SUA au salvat URSS în Al Doilea Război Mondial. Ajutor militar și logistic de peste 11 miliarde de dolari

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Când Germania nazistă a declanșat Operațiunea Barbarossa la 22 iunie 1941, Armata Roșie a fost prinsă complet nepregătită. În doar câteva luni, liderul sovietic Iosif Stalin a pierdut milioane de soldați, mii de tancuri și avioane, iar nucleul industrial din vestul URSS a fost ocupat sau distrus.

Deși propaganda sovietică de după război a minimalizat masiv contribuția aliaților occidentali, realitatea istorică arată că supraviețuirea Uniunii Sovietice și capacitatea ei de a lansa mari contraofensive s-au bazat pe un pilon logistic crucial: programul american Lend-Lease (Legea de Împrumut și Închiriere).

O linie de salvare de 11 miliarde de dolari

Adoptată de Congresul SUA în martie 1941 pentru a ajuta Marea Britanie, legea a fost extinsă pentru a include URSS în noiembrie 1941. Principiul era simplu: SUA deveneau „arsenalul democrației”, furnizând echipamente militare, materii prime și alimente națiunilor care luptau împotriva Axei, plata urmând să fie reglată după încheierea ostilităților.

Până la sfârșitul războiului, Statele Unite ale Americii au trimis Uniunii Sovietice bunuri în valoare de aproximativ 11,3 miliarde de dolari. Adică echivalentul a peste 180 de miliarde de dolari la valoarea actuală.

Premierul demis Ilie Bolojan și vicepremierul Oana Gheorghiu, vizati de dosare penale? Acuzațiile lansate de Marian Vanghelie

Cum a fost construită imaginea lui Bill Gates de miliardar modest și binevoitor. Echipa sa a modificat și documentarele Netflix despre el

Soldați sovietici pe tanc. sursa: The Second World War in Colour

Ce a primit URSS

Deși SUA au trimis mii de avioane de vânătoare, precum P-39 Airacobra, și tancuri Sherman, cel mai important ajutor nu a constat în armamentul propriu-zis. Industria sovietică putea produce tancuri T-34 în număr mare, însă nu avea logistica necesară pentru a le deplasa și a le susține pe front.

Americanii au înțeles această vulnerabilitate și au oferit exact ceea ce lipsea economiei sovietice de război.

Armata Roșie a primit peste 400.000 de vehicule cu motor, printre care și celebrele camioane Studebaker US6. Aceste camioane robuste au devenit coloana vertebrală a logisticii sovietice. Fără ele, celebrele lansatoare de rachete Katiușa, montate direct pe șasiuri Studebaker, nu ar fi avut mobilitate.

Acestea au permis Armatei Roșii să înainteze rapid spre Berlin, fără a fi încetinită de lipsa de aprovizionare.

Soldați sovietici intrând în Viena, 1945. În spate se vede un camion american, un Studebaker. sursa. The Second World War in Color

Căile ferate salvate de la colaps

Mobilitatea pe distanțe lungi în URSS depindea exclusiv de trenuri. Cu toate acestea, fabricile sovietice s-au concentrat aproape integral pe producția de tancuri, abandonând materialul rulant.

SUA au remediat acest deficit critic trimițând 1.911 de locomotive și 11.225 de vagoane de tren. Dacă adăugăm 622.174 de tone de șine de oțel, avem dimensiunea ajutorului uriaș.

Combustibil, hrană și telefonie

SUA au livrat peste jumătate din combustibilul de înaltă calitate folosit de aviația sovietică. Fără acest octan ridicat, avioanele de vânătoare rusești nu puteau rivaliza cu cele germane.

Foametea făcea ravagii în URSS. America a trimis 4,5 milioane de tone de alimente. Conserva de carne de porc americană (Spam) a fost numită ironic de soldații sovietici „al doilea front”.

Peste 1 milion de kilometri de cablu telefonic și mii de stații radio au fost livrate pentru a coordona trupele.

Rutele morții: Cum ajungea ajutorul în URSS

Trimiterea acestor materiale uriașe a reprezentat o epopee logistică de o periculozitate extremă. S-au folosit trei rute principale:

Coridorul Persan. Mărfurile erau descărcate în Golful Persic (Iran) și transportate pe uscat prin Caucaz. Cea mai sigură, dar cea mai lungă rută.

Ruta Pacificului (Vladivostok). Transportată cu nave sub pavilion sovietic, deoarece URSS nu era în război cu Japonia până în 1945. Foarte sigură, dar mărfurile trebuiau să traverseze apoi toată Siberia cu trenul.

Convoaiele Arctice (Murmansk/Arhanghelsk). Cea mai rapidă, dar cea mai periculoasă rută. Navele trebuiau să navigheze prin ape înghețate, fiind vânate constant de submarinele U-boot și aviația germană din Norvegia ocupată.

Ce au spus liderii sovietici

Deși, după 1947, Cortina de Fier a rescris istoria oficială de la Moscova, liderii de la Kremlin au recunoscut, în momente de sinceritate, importanța crucială a ajutorului american.

În cadrul Conferinței de la Teheran din 1943, Iosif Stalin a ținut un toast celebru: „Vreau să vă spun ce, din punct de vedere sovietic, au făcut președintele și Statele Unite pentru a câștiga războiul. Cele mai importante lucruri în acest război sunt mașinile... Statele Unite sunt o țară a mașinilor. Fără aceste mașini primite prin Lend-Lease, am fi pierdut războiul.”

Yalta: Winston Churchill, Franklin Roosevelt, Joseph Stalin / sursa foto: Wikipedia

Ulterior, în memoriile sale, Nikita Hrușciov (succesorul lui Stalin) a confirmat acest adevăr istoric: „Dacă Statele Unite nu ne-ar fi ajutat, nu am fi câștigat războiul. Confruntându-ne singuri cu Germania nazistă, nu am fi putut rezista presiunii ei și am fi pierdut.”

Fără americani, sacrificiul ar fi fost zadarnic

Ajutorul american nu a înlocuit sacrificiul imens de vieți omenești al popoarelor sovietice, de peste 26 de milioane de morți. Soldații Armatei Roșii au fost cei care au sângerat pe front.

Cu toate acestea, fără sprijinul logistic masiv, industrial și alimentar oferit de SUA, mașinăria de război sovietică ar fi intrat în colaps din lipsă de mobilitate, combustibil și hrană. Lend-Lease a transformat o armată sovietică aflată în pragul dezastrului într-o forță mobilă, capabilă să mărșăluiască până la Berlin.

Deși programul se numea „Împrumut și Închiriere” (Lend-Lease), Statele Unite ale Americii nu au cerut niciodată înapoi banii pentru echipamentele distruse în luptă sau pentru alimentele consumate.

După război, americanii au solicitat doar returnarea sau plata bunurilor civile care au rămas intacte (cum ar fi navele comerciale sau locomotivele). În final, după decenii de negocieri diplomatice și reeșalonări, Rusia, ca succesoare a URSS, a plătit doar o fracțiune simbolică (sub 10%) din valoarea totală inițială.