PSD îi aruncă mănușa președintelui Iohannis. Se schimbă toate calculele făcute după alegeri?
- Nicolae Comănescu
- 13 decembrie 2020, 20:02
Reprezentanții PSD spun că ar vrea să creeze o majoritate pentru Parlament, iar Alexandru Rafila ar trebui să fie numit prim-ministru.
Liderii Partidului Social Democrat (PSD) sunt de părere România are șansa unei „soluții rezonabile”. Crearea unei majorități parlamentare în jurul lui Alexandru Rafila, varianta propusă de acest partid pentru funcția de prim-ministru. Într-un mesaj transmis, astăzi, pe contul de Facebook, cei de la PSD afirmă că președintele Klaus Iohannis nu ar trebui să ignore Constituția și să permită coagularea unei majorități în jurul social-democraților.
Președintelui i s-a cerut să nu mai ignore Constituția
„Se demonstrează că fumul alb anunţat ieri cu mare pompa de reprezentanţii #CDR2.0 era, de fapt, de la trabucurile pufăite la negocieri. Oricât de priceput ar fi bucătarul de la Vila Lac 1, foamea de funcţii şi setea de putere nu s-au stins nici după 2 zile de discuţii! Singura şansă pentru ca gaşca pierzătorilor să ajungă la consens este formarea unui Guvern cu 2 premieri şi a unui Parlament cu cel puţin 3 camere, să ajungă la toată lumea!
Singura soluţie rezonabilă pentru România este ca Iohannis să nu mai ignore Constituţia şi să lase #PSD, partidul care a câştigat alegerile, să strângă o majoritate în jurul profesorului Alexandru Rafila. #România are nevoie de un guvern capabil, nu de o adunătură de politruci care se bat pe ciolan!", se arată în mesajul Partidului Social Democrat, postat, duminică, pe rețeaua de socializare.
Se decide numele premierului la consultările ce au loc, luni, cu președintele Iohannis?
Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR au negociat sâmbătă şi duminică, la Vila Lac 1, formarea unei coaliţii de guvernare. Purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, a anunţat că runda de negocieri de duminică s-a încheiat, în condiţiile în care nu s-a putut conveni asupra numelui viitorului premier, astfel încât liberalii şi USR PLUS îşi vor prezenta candidaţi proprii pentru funcţia de prim-ministru la consultările ce au fost convocate pentru mâine, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Klaus Iohannis.