Invitatii EVZ
Moștenirea lui Iohannis: anularea alegerilor și frauda cu TVA, politica externă pro UE & NATO și banii din PNRR
Din cuprinsul articolului
Schimbarea yalei de către ANAF la imobilul pe care îl deținuse președintele Iohannis, a apărut ca o metaforă puternică pentru decăderea fostului președinte. Asta lasă Klaus Iohannis în urmă? Un șef de stat dezonorat; 10 ani în timpul cărora partidele au fost marcate de scăderea calității liderilor, iar încrederea în politică a atins minimul, culminând cu anularea alegerilor? Sau este mai mult, ca de obicei la finalul fiecărei președinții, care amestecă alb și negru?
Moștenirea neagră a epocii Iohannis: un stat fragil, dovedit prin frauda masivă cu TVA și anularea alegerilor
În 2024, ANAF a colectat 24,2 miliarde de euro din TVA - doar 64%; 13,6 miliarde de euro pierduți din TVA doar anul trecut, consființind cel mai înalt nivel de necolectare TVA, din UE. Problema este confirmată de raportul Comisiei Europene din decembrie 2024, referitor la deficitul de încasare a Taxei pe Valoare Adăugată, estimând că România a pierdut în 2022, peste 8 miliarde de euro din neîncasarea taxei. Un eșec al masiv al funcționării statului.
Anularea alegerilor marchează însă decisiv moștenirea regimului Iohannis. Un moment rezumat de președintele Nicușor Dan, ca fiind o greșeală a întregului sistem, inclusiv a fostului președinte Iohannis și în același timp, o decizie extremă, dar curajoasă. Anularea alegerilor nu apare însă din vid, ci în urma tolerării populiștilor anti-sistem care împingeau narativele rusești de subminare a ordinii democratice și a încrederii în UE și NATO. Amenințarea lor oferea însă un dușman convenabil establishmentului și un motiv pentru mobilizarea electoratului pro-european.
Moștenirea rămasă este paradoxală: un președinte pro-european, tolerând prin inacțiune consolidarea forțelor care subminează ordinea democratică și luând o decizie care a afectat încrederea în funcționarea democrației.
Partea bună a moștenirii lui Iohannis: poziția în NATO, banii europeni din PNRR și prezența la Kiev, alături de Draghi, Macron și Scholz
Pe 4 decembrie 2019, Klaus Iohannis a vorbit pe limba lui Donald Trump la dejunul oferit șefilor de stat care alocaseră 2% pentru apărare. „Noi credem în unitatea NATO şi că NATO este foarte important pentru toţi”, spunea președintele Iohannis, de față cu liderii celor 8 state care alocaseră 2%.
Pe 26 noiembrie 2020, președintele Iohannis anunța că în următorii 9 ani, România va lua 80 de miliarde de euro, prin Planul Național de Reziliență și Redresare. În contextul crizei COVID-19, anunțul obținerii banilor a părut un semnal de stabilitate și speranță economică, oferind României resurse fără precedent pentru redresare și reforme.
Pe 16 iunie, 2022, președintele României, Klaus Iohannis, alături de Emmanuel Macron, cancelarul Scholz şi premierul italian, Mario Draghi, erau la Kiev cu mesajul că agresiunea Rusiei trebuie să înceteze.
Sunt trei momente de maxim ale mandatelor lui Klaus Iohannis.
În tot ce a acționat președintele Iohannis pe plan extern s-a văzut acest amestec de oportunitate istorică și cartea de vizită bună în UE (migălită încă din timpul mandatelor de primar și apoi, ca președinte al unui stat cu graniță la un conflict global) umbrită însă de ezitare și comoditate. Un bun exemplu este și suportul față de Ucraina, care rămâne o carte pe care statul român nu a jucat-o rău, chiar cu tușele oportuniste, dar care nici măcar în țară, nu este clar receptată.
Epilog: mandatul lui Iohannis, marcat de scăderea încrederii în clasa politică și de ascensiunea populismului, într-un context global de slăbire a încrederii în lideri
Privind retrospectiv, în ultimii 35 de ani, fiecare dintre cei patru președinți ai României a contribuit, într-o măsură sau alta, la scăderea încrederii în clasa politică, ceea ce a dus la dezamăgirea generalizată de astăzi. Mandatele lui Klaus Iohannis au accelerat această tendință și au consolidat forțele populiste și anti-sistem.
Fenomenul este însă mai larg, la nivel global, reflectând erodarea încrederii în liderii occidentali, creșterea forțelor suveraniste în Europa și imaginea fragilă și îmbătrânită a președinției lui Joe Biden, culminând cu ascensiunea MAGA și victoria lui Donald Trump, care au adâncit slăbirea întreg establishment-ului politic liberal european.
