Evenimentul istoric
14 Iunie 1990, ziua în care mii de mineri au terorizat Bucureștiul. Bătăi și arestări pentru cei care se opuneau regimului Iliescu
Mineri adunati in centrul Bucurestiului in timpul mineriadei din 13-15 iunie. sursa: Agerpres
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
14 iunie 1990, este ziua în care speranțele României pentru a avea un regim democratic s-au prăbușit. Dar, pentru a înțelege pe deplin cum a fost orchestrat cel mai negru episod din istoria post-decembristă a României, este necesar să coborâm în zorii zilei de 14 iunie 1990.
Ziua precedentă, 13 iunie 1990, se încheiase într-un haos total: sedii ale instituțiilor de forță fuseseră atacate, incendii suspecte izbucniseră în centrul Capitalei, iar emisia Televiziunii Române fusese întreruptă în mod dramatic timp de o oră.
Totul fusese pregătit ca un paravan perfect pentru ceea ce noul regim de la București avea să numească o „ripostă fermă împotriva unei rebeliuni legionare”. Până și Cristian Tudor Popescu scria în același ton, în “Adevărul”...
Texte din presa vremii. sursa: Arhiva
Iată descrierea zilei de 14 iunie 1990, reconstituită pas cu pas, pe baza mărturiilor de la aceea vreme și a probelor din rechizitoriul Parchetului Militar.
14 iunie 1990, 0ra 05:00 – Sosirea trenurilor cu mineri
Bucureștiul abia se trezea sub o liniște stranie. Confruntările din noaptea precedentă fuseseră deja stinse de intervenția armatei, iar centrul orașului era liber. Cu toate acestea, mecanismul logistic activat de conducerea statului funcționa chirurgical : în Gara de Nord trag primele garnituri speciale sosite din Valea Jiului.
Mii de mineri coboară pe peroane înarmați cu bâte, cabluri de mină și furtunuri hidraulice de presiune.
Sunt preluați imediat de Poliția Transporturi și urcați în autobuze și basculante puse la dispoziție de autorități, care îi transportă organizat direct spre inima puterii: Piața Victoriei.
Ora 06:00 – Întâlnirea din culise și discursul-instigare al lui Ion Iliescu
Ajunși în fața sediului Guvernului, liderii minerilor, în frunte cu Miron Cozma, sunt primiți la etaj, chiar în biroul prim-ministrului Petre Roman. Acolo, Ion Iliescu și Petre Roman stabilesc detaliile operative. Oficial, li se spune minerilor că trebuie să meargă în Piața Universității „să facă curățenie și să planteze flori”. În realitate, ordinul ascuns însemna epurarea totală a opoziției.
La ora 06:23, Ion Iliescu iese la balconul Guvernului și se adresează mulțimii de ortaci printr-un discurs incendiar. Le mulțumește pentru „solidaritatea muncitorească” și le trasează misiunea în termeni duri:
„V-am ruga pe dumneavoastră – minerii – care sunteți grupați, organizați, să vă îndreptați în coloană, pe bulevard, până la Piața Universității, s-o ocupați definitiv dumneavoastră... Dumneavoastră să fiți paznicii, în conlucrare cu forțele de ordine, a acestui punct central din capitală.”
Pentru a le stimula agresivitatea, Iliescu le livrează o minciună cruntă: le spune că manifestanții din zilele trecute erau „elemente fasciste”, „extreme de violente” și „multe dintre ele drogate”. Deși analizele toxicologice oficiale ale Ministerului Sănătății din acele zile arătau clar că nicio persoană testată nu consumase vreun gram de droguri sau alcool.
Mineri adunati in centrul Bucurestiului in timpul mineriadei din 13-15 iunie. sursa: Agerpres
Ora 07:00 – Asaltul din Piața Universității și Universitatea din București
Minerii pornesc în marș forțat pe marile bulevarde, strigând „Noi muncim, nu gândim!” și „Moarte intelectualilor!”. Când ajung în Piața Universității, zona este pustie. Însă adevărata „vânătoare” abia începe.
Minerii, flancați și coordonați de agenți ai serviciilor secrete (SRI și UM 0215) îmbrăcați în civil sau purtând salopete noi, impecabile, intră cu forța în clădirile Universității și ale Institutului de Arhitectură.
Ușile sunt sparte cu topoarele. Studenții care rămăseseră peste noapte să păzească facultățile sau care veneau la examene sunt prinși în amfiteatre, în poduri sau în toalete. Sunt bătuți cu o sălbăticie greu de descris cu bâte, lanțuri și răngi.
Marian Munteanu, liderul studenților, este identificat înăuntru, bătut până la inconștiență și târât afară. În mijlocul pieței, lângă fântâna de la Arhitectură, minerii îl aruncă în apă și încearcă să-i taie capul cu o secure.
Supraviețuiește ca prin minune doar pentru că o dubă îl preia crezând că este deja mort și îl transportă spre morgă, șoferul realizând pe drum că studentul încă respiră și redirecționând mașina spre Spitalul de Urgență.
Prorectorul Universității vine la facultate să își salveze studenții. Este luat la bătaie cu răngile de fier, umilit și târât pe străzi în timp ce mulțimea adunată pe margini striga „Omorâți-l!”. Clădirile sunt complet vandalizate.
Marian Munteanu, bătut de mineri. sursa: Arhiva EVZ
Orele 09:00 - 12:00 – Distrugerea sediilor partidelor de opoziție
Minerii nu acționează haotic, ei dețin liste exacte cu adrese. Ghidați de mașini ale poliției și oficiali ai regimului, aceștia asediază sediul central al PNȚ-CD din strada Republicii. Porțile sunt dărâmate cu un camion. Cei aflați înăuntru se baricadează în birouri, dar minerii sparg ușile cu topoarele. Membrii de partid sunt puși cu fața la pământ, călcați în picioare și bătuți cu furtunuri hidraulice.
În paralel, sediul Partidului Național Liberal este devastat. Într-o regie grosolană, reporteri ai Televiziunii Române filmează alături de mineri o foaie xeroxată alb-negru cu o bancnotă de un dolar, transmițând pe post că „la sediul PNL se falsifică valută”.
Fotografie simbol din Piața Universității, iunie 1990. sursa: Arhiva EVZ
Prânzul zilei de 14 iunie. Atacul asupra presei libere și vânătoarea de oameni pe străzi
O coloană masivă de mineri se deplasează cu camioanele spre Casa Scânteii. Ținta principală: redacția ziarului independent „România liberă”. Conduși de un fost ofițer de securitate transformat în inginer de mină, ortacii pătrund cu bâte și topoare în birouri. Secretara redacției este luată de păr și izbită cu capul de pereți.
Minerii interzic apariția ziarului sub amenințarea că, dacă va mai fi tipărit, vor distruge întreaga tipografie. Pentru prima dată după Revoluție, „România liberă” este redusă la tăcere și nu mai apare.
Pe străzile Bucureștiului se declanșează o vânătoare barbară. Oricine poartă ochelari, are plete, barbă sau este îmbrăcat în haine de blugi, considerate de sorginte occidentală, este catalogat drept „golan” sau „legionar” și bătut crunt.
MIneriada. Sursa foto: Arhiva EvZ
Femei gravide sunt lovite cu bocancii și cu levierele în burtă, iar trecătorii de bună-credință sunt tâlhăriți de ceasuri, bani și bijuterii. Sunt cazuri în care minerii smulg cerceii direct din urechile femeilor, rupându-le lobii.
Poliția participă activ: în loc să oprească masacrul, polițiștii îi însoțesc pe mineri, legitimează cetățenii și îi încarcă în dube pentru a-i „salva” de furia minerilor, trimițându-i spre centrele de detenție.
Orele 16:00. Al doilea discurs al lui Iliescu și teroarea din sediul Guvernului
În timp ce Capitala sângera, Ion Iliescu iese din nou la balconul Palatului Victoria. În loc să ceară oprirea violențelor, el îi atacă pe liderii de sindicat din București care refuzaseră să își trimită muncitorii la bătaie și cere „creșterea gradului de combativitate”.
În tot acest timp, chiar în subsolurile și birourile clădirii Guvernului, zeci de oameni erau ținuți captivi și torturați.
Secretarul general al PNȚ-CD, Liviu Petrina, și fiica sa studentă sunt opriți în trafic la instigarea lui Dan Iosif (consilierul lui Iliescu). Mașina le este distrusă, iar ei sunt sechestrați toată noaptea în sediul Guvernului. Acolo, Miron Cozma intră în birou și îl agresează fizic pe Petrina, în timp ce Dan Iosif îi interoghează pe ostatici ca pe niște infractori, urlându-le: „Îmi pare rău că nu v-am omorât!”.
Tot în acea seară, deputatul Ion Rațiu este atacat în propria casă și adus cu forța la Guvern, fiind salvat de la o moarte sigură în ultimul moment.
Tânăr agresat de mineri. Avea părul lung. foto: Arhiva EvZ
Seara și noaptea de 14/15 iunie. Lagărele ad-hoc de la Măgurele și Băneasa
Mii de bucureșteni ridicați de pe străzi, din case sau din gări sunt transportați spre două unități militare transformate în lagăre de concentrare improvizate: U.M. 0575 Măgurele și Școala de Ofițeri de la Băneasa.
Cazarea se face direct pe ciment, în garaje auto insalubre, unde sunt înghesuiți laolaltă bărbați, femei, minori de 10-12 ani și bătrâni de peste 70 de ani. Condițiile devin de o cruzime greu de imaginat.
La Băneasa, soldații închid ușile garajelor și pornesc motoarele mașinilor de pompieri și ale dubelor, ambalându-le timp de două ore. Oamenii, sufocați de noxe, încep să urle, să leșine și să se târască pe burtă la sol pentru a prinde ultimele bule de oxigen. Un cadru militar intră după două ore și întreabă cu cinism: „Ăștia nu au murit, mă?”.
Victimele nu primesc apă. Unii sunt obligați să își bea propria urină din palmă din cauza setei extreme. Mersul la toaleta improvizată (o groapă în spatele garajului) devine un calvar: cei care cer să meargă sunt escortați de militari înarmați și jandarmi cu câini lupi, fiind bătuți crunt pe drum cu bocancii și patul armei.
Femeile sunt obligate să își satisfacă nevoile sub privirile minerilor și jandarmilor, fiind supuse abuzurilor sexuale și violurilor.
Tortura psihologică
În toiul nopții, deținuții sunt puși cu fața la perete. Soldații încarcă armele în spatele lor, se aude zgomotul metalic al gloanțelor introduse pe țeavă, simulând o execuție în masă pentru a teroriza psihologic victimele.
La fel ca în lagărele naziste, fiecărui civil i se prinde în piept un cartonaș cu un număr. Oamenii își pierd numele și sunt obligați să răspundă doar când sunt strigați prin formule de tipul „Inculpatul 024” sau „Inculpatul 364”.
În spatele ușilor închise, procurori și anchetatori, printre care victimele au nominalizat ulterior figuri care aveau să devină cunoscute public, folosesc aceste condiții de tortură pentru a smulge declarații false.
Studenții și minorii sunt bătuți și amenințați că le vor fi ucise familiile dacă nu semnează declarații dictate, prin care „recunoșteau” că au primit valută de la Coposu sau Rațiu pentru a da o lovitură de stat. O fată de 15 ani este înjunghiată cu briceagul în picior de un anchetator pentru că refuza să scrie minciunile dictate.
Arestare în Piata Universitatii, 13.06.1990. sursa: Agerpres
Dimineața de 15 iunie
Când noaptea se îngâna cu ziua de 15 iunie, pe pereții plini de sânge ai garajelor de la Măgurele, soldații le dau deținuților găleți cu var, obligându-i să zugrăvească și să spele podelele pentru a ascunde urmele masacrului înainte de venirea dimineții.
Bucureștiul era îngenuncheat, iar tânăra democrație românească fusese strivită sub bocancii mineriadei.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
