Schema complexă de evaziune fiscală a unor afaceriști, anchetată de DNA: Rolul unui inspector ANAF

Schema complexă de evaziune fiscală a unor afaceriști, anchetată de DNA: Rolul unui inspector ANAFDNA. Sursa foto: Facebook

DNA investighează o schemă complexă de fraudă cu TVA în comerțul cu mașini. Cinci persoane au fost reținute și s-a pus sechestru pe zeci de autovehicule și bani.  Potrivit procurorilor, schema ar fi produs un prejudiciu de aproape 20 de milioane de euro, implicând atât afaceriști, cât și un inspector ANAF.

Cine ar fi fost implicați în schemă

Potrivit unor surse judiciare, dosarul ar fi vizat persoane din spatele platformei leasingautomobile.ro și firmele deținute de acestea. Cinci persoane au fost reținute joi, 4 septembrie, iar procurorii au instituit sechestru asupra a sute de mii de euro cash și peste 50 de autovehicule de lux. În același dosar, ar fi vizată și o inspectoare ANAF Iași, E. B, plasată sub control judiciar, care ar fi încercat să limiteze efectele controalelor și să ascundă eventuale nereguli.

Schema fraudei cu TVA, cu companii tip „bidon”

Potrivit surselor apropiate anchetei, schema ar fi funcționat pe două tipuri de companii: companii „beneficiar real”, legate de platforma leasingautomobile.ro.,  companii tip „bidon”, deținute de afaceristul Gabriel Hăulică, reținut în acest dosar.

Cele 11 firme implicate ar fi raportat achiziții intracomunitare de mașini second-hand în valoare de 465 de milioane de lei, plătind TVA doar parțial – 7,8 milioane lei, în condițiile în care taxa reală ar fi depășit 88 de milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, tranzacțiile erau manipulate astfel încât firmele „bidon” să intervină artificial între furnizorul din Germania și compania „beneficiar real”. Aceste manevre ar fi permis deducerea TVA în mod fictiv, reducând suma efectiv plătită statului.

Surse judiciare citate de Digi 24 au dezvăluit că, în unele situații, o achiziție care ar fi trebuit să genereze TVA de 19 lei către buget, era raportată și plătită doar cu 0,1 lei. Retragerile zilnice din conturile unei companii implicate ar fi ajuns, în total, la aproximativ 30 de milioane de lei, pe o perioadă de trei ani.

Rolul inspectorului ANAF în dosar

DNA susține că inspectorul fiscal E.B. „nu ar fi urmărit elucidarea” fraudelor, ci „ar fi încercat să ascundă neregulile”. În cadrul controalelor, ar fi sesizat unele neconcordanțe din declarațiile depuse de firmele implicate, dar s-ar fi limitat la a cere „rezolvarea” situației. De asemenea, ar fi oferit îndrumări privind tipurile de declarații care ar fi redus expunerea firmelor în fața ANAF.

ANAF

ANAF. Sursa foto: Arhiva EVZ

Afaceriștii din centrul anchetei

Gabriel Hăulică, reținut în acest dosar, ar fi fost implicat anterior în alte investigații privind evaziunea fiscală și ar fi deținut companii intrate ulterior în faliment cu datorii considerabile la stat.

Alături de Hăulică, ar fi vizat și Gigi Bracaci, prezentat pe platforma leasingautomobile.ro ca un antreprenor cu o viziune asupra unui comerț transparent în domeniul mașinilor rulate. În sprijinul lor, ar fi colaborat angajați ai firmelor, printre care un contabil, Florin Brânză, plasat sub control judiciar, care ar fi fost recompensat cu 65.000 lei pentru rezolvarea unor „probleme” contabile într-un trimestru.

Reprezentanții DNA și DIICOT au transmis că „acțiunile de verificare și reținere s-au desfășurat în conformitate cu prevederile legale, fiind dispuse măsuri de protecție a probelor și instituirea sechestrului asupra bunurilor implicate în dosar”.

Ne puteți urmări și pe Google News