România cumpără arme în valoare de 10 miliarde de euro. Guvernul a decis majorarea bugetul Apărării la 2,5% din PIB
- Ramona Rotaru
- 24 martie 2023, 15:52
Războiul din Ucraina a declanșat o adevărată organizare la nivel mondial. Bugetul pentru Apărare a mai multor țări a crescut. Printre țările care se înarmează este și România, care a majorat bugetul cu 2,5% din PIB. În plus, urmează să fie achiziționate echipamente în valoare de 10 miliarde de euro.
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a determinat țări din întreaga lume să acorde mai mulți bani pentru bugetul Apărării. Aproape toată țările europene au anunțat majorarea bugetului, iar Germania a acordat pentru apărare 100 de miliarde de euro în plus față de suma precedentă.
România a luat și ea decizia de a majora bugetul pentru Apărare. Guvernul și Parlamentul au dispus 39 de miliarde de lei pentru 2023, dintre care 17 miliarde de lei alocate pentru tehnică militară. Armata Română are pe lista de achiziții căști, echipamente de protecție, cartușe, dar și drone, avioane F-16, blindate și rachete de ultimă generație.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut tuturor statelor membre să acorde un buget pentru Apărare de cel puțin 2% din PIB. Aceasta este o recomandare și nu o obligație. Totuși, în 2022, doar șapte din cele 30 de state membre au cheltuit cu apărarea peste 2% din PIB. În acest buget sunt incluse și salarii sau pensii. În recomandarea făcută de șeful Alianței Nord Atlantice se precizează ca cel puțin 20% din bugetul alocat să fie destinat tehnicii militare.
În 2022, România a avut un buget pentru Apărare de 1,75% din PIB, 25 % din sumă fiind cheltuită pentru tehnică militară, potrivit celui mai recent raport NATO. România a cheltuit puțin pese 5 miliarde de euro în total.
Anul trecut, Germania a cheltuit numai 1,5% din PIB cu apărarea în 2022, însă la un PIB de 4.500 miliarde euro, înseamnă o cheltuială de 67 de miliarde de euro. SUA a avut un buget pentru apărare de 3,5% din PIB-ul său de 24.000 miliarde de euro, adică o cheltuială de 840 miliarde de euro.
România a crescut bugetul pentru Apărare
Pentru 2023, țara noastră a alocat un buget pentru Apărare în valoare de 39 de miliarde de lei, dintre care 17 miliarde sunt rezervați pentru investiții în tehnică militară. Achizițiile mari nu se fac într-un singur an, astfel are la dispoziție suma de 50 de miliarde de lei pentru cheltuieli care pot fi aranjate în anii următori.
Armata Română are în procedura de achiziție publică echipamente militare, cartușe sau explozivi în valoare de aproape 220 milioane de lei. Cea mai mare parte a echipamentului de protecție este împotriva agenților nucleari, biologici sau chimici. Pentru acestea a fost rezervat un buget de 197 de milioane de lei.
Suma de 16,3 miliarde de lei a fost alocată achiziției de cumpere costume de protecţie impermeabile. Alte 5 miliarde au fost destinate cumpărării de cartușe, fitile sau capse detonante.
În prezent sunt în desfășurare achiziții pe este 36 de miliarde de lei pentru rachete Patriot, HIMARS, blindate Piranha V sau drone WatchkeeperX, produse de israelienii de la Elbit la Măgurele. Ministerul Apărării a cerut în Parlament 10 miliarde de euro pentru a cumpăra mai multe sisteme de rachete antiaeriene cu rază mică, maşini de luptă pentru infanterie, obuziere sau rachete aer-aer pentru avioanele F-16, potrivit Mediafax.