Nicolae Ceausescu la congresul al XIV- lea al Partidului Comunist Roman (PCR). - 24 noiembrie 1989. sursa: Agerpres
Din cuprinsul articolului
Aprilie 1989 era o lună ca toate altele, în regimul comunist din România. Pe frontispiciul puținelor publicații oficiale, care mai apăreau, cu paginile reduse și calitatea hârtiei destul de slabă, trona simbolistica apropiatului Congres al XIV-lea. Mai era puțin până la Ziua Muncii, 1 mai 1989. Vechii ilegaliști își mai aminteau de Plenara din 15-22 aprilie 1964 a CC al PMR care proclamase independența ideologică față de URSS. Și totuși, acel aprilie 1989, ultimul aprilie comunist în România a venit cu un „cap de primăvară”.
Anunțul lui Ceaușescu din 12 aprilie 1989
La 12 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu lansa în Plenara CC al PCR o declarație triumfalistă. România își achitase datoria externă. Creditul principal era de 13 miliarde de dolari, la care se adăugau dobânzile, în total, fiind rambursată suma de 21 miliarde dolari. Astăzi, această sumă ar fi evaluată undeva la 51-55 miliarde de dolari.
Evident, era maximul de imagine pe care regimul comunist și-l putea permite. Rambursarea datoriei externe a fost o decizie pe care mulți o văd controversată. Evident, controversele vin pe fondul modului cum a luat Nicolae Ceaușescu decizia de a plăti datoria externă.
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Arhiva EVZ
Criza petrolului din 1979 și incapacitatea de plată din 1981
Succesul revoluției islamice din Iran în 1979 a provocat o nouă criză a petrolului. Regimul pro-american al șahului Pahlevi s-a prăbușit asemeni unui castel din cărți de joc în fața revoluției ayatollahului Ruhollah Komeini. Nu a fost un embargou al OPEC precum în 1973, dar Războiul dintre Irak și Iran din 1980-1988 nu a reușit să pună capăt regimului islamic de la Teheran cu tot sprijinul american pentru Irak.
În anul 1981, România a atins un prag critic. Trebuia să ramburseze vârful dobânzilor datoriei externe. Suma era destul de mare și a amenințat direct economia românească. Riscul intrării în incapacitate de plată era atât de mare, încât regimul a decis: va face eforturile să rambursese integral datoria externă în maximul 2 cincinale, adică din 1981 până în 1990.
Rambursarea datoriei s-a făcut prin orientarea la export a aproape întregii producții, raționalizarea energiei electrice, termice, carburanților, hranei, bunurilor de larg consum. Orașele mari au devenit închise, în sensul că specialiștii nu mai puteau lucra decât cu repartiții în zonele slab populate dar industrializate sau sistematizate agricol pentru a forța creșterea productivității. S-a ordonat asanarea bălților, îndiguirea și evacuarea unor ape în Delta Dunării și luncile inundabile pentru a se oferi teren agricol, viile de pe dealuri au fost scoase pentru a se cultiva cereale sau plante tehnice.
Populația a suportat din greu privațiunile
Ceaușescu a ordonat să se oprească importurile de cafea, țigări, băuturi străine. Doar shop-urile din aeroporturi, vămi sau cei ce mai ajungeau în străinătate, studenții străini aflați la studii în România ofereau astfel de produse. La Timișoara și Turnu Severin, talciocurile sârbilor din Mehala, respectiv Piața Sârbilor ofereau produse occidentale ca urmare a acordului micului trafic de frontieră dintre România și Iugoslavia.
Industria, agricultura resimțeau din greu lipsurile, pentru că erau interzise importurile și se raționaliza drastic totul. Ceaușescu a vândut inclusiv din rezerva de aur a țării. În plus, a permis ca evreii și germanii care voiau să părăsească România, să poată pleca dacă își cedau toate proprietățile și dacă plăteau contravaloarea studiilor din România. A existat însă și o rețea paralelă de asigurare a migrației, a existat și o rețea paraelă de comerț clandestin, dar până la urmă, regimul a reușit pe 12 aprilie 1989 să declare achitată datoria externă.
Sursa Foto: Arhiva EVZ
Cine făcuse datoriile?
În anii 70 ai secolului XX, regimul Ceaușescu a afiliat România la GATT, la FMI, Banca Mondială, a încheiat acorduri propuse de către Comunitatea Economică Europeană. Ceaușescu a obținut clauza națiunii celei mai favorizate de la SUA. A obținut credite pe care le-a investit într-o industrie grea, constructoare de mașini, extractivă, apelând la tehnologii invechite care erau mai ieftine și la care statele occidentale doreau să renunțe.
Ceaușescu a creat siderurgia și petrochimia supradimensionate în raport cu resursele considerând că putea lua materii prime, le va prelucra și le va vinde în America Latină, Africa, Asia de Sud-Est.
Dilema - plata datoriei sau retehnologizare?
Regimul Ceaușescu s-a confruntat cu o provocare internă. Specialiștii din industrie, tehnologie, agricultură au raportat necesitatea retehnologizării și a investițiilor, adică să se păstreze datoriile și să se achite ratele. Ceaușescu, alături de fidelii săi au considerat că industria putea fi folosită la maxim, prin anumite „cârpeli” făcute de cercetarea românească prin „know-how” adus de serviciie secrete de afară prin spionaj economic.
Din păcate, Ceaușescu a avut câștig de cauză la începutul anilor 80, iar cei care au propus retehnologizarea au fost marginalizați, unii chiar amenințati cu execuția, închisoarea, acuzați chiar că „ar fi oamenii băncii mondiale”. Am avut ocazia să stau de vorbă cu mulți demnitari, foști miniștri, ambasadori, ofițeri în diverse structuri cărora li se spusese de către Elena Ceaușescu: „nu mai plecați urechea la ce zice Banca Mondială ai cărei oameni știu că sunteți”!
Ce s-a petrecut din aprilie până în decembrie 1989?
În noiembrie 1989, urma să fie Congresul XIV. Ceaușescu urma să arate triumful măsurilor economice și să impună ritmul de dezvoltare al fiecărui județ. Populația sperase că plata datoriei externe va duce la o ridicare a restricțiilor, Din contră, Marea Adunare Națională vota pe 17 aprilie 1989 „Proiectul legii privind interzicerea creditelor din străinătate”, în deschidera lucrărilor celei de a IX-a legislaturi a Marii Adunări Naționale.
Lipsurile continuau să fie în magazine, întreruperile de electricitate, raționalizarea hranei, carburanților se meținea. Comunismul începea să cadă în statele din Blocul de Est, mai întâi prin acțiuni reformatoare la care URSS condusă de Mihail S. Gorbaciov consimțise pentru că SUA pompau miliarde de dolari în economia sovietică. Pe 9/10 noiembrie 1989, cădea Zidul Berlinului. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria și RDG avuseseră mișcări „de catifea”, liderii comuniști făcând un pas în spate.
În URSS, în Georgia și statele baltice în 1989, începuseră deja să fie reprimate proteste pașnice, în mod violent de către trupele sovietice. În 21-24 noiembrie 1989, când anunța triumfalist că în România „capitalismul nu mai există” și că va mai fi capitalism „când o face plopul pere și răchita micșunele”, Ceaușescu rămăsese „ultimul mohican”.
România post-decembristă și-a bătut joc de sacrificiile românilor care suportaseră achitarea datoriei externe
Regimurile de după 1989 au luat masiv credite, profitând de faptul că datoriile erau la 0. Totuși, privatizările au fost dezatruoase în 75% din cazuri. Deși la 12 decembrie 1989, Ceaușescu anunța în CPEx că România avea de primit 3,3 miliarde dolari de la statele unde făcea exporturi, iar rezerva valutară a României era de circa 3 miliarde doolari, după 25 decembrie 1989, CFSN a importat masiv produse din afară, a subvenționat consumul de energie și carburant, menținând prețurile scăzute artificial.
Din păcate, CAER s-a prăbușit după 1989, iar industria muribundă tehnologic a lui Ceaușescu nu a mai făcut față. Asta, excesele de după au făcut ca România să aibă de la 0 datorii externe pe 12 aprilie 1989, la peste 229 miliarde euro în ianuarie 2026.
