Rata vaccinării copiilor, în scădere. Alexandru Rogobete: Sunt cifre alarmante
- Bianca Ion
- 21 februarie 2026, 22:03
Alexandru Rogobete. Sursă foto: FacebookMinistrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a atras atenția asupra nivelului scăzut al vaccinării în rândul copiilor, subliniind că datele existente indică o tendință îngrijorătoare. Oficialul spune că fenomenul este alimentat și de dezinformarea care circulă în mediul online și susține că soluția constă într-o campanie amplă de informare corectă a populației.
Alexandru Rogobete, date îngrijorătoare despre vaccinarea copiilor
Pe site-ul Ministerului Sănătății sunt publicate statistici care arată că în anumite județe – Hunedoara, Neamț, Arad și Satu Mare – rata vaccinării copiilor este în scădere. Întrebat despre aceste situații, Alexandru Rogobete a declarat că „sunt cifre alarmante”.
Ministrul a explicat că a observat încă din vara anului trecut o evoluție negativă a indicatorilor. „Eu am tras un semnal de alarmă. A fost anul trecut, în vară, când am văzut cifrele pe semestrul 1 și unde mi-am dat seama că trendul nu este unul crescător. Motivul pentru care am și pornit o campanie de informare vizavi de prevenție, unde este inclusă și vaciaea”, a declarat ministrul Sănătății la Digi24.
Rogobete a precizat că nu susține introducerea obligativității vaccinării, însă consideră esențial ca părinții să ia decizii pe baza unor informații corecte. „Continui să cred că oamenii au dreptul să aleagă dacă se vaccinează sau nu. Deci, nu sunt pentru vaccinarea obligatorie, însă trebuie să aleagă informați corect și corespunzător”.

Vaccinare. Sursă foto: Unsplash
Alexandru Rogobete: Aș pune altfel întrebarea: cine răspunde pentru acești copii morți
Ministrul a făcut referire și la evenimentele organizate anul trecut la Brașov, unde au fost promovate teorii alternative despre medicină.
„Anul trecut în vară am văzut acele pseudoconferințe de la Brașov, unde, mă rog, se discuta că medicina se face cu apă, aer și energie, fără să facă aluzie la nimeni. Cred că dezinformarea medicală poate fi combătută doar cu o informare completă, complexă, accelerată, un zgomot din acest punct de vedere pe care îl putem face cu toții, astfel încât oamenii să înțeleagă că aceste vaccinuri despre care discutăm se folosesc de 30-40 de ani, că au salvat milioane și milioane de oameni și că au beneficii.
Dar eu aș pune altfel întrebarea: cine răspunde, de fapt, pentru acești copii morți de rujeolă, nevaccinați? Pentru că pe rețelele de socializare, sigur, circulă tot felul de videoclipuri cu tot felul de pseudopoliticieni care își dau cu părerea despre vaccinare, cât e de rea vaccinarea, unde poți să ajungi dacă te vaccinezi și așa mai departe”.
El a adăugat că în Parlament a fost inițiată o propunere legislativă privind răspunderea în astfel de situații, demers pe care îl susține.
Creșterea nivelului de informare, principalul instrument
Referitor la afirmațiile potrivit cărora în Statele Unite ar exista o reticență similară față de vaccinare, ministrul a subliniat că discuțiile de acolo nu vizează aceleași tipuri de vaccinuri.
„Nu se discută despre vaccinuri esențiale, așa cum sunt acestea, acolo se discută despre cu totul alte categorii de vaccinuri, multe dintre ele noi nici nu le avem în România de fapt și nu sunt specifice pentru această regiune”.
În opinia sa, combaterea dezinformării și creșterea nivelului de informare rămân principalele instrumente pentru a inversa tendința descendentă a vaccinării și pentru a preveni reapariția unor boli grave în rândul copiilor.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.