Plahotniuc, bolnav. Ședința în dosarul fraudei bancare a fost reprogramată pentru data de 17 februarie
- Sanda Frunze
- 16 februarie 2026, 15:49
Sursa foto: Capture videoExaminarea dosarului în care fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, este acuzat de implicare în frauda bancară a fost amânată din nou. Inculpatul nu a fost prezent la ședința de judecată, iar apărătorii săi au invocat motive medicale. Următoarea ședință a fost stabilită pentru 17 februarie, la ora 13:00.
Potrivit avocaților, starea de sănătate a lui Plahotniuc nu i-ar permite deplasarea la instanță. Aceștia au declarat că informația privind problemele medicale ar fi fost confirmată verbal de administrația penitenciarului în care este deținut fostul politician.
Certificatul medical, încă neprezentat instanței
Apărarea a anunțat că a depus, în dimineața zilei de luni, o solicitare pentru eliberarea unui certificat medical care să confirme imposibilitatea prezentării în instanță. Documentul nu a fost însă prezentat judecătorilor, pe motiv că procedura administrativă necesită timp.
„Am fost dimineață la penitenciar în vizită. Starea de sănătate nu-i permite deplasarea la ședința de judecată, fapt confirmat de actul penitenciarului prezentat completului. Eu nu sunt medic și nu știu cât poate să dureze. Nu am reușit să discut cu medicul din penitenciar, doar i-am solicitat să fie eliberat un certificat ca să-l putem prezenta în instanță. Am depus cererea astăzi dimineață și ne-a spus că o să dureze ceva timp. Noi am crezut că o să-l obținem imediat”, a explicat avocatul Lucian Rogac.

Sursa foto: Moldova 1
Procurorii au insistat că, în lipsa unui document medical oficial, instanța nu poate evalua obiectiv dacă inculpatul este sau nu în imposibilitate reală de a participa la proces.
„Poate fi considerată și o acțiune pentru a tergiversa examinarea cauzei. Atât timp cât nu avem documentele medicale, nu putem să avem o apreciere obiectivă”, declara acuzatorul de stat, Alexandru Cernei.”
Martorii apărării, din nou absenți
În cadrul aceleiași ședințe, nici cei trei martori suplimentari admiși anterior de instanță la solicitarea apărării nu s-au prezentat. Avocații susțin că au întâmpinat dificultăți în identificarea și citarea acestora, invocând accesul limitat la baze de date oficiale.
„Apărarea are acces doar la surse publice precum Google sau Facebook, în timp ce instanța și acuzarea dispun de acces la registrele populației. Am cerut sprijinul instanței pentru identificarea și citarea martorilor”, a declarat unul dintre apărători.
Instanța a admis anterior audierea a trei martori din lista de 48 propusă de apărare. Este vorba despre reprezentanți ai unor instituții bancare: Natalia Mihalaș de la Banca de Economii, Elena Goncear de la Viktoriabank și Tatiana Șeremet de la Banca Socială.
Potrivit procurorului, audierea acestor martori ar putea prelungi cercetarea judecătorească cu încă una sau două ședințe.

Sursa foto: Facebook/Zinaida Cerchez
Acuzații de tergiversare și poziția apărării
Procurorii au calificat anterior solicitările de amânare drept o posibilă tentativă de tergiversare a procesului, în special în lipsa unor documente medicale justificative. De cealaltă parte, apărarea respinge aceste acuzații și susține că nu urmărește întârzierea examinării cauzei.
„Nu avem intenția de a tărăgăna procesul. Dorim o examinare completă și obiectivă, inclusiv prin audierea martorilor-cheie”, au declarat avocații.
Plahotniuc a fost extrădat în septembrie 2025
Vladimir Plahotniuc a fost extrădat la Chișinău în septembrie 2025, după mai bine de șase ani de la plecarea sa din Republica Moldova. În prezent, acesta este deținut la Penitenciarul nr. 13 din capitală.
Procurorii îl acuză că ar fi beneficiat de peste 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, bani proveniți din fraudele comise în cadrul Băncii de Economii, Unibank și Banca Socială.
Fostul lider democrat pledează nevinovat și susține că audierea martorilor solicitați de apărare este esențială pentru a demonstra acest lucru.
La ședința precedentă, din 12 februarie, Plahotniuc s-a prezentat în fața instanței, însă nu a fost audiat, invocând, de asemenea, probleme de sănătate.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.