Trupele din Israel și-au început retragerea în Gaza. Ce urmează conform planului de pace al lui Trump
- Iuliu Vlădescu
- 10 octombrie 2025, 14:00
Sursa foto: realitatea.md- Cum decurge retragerea trupelor statului Israel din Gaza
- Ce prevede exact acordul de pace dintre Israel și teroriștii Hamas
- Teroriștii Hamas, pregătiți să tragă de timp cu returnarea ostaticilor
- Cum i-a convins Trump pe teroriștii palestinieni din Hamas să returneze ostaticii
- Trump a cerut CENTCOM să înființeze o nouă bază de comandă și control în Israel
Trupele israeliene au început să se retragă din anumite părți ale Fâșiei Gaza, potrivit unui anunț făcut de armata statului Israel (IDF) pe rețeaua X. Informația a fost confirmată de corespondentul local al BBC, care citează locuitori ai enclavei ce i-au declarat că trupele israeliene s-au retras de la periferia nord-vestică a orașului Gaza spre est. De asemenea, mass-media din Israel a relatat că IDF a început să se retragă în anumite părți ale teritoriului.
Cum decurge retragerea trupelor statului Israel din Gaza
Un purtător de cuvânt al biroului prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu a declarat că trupele se vor retrage până la un punct în care va avea controlul de 53% asupra Fâșiei Gaza.
De asemenea, președintele american Donald Trump a confirmat angajamentul trupelor israeliene de a se retrage „pe o linie convenită” anterior.
Reamintim că, săptămâna trecută, Casa Albă a publicat o hartă cu o linie galbenă care marchează pozițiile inițiale de retragere pentru forțele israeliene.
Linia galbenă din imaginea de mai jos reprezintă prima dintre cele trei etape ale retragerii.
Iar un reporter de la postul de radio al IDF a anunțat că armata estimează că trupele sale vor fi în pozițiile stabilite în acord până la prânz.
Din momentul în care trupele din Israel se vor fi retras pe acele poziții, va începe să curgă timpul de 72 de ore în care gruparea teroristă palestiniană Hamas este obligată să returneze ostaticii luați în urma masacrului comis pe 7 cotombrie 2023.
Ce prevede exact acordul de pace dintre Israel și teroriștii Hamas
Între timp, au fost dăcuți publici termenii completi ai acordului de pace. Cea mai importantă precizare este că teroriștii palestinieni din Hamas trebuie să-i predea pe ostaticii rămași în viață și corpurile neînsuflețite ale celor pe care i-au ucis fără ceremonii de propagandă.
Mai mult, gruparea teroristă Hamas are obligația de a returna Israelului inclusiv ostaticii (sau cadavrele acestora) chiar dacă sunt deținute de alte facțiuni ale mișcării teroriste.
Acordul semnat de teroriștii Hamas și mediatori, distribuit presei israeliene joi seară, și care include semnătura lui Steve Witkoff, stipulează că, după ce președintele american Donald Trump anunță acordul, Israelul va opri „toate operațiunile militare din Gaza, inclusiv bombardamentele aeriene și de artilerie”.
Mai mult, ca parte a acestei etape, Israelul își va suspenda și supravegherea aeriană în zonele din care s-ay retras trupele IDF.
Un al treilea punct al acordului precizează că ajutorul umanitar va fi furnizat în Fâșia Gaza într-un stil similar cu acordul din ianuarie.
A patra etapă dictează zonele din care se așteaptă ca IDF să se retragă, cu înțelegerea că nu se vor întoarce în acele locuri.
Teroriștii Hamas, pregătiți să tragă de timp cu returnarea ostaticilor
În cele din urmă, odată ce IDF se va retrage, teroriștii palestinieni urmează să-i elibereze toți ostaticii, vii și morți, în termen de 72 de ore de la colectarea informațiilor despre fiecare ostatic deținut de diferitele facțiuni palestiniene.
Gruparea teroristă Hamas urmează să împărtășească aceste informații cu Crucea Roșie și mediatorii în schimbul dezvăluirii de către Israel a informațiilor despre deținuții decedați originari din Gaza.
O sursă palestiniană implicată în detaliile negocierilor a declarat joi pentru KAN News, preluată de Jerusalem Post, că returnarea tuturor ostaticilor morți ar putea dura luni de zile.
În paralel cu eliberarea ostaticilor, Israelul urmează să elibereze un număr convenit de deținuți palestinieni condamnați pentru terorism, fără acoperire mediatică.
Cum i-a convins Trump pe teroriștii palestinieni din Hamas să returneze ostaticii
Un oficial american de rang înalt le-a declarat reporterilor de la Washington, joi seară, că „odată ce Hamas a fost convinsă că ostaticii erau o povară pentru ea și nu un atu, ne-am dat seama că putem merge mai departe cu un acord”, potrivit aceleiași surse.
El a adăugat că șeful Comandamentului Central al SUA a început să adune forța de stabilizare, care ar fi formată din forțe egiptene, turcești, emirateze și alte forțe. Primul post de comandă ar putea fi înființat în două săptămâni și jumătate, iar 200 de luptători americani ar ajuta la construirea forței pe teren.
Trump a cerut CENTCOM să înființeze o nouă bază de comandă și control în Israel
Un general superior și sute de soldați americani vor fi, de asemenea, responsabili de monitorizarea implementării planului în 20 de puncte al lui Trump, care va pune capăt complet războiului.
Președintele SUA, Donald Trump, a instruit Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM) să înființeze un centru de comandă și control pe teritoriul israelian pentru coordonarea securității în Fâșia Gaza, a relatat N12 joi seară.
Noua bază va coordona forțele străine care vin în Gaza, potrivit raportului.
Conform raportului, domeniul de aplicare al mandatului SUA în Gaza nu a fost încă comunicat Israelului. Jerusalem Post a relatat joi că va fi înființată o forță operativă comună israeliano-americană-qatareză-egipteană pentru a localiza rămășițele ostaticilor decedați a căror localizare este necunoscută.
O sursă familiarizată cu detaliile a declarat că forța operativă va furniza echipamente grele pentru sarcini precum săparea sau demolarea clădirilor pentru a ajunge la corpurile decedaților. Scopul forței operative este de a returna în Israel cât mai multe rămășițe ale persoanelor răpite, împreună cu ostaticii vii, în termen de 72 de ore.