Tragedia care a dat naștere romanului „Pădurea Spânzuraților”. Fratele lui Liviu Rebreanu, executat în 1917

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Apărut în anul 1922, “Pădurea Spânzuraților”, de Liviu Rebreanu, nu este doar primul roman psihologic de amploare din literatura română, ci și unul dintre cele mai zguduitoare documente umane despre absurdul războiului.

Însă puțini dintre cei care parcurg astăzi calvarul personajului Apostol Bologa știu că în spatele acestei capodopere se ascunde o tragedie de familie profundă și un sentiment copleșitor de vinovăție care l-a urmărit pe autor toată viața.

Sursa de inspirație a romanului nu a fost o simplă ficțiune politică, ci execuția prin spânzurare a propriului frate al scriitorului, sublocotenentul Emil Rebreanu.

Emil Rebreanu: Destinul fratelui sacrificat

Născut în Transilvania aflată sub stăpânire austro-ungară, Emil Rebreanu era cel de-al cincilea copil al familiei. La izbucnirea Primului Război Mondial, fiind cetățean al Imperiului, a fost mobilizat în armata austro-ungară. A luptat cu vitejie pe Frontul din Italia și în Galiția, fiind decorat cu „Medalia de Aur pentru Vitejie”, cea mai înaltă distincție militară acordată unui ofițer de rând.

Premierul demis Ilie Bolojan și vicepremierul Oana Gheorghiu, vizati de dosare penale? Acuzațiile lansate de Marian Vanghelie

Cum a fost construită imaginea lui Bill Gates de miliardar modest și binevoitor. Echipa sa a modificat și documentarele Netflix despre el

Totul s-a schimbat dramatic în toamna anului 1916, când România a intrat în război împotriva Puterilor Centrale. Regimentul lui Emil Rebreanu a fost transferat pe Frontul de Est, chiar în Ghimeș, punându-l pe tânărul ofițer român în fața unei cumplite crize de conștiință: era obligat să tragă în propriii săi frați de sânge.

Refuzând să comită acest act pe care îl considera o fratricid, Emil a luat decizia disperată de a trece linia frontului la români.

Emil Rebreanu, fratele scriitorului, este eroul romanului. sursa: Facebook

Noaptea fatală

În noaptea de 13 spre 14 mai 1917, Emil Rebreanu a încercat să dezerteze spre liniile românești. A fost prins de o patrulă austro-ungară, având asupra sa planurile topografice ale pozițiilor de artilerie inamice.

Judecat în regim de urgență de Curtea Marțială, a fost condamnat la moarte pentru înaltă trădare. La data de 14 mai 1917, la ora 22:00, sublocotenentul Emil Rebreanu, în vârstă de doar 25 de ani, a fost spânzurat la Ghimeș-Palanca.

Remușcarea lui Liviu Rebreanu

În timpul războiului, Liviu Rebreanu se afla la București. Vestea morții fratelui său a ajuns la el mult mai târziu și într-un mod extrem de brutal. Scriitorul a aflat detalii abia spre sfârșitul anului 1918. Copleșit de durere, Rebreanu a fost cuprins de o obsesie: aceea de a înțelege ce a fost în sufletul fratelui său în ultimele clipe ale vieții.

Geneza propriu-zisă a romanului a fost declanșată însă de o imagine tulburătoare, după cum mărturisea însuși autorul în însemnările sale: „Am văzut o fotografie trimisă de un prieten din Ardeal. Fotografia reprezenta o pădure plină de spânzurați... Erau cehi, erau polonezi, erau români. Imaginea aceea mi s-a întipărit pe creier și m-a urmărit luni de zile. Când am aflat de moartea lui Emil, cele două drame s-au contopit.”

Soldați în Primul Război Mondial. Sursa foto: medium.com

Scriitorul a început să strângă documente. În 1920, a făcut o călătorie de pelerinaj la Ghimeș, la locul execuției. Acolo a vorbit cu martorii oculari, cu groparul și cu preotul care l-a spovedit pe Emil înainte de moarte.

A aflat că ultimele cuvinte ale fratelui său fuseseră: „Dumnezeu să mă ierte și să-mi primească jertfa pentru neamul meu!”. Rebreanu a obținut deshumarea fratelui său și reînmormântarea acestuia pe pământul eliberat al României Mari.

De la realitate la ficțiunea literară

Deși drama lui Emil este motorul romanului, Pădurea Spânzuraților nu este o biografie. Liviu Rebreanu a transformat cazul particular într-o tragedie universală a intelectualului confruntat cu datoria militară și identitatea națională.

Un alt personaj simbolic, Ilona, fata de care se îndrăgostește Bologa spre finalul cărții, a fost inspirată de o tânără unguroaică reală, fiica primarului din satul unde Emil Rebreanu fusese încartiruit și care îl plânsese la execuție.

O datorie de sânge împlinită

“Pădurea Spânzuraților” a fost scrisă greu, cu multe întreruperi, deoarece autorul plângea adesea deasupra manuscrisului, retrăind pierderea fratelui său.

Prin figura lui Apostol Bologa, Liviu Rebreanu i-a ridicat lui Emil cel mai durabil monument, nu unul din piatră, ci unul din cuvinte.

Romanul rămâne o analiză sclipitoare a modului în care războiul strivește destinele individuale, născut dintr-o rană personală care a sângerat direct în paginile literaturii universale.