Metodele prin care Putin este protejat de atacuri. Ce s-a schimbat în ultimul an

Metodele prin care Putin este protejat de atacuri. Ce s-a schimbat în ultimul anVladimir Putin. Sursa foto: EPA/MAXIM SHIPENKOV

Vladimir Putin și-ar fi întărit în ultimul an măsurile de securitate, pe fondul atacurilor ucrainene cu drone care ajung tot mai des pe teritoriul Rusiei. Liderul de la Kremlin ar evita tot mai des avionul, preferând un tren blindat, în timp ce echipele sale de protecție ar folosi inclusiv coloane prezidențiale false și imagini preînregistrate pentru a ascunde locul în care se află. Potrivit New York Times, sistemul de protecție construit în jurul liderului rus s-a extins pe durata războiului din Ucraina, iar deplasările sale au devenit tot mai greu de urmărit.

Metodele prin care Putin este protejat de atacuri. Ce s-a schimbat în ultimul an

Televiziunea rusă folosește de mai mult timp imagini preînregistrate cu Vladimir Putin, prezentate ulterior drept actualitate. Farida Rustamova, jurnalistă rusă aflată în exil și specializată în politica de la Kremlin, a declarat pentru New York Times că relatările oficiale false despre locul în care se află președintele sunt frecvente.

Rustamova a arătat anterior că între momentul unei întâlniri reale a lui Putin cu un oficial și difuzarea imaginilor la televizor pot trece între șase săptămâni și două luni. Potrivit acesteia, la Moscova circulă și informația că unele coloane prezidențiale care traversează cu viteză orașul sunt folosite drept diversiune, fără ca Putin să se afle în ele.

O sursă din Moscova cu legături la Kremlin a confirmat această practică pentru New York Times.

Putin ar prefera trenul blindat

Temerile legate de securitate s-ar fi accentuat după declanșarea războiului din Ucraina și odată cu extinderea razei atacurilor cu drone ucrainene. Un dezertor din Serviciul Federal de Protecție a afirmat încă din 2023 că Putin începuse să evite deplasările cu avionul și să folosească mai des trenul.

Trenul blindat secret ar fi vopsit astfel încât să semene cu o garnitură obișnuită a Căilor Ferate Ruse, însă ar dispune de sală de sport, spa și sisteme speciale de comunicații.

Pentru acesta ar fi fost construite și linii feroviare dedicate. În 2021, locuitori din Valdai le-au spus jurnaliștilor New York Times că în apropierea uneia dintre reședințele lui Putin era construită o nouă cale ferată.

Ulterior, imaginile din satelit au indicat apariția unei gări cu heliport, care nu figura în orarele sau pe hărțile feroviare.

Vladimir Putin

Vladimir Putin. Sursă foto: kremlin.ru

Camerele de supraveghere, oprite după un atac din Iran

Un nou motiv de îngrijorare pentru Kremlin ar fi apărut după asasinarea de către Israel a ayatollahului Ali Khamenei, la începutul războiului cu Iranul. Înaintea atacurilor asupra palatului Liderului Suprem, israelienii ar fi folosit camere de trafic piratate pentru a urmări deplasările acestuia, ale gărzilor și colaboratorilor săi.

După acest episod, serviciile ruse ar fi dezactivat camerele sistemului special de supraveghere folosit pentru protecția lui Putin și a apropiaților săi.

Financial Times a relatat că sistemul a fost repornit doar după izolarea de internet și după verificări pentru identificarea unor eventuale scurgeri de informații. În primele zile ale războiului cu Iranul, Putin ar fi apărut în mai multe întâlniri la Kremlin, însă Radio Liberty a susținut că respectivele imagini fuseseră filmate în avans.