Procuror militar, sancţionat cu tăierea salariului. Ordinul pe care l-a ignorat

Procuror militar, sancţionat cu tăierea salariului. Ordinul pe care l-a ignoratMagistrat. Sursa Foto- Dreamstime

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis definitiv, luni, menţinerea sancţiunii disciplinare prin care procurorului militar Bogdan Ciprian Pîrlog i-a fost redus salariul cu 10% pe o perioadă de trei luni, după ce acesta nu a respectat un ordin emis de procurorul ierarhic superior.

„Înalta Curte a respins recursul ca nefondat şi a constatat definitiv că abaterea disciplinară a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei”, se arată în comunicatul transmis de instanţa supremă.

Decizie definitivă a Completului de 5 judecători

Hotărârea a fost pronunţată de Completul de 5 judecători în materie civilă al Înaltei Curţi, care a soluţionat recursul formulat de Bogdan Ciprian Pârlog, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, împotriva Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 7P din 11 iunie 2025.

Prin decizia atacată, CSM dispusese sancţionarea disciplinară a procurorului cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare cu 10% pe o perioadă de trei luni, în baza art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2022.

Bogdan Pîrlog

Bogdan Pîrlog. Sura foto: Arhiva EVZ

Instanţa supremă arată că a fost comisă abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022, care vizează nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior.

„Instanţa a reţinut comiterea abaterii disciplinare constând în nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea”, precizează Înalta Curte.

Ordin contracarat printr-un alt ordin

Potrivit instanţei, abaterile disciplinare au constat în emiterea de către procuror a unui ordin prin care a dispus să nu fie respectat un ordin anterior, emis de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea de Apel.

„Prin această conduită au fost încălcate dispoziţiile legale în materie administrativă, principiul organizării ierarhice a parchetelor şi caracterul executoriu al unui act administrativ aflat în vigoare”, se mai arată în comunicatul Înaltei Curţi.

„Nu era vorba despre dosare penale”

Judecătorii mai arată că dispoziţiile ignorate nu aveau legătură cu soluţionarea unor cauze penale concrete.

„Se subliniază că respectivele dispoziţii nu priveau modalitatea de soluţionare a unor cauze”, arată instanţa supremă, care explică faptul că autonomia profesională a magistraţilor nu poate fi invocată pentru a justifica nerespectarea ordinelor administrative legale.

Procurorul Bogdan Pârlog, critic la adresa CSM

Bogdan Pârlog este procuror militar şi preşedinte al Asociaţiei „Iniţiativa pentru Justiţie”, fiind cunoscut ca unul dintre cei mai vocali critici ai Consiliului Superior al Magistraturii. El a fost sancţionat în repetate rânduri de CSM, inclusiv pentru declaraţii publice considerate ca aducând atingere prestigiului justiţiei.

Procurorul a devenit cunoscut la nivel naţional după deschiderea dosarului privind violenţele jandarmilor de la mitingul din 10 august 2018 şi a participat, în decembrie 2025, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni pe tema problemelor din justiţie.

2
2