„Am ridicat antena pe un ger cumplit”. Istoria secretă a TVR, povestită de inginerul veteran Mircea Brătescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Povestea nașterii televiziunii din România, dintr-o perspectivă nouă și extrem de valoroasă. Amintirile directe ale inginerului Mircea Brătescu, veteran al echipei tehnice care a pus în funcțiune prima stație de emisie a TVR. Confesiunea am găsit-o într-o revistă puțin cunoscută, “Minimum”.

Acest document istoric demolează mitul conform căruia televiziunea a apărut dintr-o simplă evoluție firească a tehnicii, dezvăluind cum Revoluția anticomunistă din Ungaria din 1956 a băgat în sperieți conducerea de la București. Forțând Partidul să pună în funcțiune un instrument de propagandă în timp record: doar în două luni.

TVR, culisele unei decizii

În manualele de istorie mass-media, data de 31 decembrie 1956 apare ca moment de triumf, în care a fost inaugurată Televiziunea Română.

În realitate însă, în spatele imaginilor alb-negru s-a aflat o cursă contra cronometru, marcată de decizii politice bruște, improvizații tehnice de geniu și o mobilizare de forțe dictată direct de teama Partidului Muncitoresc Român față de scânteia libertății venită de la Budapesta.

Industria morții în era AI: cum sunt redesenate viețile soldaților ruși pentru 133 de dolari

Locuințele au devenit prea scumpe pentru Noua Casă. Ce șanse mai au cumpărătorii în 2026

Toate aceste culise au fost scoase la lumină de inginerul Mircea Brătescu, unul dintre puținii specialiști detașați în toamna anului 1956 la nou-înființata stație „Televiziune București”.

Cleo Stieber și E. Blum, la Telejurnal, 1960. sursa: tvr.ro

Împărțirea Radioului și obsedantele stații de „radioficare”

Totul a început la 1 iulie 1951, când ministrul Poștelor și Telecomunicațiilor de la acea vreme, Valter Roman (tatăl lui Petre Roman), a decis spargerea Societății Române de Radiodifuziune în două entități. Una din ele era Radio-ul propriu-zis, condus de Matei Socor, care a păstrat redacțiile, studiourile și artiștii. Cealaltă, Ministerul Poștelor, care a preluat toată infrastructura: stațiile de emisie și cablurile.

În această perioadă, regimul comunist s-a concentrat pe introducerea în masă a stațiilor de radioficare. Adică se monta un difuzor în fiecare casă.

Planul ascundea un scop politic clar: difuzoarele montate în casele oamenilor prindeau un singur post, cel oficial. Fără posibilitatea de a schimba frecvența, românii de rând erau complet izolați de posturile subversive din Occident, precum Europa Liberă, BBC sau Vocea Americii.

Cum s-a construit Casa Radio

Tot atunci s-a demarat construcția actualei Case Radio de pe strada General Berthelot. Inginerul Brătescu își amintește că decizia a fost una dezastruoasă din punct de vedere urbanistic: Radioul deținea un teren generos, de câteva hectare, lângă Arcul de Triumf . Mai precis, la intersecția dintre Șoseaua Kiseleff și Aleea Trandafirilor.

În loc să construiască acolo, regimul a evacuat abuziv, peste noapte, zeci de familii de pe străzile Berthelot și Temișana pentru a înghesui noua clădire lângă vechiul sediu. Ulterior, pe terenul liber de la Arcul de Triumf au fost ridicate vilele de lux ale nomenclaturii.

Cum a transformat Revoluția din Ungaria lunile în zile

Până în 1956, discuțiile despre televiziune în România erau doar „dispute sterile”. Totul se amâna din cauza costurilor uriașe. Singura rază de lumină a fost un experiment de laborator, realizat în vara anului 1956 de o mână de pionieri: inginerul Ernest Gross, profesorul Alexandru Spătaru și inginerul Ion Niculescu.

Aceștia au construit, cu mijloace extrem de modeste, un mic emițător experimental la ultimul etaj al Poștei Vitan, care emitea doar de două ori pe săptămână, câte un film, pe canalul 1. Pentru că puterea era mică, semnalul abia acoperea o zonă mică în jurul Bucureștiului.

Totul s-a schimbat radical în toamna anului 1956, odată cu izbucnirea Revoluției din Ungaria. Realizând că televiziunea este cel mai puternic instrument de propagandă și manipulare în masă, Partidul s-a panicat. Ce nu se făcuse în ani de zile, s-a rezolvat în doar două luni. Din noiembrie până în decembrie.

Cleo Stieber si Daniela Anencov, Revelion 1960. sursa: tvr.ro

Aparatura era de sorginte sovietică

Studiourile cinematografice de pe strada Molière nr. 2, cartierul Floreasca, au fost transformate de urgență în studiouri TV.

Etajele 11 și 12 din Casa Scânteii au fost eliberate prin evacuarea forțată a redacțiilor de ziare, fiind alese ca locații pentru emițătoare datorită înălțimii clădirii.

„Fratele cel mare”, Moscova, a redirecționat rapid către București toată aparatura tehnică inițial destinată unui oraș sovietic.

Emoții la 105 metri înălțime, pe un ger cumplit

Tânărul inginer Mircea Brătescu a fost transferat imediat de la Centrul de Radio la noua stație de la Casa Scânteii. Munca a fost de o duritate extremă. Un cablu coaxial sovietic a fost întins direct prin Parcul Herăstrău, legând studiourile din Molière de emițătorul de la Casa Scânteii.

„În decembrie 1956, pe un ger cumplit, pilonul pentru antenă, în greutate de câteva tone, a fost ridicat de la sol, centimetru cu centimetru, cu ajutorul unui troliu acționat manual. Mai întâi a ajuns pe terasa de la etajul 13 și apoi, în continuare, antena a fost ridicată și fixată în vârful turnului clădirii. Această operațiune a fost un adevărat spectacol pentru sute de curioși.”, povestea ing. Mircea Brătescu

Echipa de exploatare, condusă de inginerul George Varga, trebuia să dea dovadă de un curaj nebun: „Și acum am emoții reamintindu-mi cum, împreună cu colegii mei, ne cățăram până în vârful antenei la 105 metri, pentru lucrări de întreținere”, mărturisește veteranul.

Noaptea cea mare și adevărata „primă crainică”

În seara zilei de 31 decembrie 1956, s-a dat oficial drumul la emisie. Spre deosebire de alte consemnări istorice, Mircea Brătescu restabilește adevărul: prima voce care s-a auzit nu a fost a lui Cleo Stieber, ci a Marianei Zaharescu, cea care avea să devină ulterior faimoasa „voce de aur” a Teleenciclopediei. Ea a făcut deschiderea, urmată de mesajul de Anul Nou al președintelui țării, Petru Groza.

Abia la scurt timp după aceea, pe ecran a apărut și Cleo Stieber. Brătescu o cunoștea bine, fiind colegi la Radio: ea era crainică pe limba română, iar soțul ei, Puiu Stieber, crainic pe limba engleză. Culmea,amândoi fiind, la bază, medici de profesie.

Primul „Live” din istoria TVR

La mijlocul lunii februarie 1957, celebrul șansonetist francez Yves Montand a sosit în turneu la București, dând câteva spectacole incendiare la Sala Floreasca. În Capitală era o adevărată isterie: oamenii începuseră să își poată cumpăra, pe bază de liste aprobate, primele televizoare rusești Temp 2 și Rubin 102. Toată lumea dorea să vadă concertul francezului la televizor.

România nu avea însă vreun car de reportaj la acea dată. Soluția inginerilor? Una pur românească: au întins de urgență un cablu aerian improvizat, suspendat direct între Sala Floreasca și studiourile din Molière nr. 2.

Aceea a fost, tehnic, prima transmisiune în direct de la distanță din istoria țării.