Vizionarul Dinicu Golescu, francmasonul de la cumpăna a două epoci

Vizionarul Dinicu Golescu, francmasonul de la cumpăna a două epoci

Boierul Dinicu Golescu ne-a părăsit la 5 octombrie 1830. Holera care a afectat Bucureștii, ca urmare a Războiului Ruso-Turc încheiat cu Pacea de la Adrianopol din 1829, nu l-a iertat pe marele cărturar.

Dinicu Golescu, omul care a ales modelul occidental

Dinicu Golescu s-a născut la 7 februarie 1777, la Golești, Muntenia sub numele Constantin Radovici, fiind fiul boierului Radu-Răducanu din Golești și al Zoiței Goleasca, născută Florescu.

În 1804, a luat-o de soție pe Zoe (Zinca) Farfara, fiica unui ispravnic din Craiova, boierul Alexandru Farfara. El era căsătorit cu Dumitrana Pârșcoveanu. Au avut împreună trei băieți și o fată. Dinicu Golescu pornește la drum la 1824. Pleacă prin Ardeal, spre Ungaria, Austria, ajunge în Elveția, apoi prin nordul Italiei, prin Slovenia de azi, ajunge în Ungaria, Banat și de aici în Muntenia. În Elveția. s-a inițiat în Francmasonerie, ale cărei idealuri le va împărtăși până la moartea sa prematură.

A călătorit de trei ori în anul 1824, 1825 și 1826. În acest din urmă an, a publicat la Buda, în scrierea chirilică românească lucrarea „Însemnarea Călătoriii Meale - Constantin Radovici din Golești.

Francmasonul Dinicu Golescu, esența călătoriei inițiatice

Lucrarea descrie imensul decalaj dintre Țara Românească și celelalte state vizitate, mai ales Elveția.  Întors acasă, trece la treabă. Construiește școala de la Golești. Apoi decide să edifice lângă Biserica Kretzulescu o casă cu etaj.  Urmașii lui au vândut casa Domniei Țării Românești. Acolo, a fost amenajat Palatul Domnesc. Se marca trecerea de la Curtea Veche spre Podul Mogoșoaiei. Casa a slujit ca Palat Domnesc pentru Domnii Regulametari, pentru Barbu Știrbei, Domn, în temeiul Convenției de la Balta Liman. A fost reședința de caimacam după 1856. A fost apoi Palat Domnesc pentru A.I.Cuza și Carol I.

Pe locul Casei Golescu,  azi este Palatul Regal. La parter, făcuse o bibliotecă unde se puteau citi „jurnaluri” apusene dar și unul românesc, tipărit la Leipzig. Dinicu Golescu a editat „Fama Lipschii” în perioada iunie-decembrie 1827, cu slove chirilice. Ion Heliade Rădulescu a editat „Curierul Românesc” din 8 aprilie 1829. Alături de Ion Heliade Rădulescu, Dinicu Golescu înființează Societatea Literară Română, în fapt, un paravan pentru loja francmasonică.

Azi, Bulevardul care leagă zona Basarab de intersecția cu Strada Mircea Vulcănescu se numește Dinicu Golescu. Bulevardul reprezintă întinderea pe lungime a moșiei sale din Capitală. Poseda tot terenul de la Orhideea, inclusiv gările Basarab și Gara de Nord până la intersecția cu Mircea Vulcănescu. Statuia sa, scrutând zările este pusă emblematic fix la hotarul moșiei sale. Cei patru fii ai săi au busturile în nișe încastrate în soclul statuii.

„Tatăl” unui Guvern

Dinicu Golescu și Zinca Golescu au fost părinții unui Guvern, la propriu. Dacă Arăpilă, nepotul lor (fiul lui Iordache, fratele lui Dinicu) a fost prim-ministru, ministru de externe și de finanțe, Nicolae, Alexandru și Ștefan au ocupat portofolii ca externele, apărarea, internele, instrucțiunea publică.

Nicolae Golescu a fost de două ori Locontenent Domnesc la 1848 și 1866. Radu, singurul rămas militar de carieră, era colonel la 1848, comandând în ziua Bătăliei de pe Dealul Spirii, Garnizoana Bucureștilor. În cinstea lui, azi, este numit Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, continuator al tradiției militare a Regimentului 2 de la 1848, comandat direct de către colonelul Golescu.

Fondator al Sociologiei „avant la lettre”

Boierul cărturar lucra alături de fratele său Iordache Golescu  la harta ocupațiilor din Țara Românească. Putem spune că aceasta a fost o preocupare sociologică „avant la lettre”. Putem să considerăm că boierul francmason și vizionar Dinicu Golescu a deschis calea spre actualul Institut Național de Statisttică.  Astăzi, există o ramură a Sociologiei care se numește sociologie ocupațională.