Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Prinşi cu greutatea traiului de zi cu zi, cu numărarea bănuţilor atunci când mergem să ne cumpărăm de mâncare, ca să ne încadrăm în suma prăpădită pe care o avem de cheltuit, nu am băgat de seamă că Guvernul Bolojan a pregătit, pe tăcute, marele jaf al României. România jefuită de perlele coroanei, cu premeditare şi cinism.
Primul pas a fost aducerea în Cabinet a domanei Oana Gheorghiu şi numirea ei într-o funcţie cheie. Reforma companiilor de stat. Deşi nimic nu o recomanda pe doamna Gheorghiu ca o reformatoare, pentru că la viaţa ei nu reformase nicio companie. De altfel, la prima conferinţă de presă după numire, noul membru al Guvernului României a răspuns la toate întrebările cu: „Nu ştiu”. Habar nu avea de nimic. Nici măcar nu ştia cam care sunt companiile pe care le avea de reformat, necum în ce stadiu se află ele: în faliment, în insolvenţă etc.
Listarea la bursă a companiilor de stat
Acum însă, când suntem în pragul celui de-al doilea pas de jefuire a României, am înţeles ce căuta habarnista în Guvern. Avea o misiune. Iar îndeplinirea ei nu îi cerea să ştie, câte ceva măcar, despre companiile ce trebuiau reformate. Urma să primească lista şi n-avea rost să-şi încarce memoria. Trebuie făcut al doilea pas, care înseamnă listarea la bursă a companiilor de stat. Mai ales ale celor care aduc profit.
Au sărit tot felul de economişti, care de care mai docţi, ca să ne facă proşti, că nu înţelegem care este deosebirea dintre o listare la bursă şi vânzare. Că ne temem degeaba. Că suntem retrograzi. Că ei vor progresul cu orice preţ. Este adevărat că până acum România s-a vândut la bucată, dar de acum înainte este cu totul altceva.
Cam cum este altcevaul ăsta? Să luăm un exemplu despre care economiştii care ne ceartă că nu înţelegem ce bine vrea să ne facă Bolojan şi miniştrii, ăia care au mai rămas, ultracapabili, ce acum conduc şi câte două, trei ministere deodată, nu pomenesc nimic.
Vă mai amintiţi de „Oltchim” Râmnicu Vâlcea?
Nici ea nu a fost scoasă la vânzare. Statul român era acţionar majoritar. Până în anul 2008, „Oltchim” a funcţionat perfect. Era una dintre cele mai importante verigi ale economiei româneşti. De ea depindeau atât furnizorii de materii prime, cât şi cei care cumpărau de la „Oltchim” materii prime pentru a le prelucra. 80 la sută din producţie mergea la export, în Unieunea Europeană, dar şi în ţări din Asia şi Africa. „Oltchim” producea materii prime pentru cam toate obiectele care ne înconjoară în casă sau pe stradă. Mai mult, cererea de astfel de materii prime, produse la combinatul din Râmnicu Vâlcea, explodase pe piaţă. Nu putea face faţă decât la jumătate dintre comenzi.
Nici nu aveau concurenţă în Europa, decât punctual, pe câteva produse, la nişte combinate mici din Cehia şi Ungaria. Cum de s-a făcut ca să nu mai meargă aceast combinat chimic ale cărui produse erau foarte cerute pe piaţă? A fost strâns de gât de OMV. Care a cumpărat „Arpechim”, din Piteşti şi a spus că nu mai furnizează nimic, până nu i se plătesc datoriile restante. Care, la vremea respectivă, nu erau chiar aşa de mari. Fără „Arpechim”, „Oltchim” nu poate supravieţui, pentru că de la combinatul argeşean îşi procură două dintre materiile prime esenţiale: etilena şi propilena.
Acestea două ajungeau de la Piteşti la Râmnicu Vâlcea printr-o conductă lungă de 60 de kilometri. Din altă parte, nu avea cum să le procure, pentru că transportul acestor substanţe, altfel decât prin conductă, este extrem de dificil şi periculos. În plus, ar fi însemnat costuri uriaşe de transport şi depozitare. În disperare de cauză, „Oltchim” cumpără de la OMV partea de „Arpechim” care-i furniza materiile prime. După ce ia banii, OMV anunţă că închide combinatul. Deci, „Oltchim” cupărase degeaba, pentru că fără restul combinatului funcţional, nu se mai puteau produce etilenă şi propilenă.
Aşa că „Oltchim” s-a înglodat şi mai rău în datorii fără materie primă, deşi cererea pe piaţă a produselor ei era mare.
Şi acum, să vedem de ce nu trebuie să ne creadă proşti economiştii care ne dojenesc pentru că nu înţelegem că listarea la bursă înseamnă minunea de pe lume.
La „Oltchim”, statul era acţionar majoritar
Cu 2 la sută, mai era acţionar o fimă, PPC pe numele ei. Guvernul Tăriceanu a făcut atunci o mârşăvie, rămasă nesancţionată de lege nici până în ziua de azi. Pentru a plăti o datorie, statul a redus partea lui de capital social la Oltchim, iar acţionarul minoritar, cu doar 2% (PCC) s-a trezit că prin această mișcare i s-a majorat ponderea la aproximativ 20%.
Să mai spunem că PCC era de fapt vârful de lance al firmei germane BASF, care era concurată acerb de „Oltchim” pe piaţa liberă, pentru că avea preţurile, la aceleaşi produse, de aceeaşi calitate, mult mai mici decât firma germană. Cu 20 la sută, PCC a început să distrugă efectiv „Oltchim”, opunându-se oricărei tentative de a o face rentabilă. Până a pus-o pe butuci.
Acum, Guvernul Bolojan vrea să scoată la bursă acţiuni ale firmelor româneşti care au mai rămas în portofoliul statului.
De ce? Că aşa e bine! Fără să se explice măcar de ce e bine pentru „Hidroelectrica” spre exemplu, firmă cu un profit uriaş, başca faptul că mai este şi strategică, să fie listată la bursă? Ca să fie şi e a supusă aceleaşi scheme ca şi „Oltchim”? Să cumpere cineva un pachet insignifiant şi după „inginerii financiare” să ajungă acţionar majoritar? Sau, dacă nu majoritar, suficient de puternic pentru a dicta politica economică a companiei? Care companie era şi ea pe pierderi, până s-a scuturat de băieţii deştepţi din energie, care o căpuşau. Întâmplător, Ilie Bolojan s-a dus ţintă să conducă şi Ministerul Energiei? Sau băieţii deştepţi vor acum „Hidroelectrica”, societatea care produce profituri uriaşe statului român?
Şi de ce această grabă în a lista la bursă toate societăţile, repet, unele strategice şi această agăţare cu ghearele de putere? Pentru a se desăvârşi ultima mare jefuire a României?
