Summitul păcii din Egipt. SUA și aliații semnează acordul pentru Gaza. Trump: Războiul s-a încheiat

Summitul păcii din Egipt. SUA și aliații semnează acordul pentru Gaza. Trump: Războiul s-a încheiatSursa foto: Wikipedia

Țările mediatoare ale acordului de încetare a focului din Gaza urmează să semneze luni, în cadrul unui summit internațional organizat în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, un document care garantează implementarea înțelegerii. Informația a fost confirmată duminică pentru AFP de o sursă diplomatică implicată în pregătirea reuniunii.

„Semnatarii vor fi garanţii: Statele Unite, Egipt, Qatar şi probabil Turcia”, a precizat sursa, sub protecția anonimatului, din cauza sensibilității subiectului.

Ministerul egiptean de Externe a confirmat anterior că un document care „pune capăt războiului din Gaza” urmează să fie semnat în timpul reuniunii de luni.

Summitul Păcii, prezidat de Donald Trump și Abdel Fattah al-Sisi

Președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, și omologul său american, Donald Trump, vor prezida „Summitul Păcii” de la Sharm el-Sheikh. La eveniment sunt așteptați lideri din peste 20 de state, precum și secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Donald Trump

Donald Trump / sursa foto: captură video

Niciun oficial israelian și nici reprezentanți ai mișcării Hamas nu vor fi prezenți la reuniune, potrivit organizatorilor.

Țările confirmate ca participante sunt: Egipt, Statele Unite, Germania, Franţa, Regatul Unit, Italia, Iordania, Turcia, Indonezia, Emiratele Arabe Unite, Pakistan, India, Bahrein, Kuweit, Oman, Cipru, Grecia, Azerbaidjan, Spania, Armenia, Ungaria, Norvegia şi Ţările de Jos.

Iranul, un susținător tradițional al mișcării Hamas, a anunțat că a primit o invitație la summit, însă nu a precizat dacă va participa.

Trump: Războiul s-a încheiat în Gaza

Președintele american Donald Trump a declarat duminică jurnaliștilor că „războiul s-a încheiat” în Gaza, înainte de a urca la bordul avionului prezidențial Air Force One. Acesta se îndreaptă către Israel și ulterior către Egipt, unde va participa la summitul dedicat păcii.

Potrivit BBC, Trump a părăsit baza aeriană Andrews în jurul orei locale 16:45 (23:45 ora României), având destinația Tel Aviv, unde urmează să ajungă luni dimineață.

Delegația americană: oficiali de rang înalt și consilieri apropiați

CNN a publicat lista completă a oficialilor care îl însoțesc pe președintele Trump în această vizită cu miză istorică. Din delegație fac parte:

-Marco Rubio, secretar de stat;

-Pete Hegseth, secretar al Apărării;

-John Ratcliffe, directorul CIA;

-Dan Caine, șeful Statului Major Interarme;

-Susie Wiles, șeful de cabinet al Casei Albe;

-Stephen Miller, consilier prezidențial;

-Dan Scavino, adjunct al șefului de cabinet al Casei Albe;

-Steven Cheung, director de comunicare la Casa Albă;

-Karoline Leavitt, secretar de presă;

-Will Scharf, secretarul pentru personal al Casei Albe;

-Monica Crowley, ambasadoare.

Vizită la Ierusalim și întâlnire cu Netanyahu

Înainte de summitul din Egipt, Donald Trump va susține un discurs în fața Parlamentului israelian, Knessetul, și se va întâlni cu premierul Benjamin Netanyahu, precum și cu familiile ostaticilor.

După întrevederile de la Ierusalim, liderii din peste 20 de țări se vor reuni alături de Trump la Sharm el-Sheikh pentru a discuta pașii următori privind reconstrucția și viitorul politic al Gazei.

Summitul este considerat de diplomați „cel mai important moment de după acordul de încetare a focului”, marcând trecerea de la faza militară la cea diplomatică, într-un conflict care a zguduit Orientul Mijlociu.