Pericol de instabilitate atmosferică în București. Cum va fi vremea pe 29 iulie

Pericol de instabilitate atmosferică în București. Cum va fi vremea pe 29 iulie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de joi, 29 iulie. Vremea se va menține caniculară, cu temperaturi maxime ce se vor situa între 28...29 de grade în nord și în jurul a 39 de grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei.

Vremea continuă să fie instabilă, mai ales după evenimentele de miercuri seară, când București și o mare parte din România au fost cuprinde de inundații, furtuni și vijelii.

De asemenea, din cauza vremii, mai multe drumuri din România vor fi restricționate sau închise.

Vremea, joi, 29 iulie, va fi caniculară în vestul, sudul țării și local, în restul teritoriului. Disconfortul termic va fi foarte accentuat. Cerul va fi variabil. În a doua parte a zilei, cu precădere în nordul și centrul țării, precum și în zonele de munte, se vor semnala înnorări temporare accentuate. Se vor manifesta averse, însă pe teritorii restrânse, alături de descărcări electrice și condiții de grindină. Rafalele de vânt se vor intensifica și se vor semnala vijelii, potrivit ANM. În noaptea de 29 iulie spre 30 iulie este posibil să fie prezente condiții de ceață.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valorile termice minime se vor situa, joi, între 14 și 23 de grade. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 de grade, în nordul României și 39 de grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei.

Risc de instabilitate atmosferică în București

În Capitală, vremea va fi caniculară. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Cerul va fi, în mare parte a zilei, senin, însă după-masa se vor semnala înnorări.

Amintim că în seara zilei de miercuri, 28 iulie, a avut loc o furtună care a făcut ravagii în București, precum și în restul județului Ilfov. Directorul ANM Elena Mateescu a precizat, miercuri seară, că astfel de fenomene se vor putea semnala și în zilele ce urmează.

„Vorbim despre fenomene de scurtă durată, așa cum se întâmplă de fiecare dată, la schimbul de masă de aer cald-rece. Sunt diferențe mai mari de 10 grade. Cu siguranță vom vorbi și pe parcursul următoarelor zile despre astfel de fenomene. Nu este exclus să avem și în următoarele zile. Avertizarea de cod portocaliu, de altfel, intră în vigoare pentru ceea ce înseamnă temperaturile foarte ridicate, posibil 40, mâine, și în următoarele trei zile. Este posibil să prelungim avertizările și pentru începutul lunii august. Este posibil să se mențină și codul galben de instabilitate atmosferică accentuată. Din păcate, acest fel de fenomene vin la pachet. Vorbim despre vijelii foarte puternice și averse care, pe perioade scurte de timp, să cumuleze cantități mai însemnate de apă”, a declarat Elena Mateescu, director ANM.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 19 și 22 de grade, în timp ce maximele vor atinge 38 de grade.

Prognoza meteo la munte

În zonele de munte, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil. În a doua parte a zilei, în Carpații Orientali și Meridionali se vor semnala înnorări temporare accentuate.

Local, se vor manifesta averse cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și condiții de grindină.

Rafalele de vânt se vor intensifica și se vor semnala vijelii, potrivit prognozei meteo.

Cum va fi vremea la mare

Pe litoral, vremea va fi călduroasă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, iar rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. În unele momente ale zilei, acestea se vor intensifica.

Temperaturile minime se vor încadra între 22 și 25 de grade. Valorile termice maxime se vor situa între 29 și 33 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 26 și 29 grade.