Cum a planificat gruparea lui Ion Iliescu reprimarea manifestanților din Piața Universității. Cronologia acțiunilor din umbră

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Istoriografia oficială a descris multă vreme evenimentele din 13-15 iunie 1990 ca pe o reacție spontană a „oamenilor muncii” veniți să salveze o democrație asediată de “elemente legionare”.

Probele juridice, cercetarea și documentele declasificate din dosarul penal al Mineriadei dezvăluie însă o realitate complet diferită: o operațiune militară și politică minuțios planificată, cu săptămâni înainte, la cel mai înalt nivel al statului român.

Aceasta este cronologia documentată a modului în care s-a pregătit, în spatele ușilor închise, decizia: curățarea în forță a „Kilometrului 0” al Capitalei.

10 mai 1990. Primul semnal public: „Să facem praf tot ce se poate face praf”

Ideea evacuării violente a Pieței Universității nu a apărut în preajma zilei de 13 iunie, ci a fost gândită încă din prima decadă a lunii mai.

Paste rapide cu dovlecei și pui. Rețeta lui Jamie care combină bucătăria italienească cu cea asiatică

Aerul condiționat la bloc. Amenzi de sute de lei pentru proprietarii care ignoră regulile de montaj

În cadrul ședinței de Guvern din 10 mai 1990, ministrul de interne, generalul Mihai Chițac, avansat ulterior la gradul de general-colonel de către Ion Iliescu, ridică public problema eliberării pieței.

Într-un mod ilustrativ pentru ceea ce avea să urmeze, Chițac definește aplicarea legii în fața colegilor din cabinet: „Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de polițiști între ei și, să zicem așa, să facem praf tot ce se poate face praf.”

În paralel cu aceste declarații, cabinetul ministrului de interne devine cartierul general al unor consultări frecvente. Generalul Chițac, viceprim-ministrul Gelu Voican-Voiculescu și șeful serviciului secret al Ministerului de Interne, faimoasa UM 0215 - „Doi și-un sfert”, colonelul Tache, pun la punct detaliile operative, ținând o legătură telefonică permanentă cu președintele CPUN, Ion Iliescu.

Intalnire Gelu Voican Voiculescu ,cu cadre militare din armata romana. 1990. sursa: Agerpres

8 iunie 1990. Sedința din Varșoviei nr. 4. Dilema lui Ion Iliescu

Pe măsură ce televiziunile din întreaga Europă difuzau imagini din Piața Universității, conducerea Frontului Salvării Naționale (FSN) intra în panică.

Pe 8 iunie 1990, liderii de vârf ai FSN se reunesc la sediul partidului din strada Varșoviei, nr. 4. La întâlnire participă Ion Iliescu, Petre Roman, Bogdan Pătrașcu, Dan Iosif, Claudiu Iordache, Vladimir Pasti, Vasile Văcaru și Silvian Ionescu.

Silvian Ionescu, secretar general al FSN ca partid politic, a descris atmosfera din biroul lui Ion Iliescu: „Ne-am strâns în biroul președintelui F.S.N. și Ion Iliescu ne-a întrebat: «Mă fraților, ce facem cu Piața Universității?». Am constatat că acesta era croit, hotărât să rezolve situația din Piața Universității, pe motiv că râdea omenirea de noi...”

Iliescu sugerează direct o intervenție în forță. Deși Silvian Ionescu și Bogdan Pătrașcu se opun, argumentând că au fost în Piață și că spiritul de acolo este pașnic, președintele CPUN rămâne neînduplecat. Tot acum apare și prima mențiune privind utilizarea civililor. Iliescu invocă necesitatea de a aduce „oameni ai muncii” pentru a sprijini trupele.

Deși mulți lideri FSN strâmbă din nas, în zilele următoare aceștia cedează presiunilor. Silvian Ionescu va nota ulterior că mulți dintre cei prezenți, fiind conectați la serviciile de informații externe, au fost „dirijați” să accepte opinia președintelui.

Silvian Ionescu, fost membru FSN. sursa: EVZ

11 iunie 1990. Mobilizarea din teritoriu și avertismentul ignorat din SRI

Ziua de 11 iunie marchează momentul în care decizia politică se transformă în ordin militar. În după-amiaza acestei zile, Ion Iliescu și Petre Roman își dau acordul final pentru declanșarea operațiunii.

Generalul-maior Dumitru Penciuc, adjunct al ministrului de interne și șef al Statului Major, emite ordine secrete de dislocare a trupelor din teritoriu.

Jurnalul Acțiunilor de Luptă de la Comandamentul Trupelor de Pază și Ordine (U.M. 0829 București) arată că s-a aprobat aducerea de urgență în cazărmile din Capitală (Băneasa, Dinamo, Roșu, Cotroceni) a unor batalioane și companii din Ploiești, Constanța, Fetești și Câmpina.

Trupele trebuiau să fie dotate cu căști metalice, bastoane de cauciuc și scuturi de protecție, dar fără muniție.

Revolta din interiorul SRI

În aceeași zi, Virgil Măgureanu convoacă consiliul de conducere al Serviciului Român de Informații pentru a anunța aprobarea eliminării în forță a Pieței. În mod surprinzător, generalul (r) Mircea Chelaru, directorul Direcției generale de contraspionaj (Diviziunea A), se opune vehement. Analiza sa informativă arăta că fenomenul din Piață se va stinge de la sine în maximum 30 de zile.

Mai mult, generalul Chelaru. avertizează conducerea SRI cu privire la o notă informativă de importanță deosebită, difuzată pe 27 mai, care menționa că în a doua decadă a lunii iunie se pregătește o diversiune violentă menită să dezorganizeze instituțiile statului. Insistența lui Virgil Măgureanu și a prim-adjunctului său, Mihai Stan, de a lovi Piața exact în acea perioadă critică i se pare generalului suspectă, potrivit declarației sale.

După ședință, Mihai Stan se exprimă tăios cu privire la reticența premierului: „Ce, Petrică nu are sânge în instalație?! Ești prim-ministru!”.

Măgureanu și Stan merg la Petre Roman pentru a-l convinge să își asume ordinul de intervenție, obținând promisiunea unui aviz din partea Procuraturii.

Referendum pentru Constitutie, Virgil Magureanu. sursa: Agerpres

11-12 iunie 1990. Votul de la Scroviștea

Cu mai puțin de 48 de ore înainte de atac, Ion Iliescu convoacă o ședință „consultativă” la reședința de stat de la Scroviștea. Participă Iliescu, Roman, Voiculescu Gelu-Voican, Vasile Văcaru, Dan Iosif și Nicolae S. Dumitru, vicepreședinte FSN, fost profesor de marxism-leninism la Leningrad.

Jan Gheorghe Popescu, președinte al Comisiei de organizare a CPUN, relatează că decizia s-a luat printr-un vot verbal, prin ridicarea mâinii. El îi recomandă lui Petre Roman să nu intervină, avertizându-l că forța va genera un efect invers și va atrage și mai mulți oameni în stradă. La numărătoarea voturilor, Jan Gheorghe Popescu are o surpriză: este singurul care votează împotrivă, în timp ce Vasile Văcaru se abține.

În cadrul aceleiași întâlniri, Nicolae S. Dumitru își asumă rolul de a mobiliza „câteva mii de muncitori care să sprijine forțele de ordine”.

Ulterior, Virgil Măgureanu va justifica urgența acestei acțiuni prin faptul că pe data de 18 iunie noul Guvern trebuia prezentat Parlamentului: „Pentru a da o imagine corespunzătoare... s-a apreciat că nicio persoană din fața Teatrului Național nu mai avea ce căuta acolo”.

N.S. Dumitru, fost vicepreședinte al FSN. sursa: Jurnalul National

12 iunie 1990: Planul „Măgurele-Băneasa”

În cursul zilei de 12 iunie, planul de intervenție, intitulat eufemistic de „degajare” sau „evacuare”, este finalizat între orele 10:00 și 14:00 de Consiliul Superior de Conducere al Ministerului de Interne. Documentele indică mobilizarea a 1.400 de militari din MI, efective SRI, 80 de polițiști militari de la MApN și 10 autosanitare.

Ora 18:00 – Instructajul secret de la Poliția Capitalei

La lăsarea serii, general-maiorul Corneliu Diamandescu convoacă șefii de sectoare și comandanții de unități la sediul Poliției Capitalei. La ședință își fac apariția Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu și un general SRI pe nume Grigoraș, care prezintă hărți mari cu dispunerea dispozitivelor.

Din declarația șefului Grupei Operative din IGPR, reiese un detaliu tulburător: planul nu viza doar evacuarea, ci se anticipa arestarea în masă a unui număr uriaș de persoane, deși nu existau indicii despre vreo faptă penală comisă de greviștii foamei. Ca locuri de detenție și triere abuzivă sunt stabilite din start: Unitatea Militară de la Măgurele, condusă de colonelul Peter Petre și Școala de Ofițeri de la Băneasa, condusă de generalul Vasile Dobrinoiu.

Inventarea „teroriștilor” din Piață

Pentru a justifica cruzimea intervenției, conducerii Brigăzii Antiteroriste, fosta USLA din cadrul SRI, i se livrează un scenariu fals.

Martorul G.G., șef de sector în unitate, povestește că șeful USLA, colonelul Dan Gheorghe, l-a instruit că în Piața Universității se ascund arme grele: „Mi s-a transmis că în Piața Universității este un camion de tip TIR în care s-ar afla arme de vânătoare... că în clădirea Universității s-ar afla explozibili, arme și muniții, iar la Hotelul Intercontinental s-ar afla persoane străine, turbulente, în măsură să intervină în acte teroriste.”

Ora 20:00 – Comunicatul Procuraturii: Paravanul juridic

Pentru ca operațiunea să aibă acoperire legală, în seara zilei de 12 iunie, Procuratura României emite un comunicat incendiar, citit la Televiziunea Română de purtătorul de cuvânt al instituției.

Comunicatul, redactat de adjunctul Nicolae Cochinescu la ordinul procurorului general Gheorghe Robu, zugrăvea Piața ca pe un focar de infractori, droguri, prostituție și speculă, „cerând” Guvernului să restabilească ordinea.

Nicolae Cochinescu, fost Procuror General, ex-judecator la Curtea Constitutionala. ROMPRES Foto/ ARHIVA

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Procuraturii va mărturisi în anchetă că instituția a fost utilizată politic: „Am realizat atunci că Procuratura fusese folosită de cei aflați temporar la putere și că acel comunicat a fost întocmit fără a se verifica în prealabil realitatea, ci luând drept bune informațiile date de Poliție și S.R.I.”

Rolul real al comunicatului a fost acela de a le garanta forțelor de ordine și minerilor care urmau să lovească a doua zi o protecție juridică totală din partea statului.

13 iunie 1990, Ora 04:00: Intrarea în dispozitiv

În dimineața zilei de 13 iunie, la ora 04:00, Comandamentul Pompierilor instalează trei autospeciale în perimetru. La nivelul Statului Major al Ministerului de Interne se cunoștea cu exactitate scenariul: generalul Penciuc avertizase cu o zi înainte că „elemente turbulente” vor folosi sticle incendiare.

În loc să prevină distribuirea materialelor pirotehnice, forțele de ordine au lăsat evenimentele să curgă pentru a crea pretextul perfect.

Câteva ore mai târziu, primele cordoane de scutieri atacau corturile ultimilor greviști ai foamei. Mecanismul fusese declanșat, iar drumul spre cea mai neagră pagină a istoriei post-decembriste era deschis.