Fostul prinț Andrew era obsedat de ordine în dormitor, spune fosta lui cameristă

Fostul prinț Andrew era obsedat de ordine în dormitor, spune fosta lui cameristăPrințul Andrew.Sursa Foto: Arhiva EVZ

Fosta cameristă a fostului prinț Andrew a vorbit despre obiceiurile private ale acestuia din timpul petrecut la Palatul Regal. Potrivit mărturiei sale, fostul duce de York ar fi avut un ritual bizar legat de modul în care își aranja patul și obiectele personale din dormitor, informează Express.

Comportamentul din dormitorul fostului prinț Andrew, dezvăluit de fosta cameristă

În vârstă de 65 de ani, fratele regelui Charles al III-lea continuă să fie în centrul atenției din cauza controverselor legate de viața sa privată, iar potrivit surselor, acesta se pregătește să părăsească reședința Royal Lodge din Windsor.

Deși s-au despărțit oficial în 1996, Sarah Ferguson, 66 de ani, și Andrew au rămas în relații apropiate. Cei doi au continuat să împartă același acoperiș în impunătorul conac cu 30 de camere, un aranjament care a stârnit de-a lungul anilor numeroase speculații.

Chiar dacă regele Charles i-a retras titlurile regale și îndatoririle oficiale, Andrew continuă să creadă că merită tratat cu același respect de care se bucura în trecut, invocând statutul său de fiu al regretatei regine Elisabeta a II-a.

Cu toate acestea, potrivit publicației ShuterScoop, jurnalistul Rob Shuter susține că „nimic nu s-a schimbat cu adevărat în interiorul Casei Regale”, sugerând că fostul prinț continuă să ducă o viață similară celei de dinaintea retragerii sale din viața publică.

Fosta cameristă a vorbit despre obsesiile fostului duce de York

Se pare că Andrew Mountbatten-Windsor obișnuia să manifeste un comportament neobișnuit în propriul dormitor, un detaliu care i-ar fi lăsat pe angajații săi complet perplecși.

Prințul Andrew face de râs familia Regală. Legături cu un temut infractor

Prințul Andrew. Sursa foto: Instagram

Fosta cameristă, care a lucrat ani de zile la reședința regală, susține că Prințul Andrew avea o obsesie pentru ordine și perfecțiune, mergând până la a cere ca pernele și pătura să fie aranjate într-un mod precis, după un tipar impus chiar de el. Orice abatere de la regulă îl enerva profund, iar personalul era instruit să respecte aceste cerințe la milimetru.

„Totul trebuia să fie exact cum voia el, de la modul în care era pusă pătură pe pat, până la unghiul în care stăteau pernele. Dacă nu era mulțumit, ne chema să refacem totul”, a mărturisit aceasta pentru presa britanică.

Fostul prinț Andrew avea 72 de jucării de pluș în patul său

Fosta camerieră regală Charlotte Briggs, care a lucrat pentru familia regală britanică la mijlocul anilor ’90, a făcut dezvăluiri inedite despre obiceiurile excentrice ale fostului prinț Andrew. Potrivit acesteia, ducele obișnuia să aibă nu mai puțin de 72 de jucării de pluș așezate pe patul său, fiecare având un loc precis.

Briggs a povestit că personalul de la reședința prințului era instruit riguros cu privire la modul în care trebuiau aranjate jucăriile, ordonate strict după mărime.

„Când am fost angajată, am primit instrucțiuni clare despre ursuleții lui și chiar o zi întreagă de pregătire pentru a învăța cum să îi aranjez corect. Totul trebuia să fie perfect. Era ceva neobișnuit”, a relatat ea.

„Îi plăceau enorm acei ursuleți și era foarte precis în privința felului în care trebuiau puși”, a adăugat fosta angajată. În prezent, rămâne incert unde se va stabili prințul Andrew după ce a fost evacuat din Loja Regală. Surse apropiate familiei susțin însă că acesta ar lua în considerare mutarea la Frogmore Cottage, fosta reședință britanică a prințului Harry și a lui Meghan Markle.