Patronii, obligați să afișeze salariile în anunțurile de angajare. Schimbările din procesul de angajare

Patronii, obligați să afișeze salariile în anunțurile de angajare. Schimbările din procesul de angajareInterviu angajare. Sursa foto: Freepik

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care introduce reguli stricte privind transparența salarială și echitatea în remunerare. Conform documentului, angajatorii vor fi obligați să afișeze salariul sau intervalul salarial în anunțurile de angajare sau înainte de interviu. În același timp, patronii nu vor mai putea solicita informații despre salariile anterioare ale candidaților, măsură menită să prevină perpetuarea diferențelor salariale și să stabilească remunerația pe criterii obiective.

Noi reguli legate de angajare

Legea transpune principiile europene privind „salariu egal pentru muncă egală sau de valoare egală”. Conform acesteia, nu doar același post trebuie plătit la fel, ci și activitățile similare, evaluate în funcție de responsabilități, competențe, efort și condițiile de muncă.

Angajații vor avea dreptul să solicite, în scris, informații despre salariile proprii și despre salariile medii pentru posturi similare, diferențiate între femei și bărbați. Angajatorii trebuie să răspundă în termen de maximum 30 de zile. În plus, companiile vor fi obligate să comunice transparent criteriile de stabilire a salariilor, nivelurile de remunerare și modul în care acestea evoluează. Pentru sectorul public, proiectul prevede și publicarea grilelor de salarizare.

Bani

Sursa foto: Arhiva EVZ

Raportarea diferențelor salariale

Angajatorii cu cel puțin 100 de angajați vor trebui să colecteze și să raporteze periodic date privind diferențele salariale între femei și bărbați, analizate atât ca medie, cât și ca mediană.

Dacă se identifică diferențe nejustificate care depășesc anumite praguri, companiile vor realiza evaluări interne și vor adopta măsuri pentru corectarea situației. Respectarea regulilor va fi verificată de Inspecția Muncii, iar Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării vor avea roluri de monitorizare și sprijin.

Context european și impact pe termen lung. Ce trebuie să știe candidații care se prezintă la un interviu de angajare

La nivelul Uniunii Europene, femeile câștigă, în medie, cu aproximativ 12% mai puțin pe oră decât bărbații. Diferențele sunt influențate de distribuția pe domenii, accesul la poziții de conducere și responsabilitățile familiale.

Aproximativ 28% dintre femei lucrează part-time, comparativ cu 8% dintre bărbați, iar în management diferențele salariale pot ajunge la 23%. Pe termen lung, aceste decalaje se reflectă și în pensii, veniturile femeilor putând fi cu până la 30% mai mici.

Proiectul de lege urmărește reducerea acestor diferențe și crearea unui cadru mai transparent și echitabil pe piața muncii.

1
1