentru a-și spori propriul prestigiu.

Prăbușirea regimului

Ziua de 22 decembrie a fost, pentru Rațiu, un „vârtej mediatic”. În timp ce televiziunile transmiteau fuga cu elicopterul a cuplului Ceaușescu, Rațiu acorda interviuri pe bandă rulantă. La BBC, ABC, Daily Mail, CNN.

Însă, odată cu euforia, a apărut și scepticismul. La anunțul formării Frontului Salvării Naționale (FSN), Rațiu a remarcat imediat compoziția acestuia: „Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, toţi foşti comunişti”.

Deși saluta punctele programului, numele țării, alegeri libere, el întrezărea deja provocările ce vor urma.

Un patriot în haine de „gentleman”

Ion Rațiu a trăit Revoluția din 1989 cu o intensitate epuizantă. De la masa sa de lucru din Paris sau Londra, el a finanțat jurnaliști care să intre clandestin în țară, a corectat marii jurnaliști ai lumii și a vorbit cu serviciile secrete americane.

Cea mai mare victorie a sa în acele zile? Faptul că a reușit să impună în presa mondială ideea că Revoluția a fost a românilor, nu o dispută etnică sau o simplă răscoală de moment, ci sacrificiul unei națiuni care își cerea dreptul la democrație. După cum consemna și Evenimentul Istoric

O ultimă însemnare: „Dacă Bunul Dumnezeu îmi dă sănătate, voi face tot ce-mi va sta în puteri ca să-mi servesc naţiunea.”. Ion Rațiu, 22 decembrie 1989.