Putin răspunde Europei după reuniunea de la Copenhaga. Liderul neagă orice intenție de atac

Putin răspunde Europei după reuniunea de la Copenhaga. Liderul neagă orice intenție de atacVladimir Putin. Sursă foto: en.kremlin.ru

După reuniunea liderilor UE din Danemarca, Vladimir Putin a venit cu o primă reacție, respingând categoric ideea că Moscova ar intenționa să lovească statele membre NATO. „Imposibil de crezut” că Rusia va ataca țări NATO, contravine intereselor rusești, a declarat președintele rus, joi, la un forum organizat la Soci.

Totodată, el a acuzat statele europene că „stârnesc isterie” și caută să „recreeze inamicul binecunoscut pe care l-au inventat acum sute de ani: Rusia”, conform Reuters.

Vladimir Putin: Este imposibil de crezut!

Președintele Vladimir Putin a respins ferm speculațiile conform cărora Rusia s-ar pregăti să declanșeze un conflict direct în Europa, calificând aceste informații drept „prostii” și „absurde”.

Liderul de la Kremlin a afirmat că un astfel de scenariu ar fi contrar intereselor fundamentale de securitate ale Federației Ruse și că Occidentul exagerează deliberat amenințarea rusă pentru a justifica propriile măsuri militare.

Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen. Sursă foto: X.com

Vladimir Putin a anunțat că va oferi un răspuns „militarizării” UE

În același timp, Putin a avertizat că Moscova nu va rămâne pasivă în fața intensificării eforturilor de înarmare ale Uniunii Europene, anunțând că Rusia va oferi un „răspuns convingător” la această „militarizare” a continentului.

Liderii europeni au decis recent consolidarea capacităților de apărare, în contextul tensiunilor tot mai mari generate de acțiunile Kremlinului.

Europa s-ar afla la debutul unui război hibrid cu Rusia

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a atras atenția că Europa se confruntă deja cu forme tot mai sofisticate de agresiune din partea Rusiei, care folosesc instrumente hibride menite să creeze haos și neîncredere între statele aliate. În interviul acordat publicației Financial Times, lidera daneză a subliniat că NATO trebuie să-și adapteze rapid strategiile și să acționeze coordonat pentru a contracara acest tip de amenințări neconvenționale.

Ea a explicat că, deși nu este vorba de un conflict clasic, atacurile constante asupra infrastructurii, sistemelor informatice și obiectivelor energetice europene reprezintă o formă clară de război hibrid. „Ideea unui război hibrid este să ne amenințe, să ne divizeze, să ne destabilizeze. Azi drone, mâine atacuri cibernetice, poimâine sabotaj. Nu este suficient doar să creștem capacitățile militare”, a avertizat Frederiksen, insistând asupra importanței unei apărări integrate care să includă și componenta digitală.

În plus, șefa guvernului danez a cerut o cooperare strânsă între țările europene și o implicare mai activă a NATO în combaterea acestor acțiuni. Potrivit ei, răspunsul Alianței trebuie să depășească simpla descurajare militară și să includă măsuri preventive, schimb de informații și reacții rapide la atacurile cibernetice și de sabotaj care vizează stabilitatea continentului.