Trecerea la ora de vară. Decizia care ar putea opri schimbarea ceasurilor pentru totdeauna

Trecerea la ora de vară. Decizia care ar putea opri schimbarea ceasurilor pentru totdeaunaSchimbarea orei. Sursa: arhiva EVZ

România va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie, când vom da ceasurile înainte cu o oră. Renunțarea la schimbarea orei a fost adusă în discuție în a doua jumătate a anului trecut, de către premierul Spaniei, Pedro Sánchez.

Propunerea guvernului spaniol de a opri ajustarea sezonieră a ceasului a reaprins discuția despre o inițiativă lansată în Parlamentul European încă din 2018. Europarlamentarul suedez Johan Danielsson, care coordonează negocierile pe acest subiect, a explicat că motivațiile istorice pentru schimbarea orei nu mai sunt relevante în prezent.

Danielsson a preluat acest dosar în 2018, a fost negociator-șef în 2019, a devenit ministru al Locuințelor în Suedia în 2021 și a revenit în Parlamentul European în 2024 pentru a relua responsabilitatea asupra negocierilor. Într-un interviu pentru EFE, el a spus că sprijinul lui Sánchez ar putea accelera procesul în Uniunea Europeană.

Blocajele dintre statele membre

Europarlamentarul a precizat că, deși era pregătit să negocieze încă din 2019, lipsa consensului între guverne a împiedicat progresul. Pentru ca o poziție comună să fie adoptată, este necesar acordul a 55% dintre cele 27 de state membre, reprezentând cel puțin 65% din populația Uniunii.

Danielsson a atras atenția asupra efectelor asupra sănătății: aproximativ 20% din populație suferă din cauza schimbării orei, în special copii, vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice. În același timp, beneficiile economice și energetice ale acestui sistem nu mai sunt relevante pentru societățile moderne.

„Sistemul schimbării orei generează complicații inutile”

Trecerea la ora de iarnă

Sursa foto: Pixabay

Comisarul european pentru Transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a declarat că sistemul schimbării orei generează complicații inutile și a propus un nou studiu de impact care să sprijine propunerea din 2018. El a menționat că digitalizarea și evoluția tehnologică au făcut ca economiile de energie să fie insignifiante, iar ajustarea orei afectează transporturile, serviciile și rutina cetățenilor.

Coordonarea fusurilor orare

Danielsson a a mai spus că unul dintre motivele pentru care statele membre întârzie decizia este necesitatea de a coordona fusurile orare. „Nu putem ajunge la un mozaic de fusuri orare în Europa. De aceea guvernele iau mai mult timp, dar șase ani este ridicol. Trebuie să avansăm”, a explicat el.

Susținere largă în Parlamentul European

În Parlamentul European, grupurile politice au demonstrat un sprijin larg pentru oprirea schimbării orei. Estonianul Jüri Ratas a sugerat ca toate țările să rămână în fusul lor orar actual și să aleagă, coordonat, ora de vară sau de iarnă.

Socialistul Danielsson a spus că inițiativa spaniolă trebuie să fie un semnal clar pentru Consiliu. Din extrema dreaptă, Julien Leonardelli și Aurelijus Veryga au criticat Comisia pentru întârzierea implementării, în timp ce liberalul german Joachim Streit a folosit un exemplu literar pentru a evidenția lipsa eficienței economiilor de energie. Deputata Ana Miranda a arătat impactul diferenței de două ore dintre ora solară și cea reală asupra cetățenilor din Galicia.

Discuțiile urmează să fie reluate la începutul anului 2026.

Țări care au renunțat la schimbarea orei

Multe state au renunțat deja la ajustarea ceasurilor: Turcia, Rusia, Islanda, Egipt, Vietnam, India, Japonia, Coreea de Sud, China, Ecuador, Panama, Columbia, Azerbaidjan, Iran, Iordania, Namibia, Uruguay și mare parte din Mexic. În SUA, Hawaii și Arizona, precum și Puerto Rico, Guam, Insulele Mariane de Nord și Insulele Virgine Americane, nu aplică schimbarea orei.

Motivele renunțării

Somn perturbat: Mutarea ceasurilor tulbură ritmurile circadiene și poate provoca oboseală cronică și „jet lag social”.

Sănătate afectată: Schimbarea orei crește riscul de infarct cu până la 29% și al accidentelor vasculare cu 8% în primele două zile. În Danemarca, episoadele depresive au crescut cu 11% după ajustarea ceasului.

Siguranță: Creșteri semnificative ale accidentelor rutiere și de muncă, precum și erori medicale, în săptămâna post-schimbare; studiul Mayo Clinic a înregistrat o creștere de 19% a incidentelor legate de siguranță.

Eficiență energetică discutabilă: Ora de vară nu mai aduce economii reale; exemplul Arizona arată creșteri ale consumului de aer condiționat seara.

Situația în România

România nu a stabilit până acum un plan clar pentru renunțarea la schimbarea orei, astfel că trecerea la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie va avea loc conform calendarului actual.

59
191